Filmul „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, premiat la Valladolid
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-despre-oameni-si-melci-de-tudor-giurgiu-premiat-la-valladolid/

Lungmetrajul „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, a primit premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid, care s-a desfăşurat între 20 şi 27 octombrie. „Despre oameni şi melci” a câştigat premiul secţiunii competiţionale Meeting Point la categoria lungmetraj, alături de pelicula belgiană „Time of my life” (regia: […]

Un articol de Andrada Văsii|29 octombrie 2012

Lungmetrajul „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, a primit premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid, care s-a desfăşurat între 20 şi 27 octombrie.

„Despre oameni şi melci” a câştigat premiul secţiunii competiţionale Meeting Point la categoria lungmetraj, alături de pelicula belgiană „Time of my life” (regia: Nic Balthazar), din cadrul celei de-a 57-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid, informează un comunicat al casei de producţie Libra Film, remis MEDIAFAX.

 

Înfiinţat în 1956, Festivalul Internaţional de Film de la Valladolid (Spania) este unul dintre cele mai vechi şi prestigioase din Europa, fiind apreciat pentru calitatea filmelor prezentate, precum şi pentru descoperirea multor talente. În cadrul festivalului s-au putut viziona în premieră filme precum „Zbor deasupra unui cuib de cuci” al lui Milos Forman şi „Copilul sălbatic” al lui Francois Truffaut.

„Despre oameni şi melci” s-a aflat în competiţie alături de alte 14 producţii europene. Juriul secţiunii Meeting Point a fost alcătuit din regizorii Daniela Fejerman, Nacho Pérez de la Paz şi Christian Sida-Valenzuela, directorul Festivalului Latino-American din Vancouver.

Premiul constă în suma de 15.000 de euro.

„Despre oameni şi melci” este o coproducţie româno-franceză, fiind produs de Libra Film (România) şi Agat Films (Franţa).

Acţiunea filmului „Despre oameni şi melci” se petrece în 1992, în Câmpulung Muscel, la fabrica de maşini ARO. Din distribuţie fac parte actorii români Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă şi Alina Berzunţeanu şi actorii francezi Jean François Stevenin şi Robinson Stevenin.

Scenariul filmului îi aparţine lui Ionuţ Teianu, Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Vlaicu Golcea este compozitorul coloanei sonore.

În România, filmul este distribuit de Transilvania Film, în colaborare cu Ro Image.

Tot la Festivalul de la Valladolid a fost premiat, în 2011, scurtmetrajul „Superman, Spiderman sau Batman”, de Tudor Giurgiu. Filmul a fost distins cu premiul pentru cel mai bun scurtmetraj european, intrând astfel în competiţia pentru premiile Academiei de Film Europene, care se vor decerna pe 1 decembrie, în Malta.

 

Sursa: Mediafax

15
/03
/14

Un nou proiect de educaţie nonformală prin film documentar, dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani din patru licee bucureştene, se desfășoară în perioada februarie – iunie 2014. Proiectul ,,Filmat în comunitatea mea. Atelier de film documentar”, finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, dă întâlnire unui număr de 20 de liceeni […]

15
/03
/14

Luni, 17 martie, în avanpremiera celei de-a opta ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT (3 – 7 aprilie), spectatorii sunt aşteptaţi la o sesiune de Warm Up în club Control (str. Constantin Mille, nr. 4).

15
/03
/14

TVR a lansat aplicaţiile www.tvrplus.ro, prin intermediul cărora toate emisiunile şi producţiile Televiziunii Române vor putea fi vizionate, în direct sau înregistrate, pe tabletă şi pe telefonul mobil.

14
/03
/14

Duminică, 16 martie, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ştefan Iordache, programând difuzarea a două filme în care acesta a interpretat roluri memorabile: „Ediţie Specială” (de la ora 14.10) şi „Noiembrie, ultimul bal” (de la ora 20.10).

14
/03
/14

Ed Speelers, Jesse Plemons, Matthew James Thomas, Ray Fisher şi John Boyega sunt cei cinci actori aflaţi pe "lista scurtă" a studiourilor Disney şi Lucasfilm care ar putea interpreta rolul principal în "Razboiul stelelor VII", din franciza de succes cu acelaşi titlu. Filmul va fi lansat în cinematografe pe 18 decembrie 2015.

14
/03
/14

Începând cu acest sfârşit de săptămână - în fiecare sâmbătă, de la ora 14.10, la TVR 2 şi TVR HD -, TVR dă startul unui nou program al acestei primăveri: Top Cultura. Săptămânal, pe parcursul a 100 de minute, telespectatorii pot urmări un magazin cultural, prezentat de Eveline Păuna, cu participarea extraordinară a academicianului Răzvan Theodorescu.

13
/03
/14

În cadrul proiectului „Best of UNATC la Teatrul Foarte Mic”, în luna martie, două dintre cele mai apreciate producţii ale promoţiei 2013 a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti vor fi prezentate la Teatrul Foarte Mic (Bd. Carol nr. 21).

13
/03
/14

Trofeele de anul acesta din competiţia internaţională a Festivalului de Film NexT (NexT 2014), care se va desfăşura între 3 şi 7 aprilie, în Capitală, vor fi disputate de 26 de pelicule din 22 de ţări. Printre acestea, un film alb-negru cu doi copii diabolici, un porno cu jucării, un SF est-european cu tehnologie ţinută parcă laolaltă cu benzi de scotch sau o animaţie autobiografică cinefilă.