Filmul românesc „Căutătorul de vânt”, premiat la Sofia International Film Festival 
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-romanesc-cautatorul-de-vant-premiat-la-sofia-international-film-festival/

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Naţional al Culturii din capitala Bulgariei şi care a marcat cea de-a 26 ediţie a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câştigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecţiei asupra existenţei umane şi pentru modul în care foloseşte limbajul cinematografic în a revela frumuseţea naturii şi a vieţii de zi cu zi”.

Un articol de Liliana Matei|21 martie 2022

Regizorul Mihai Sofronea (foto) a urcat pe scenă pentru a ridica premiul: „Acest premiu este o onoare. E o bucurie să vedem că reacţia publicului bulgar a fost la fel de entuziastă ca cea din sălile în care am prezentat filmul în România. Mulţumim, SIFF!”. Actorul Dan Bordeianu a fost și el prezent la Sofia.

Festivalul Internațional de Film de la Sofia a fost fondat în 1997 și este cel mai mare eveniment de film din țara vecină și unul dintre cele mai importante din regiune. Premiul FIPRESCI este acordat de Federația Internațională a Criticilor de Film, iar la SIFF 2022 juriul a fost format din Mike Naafs (Olanda), Nicola Falcinella (Italia) și Ingeborg Bratoeva (Bulgaria).

Căutătorul de vânt poate fi urmărit în cinematografele din România până pe 25 martie. Trailerul poate fi urmărit aici.

Filmul spune povestea unui bărbat tânăr care se refugiază departe de oraș atunci când viața lui pare că se sfârșește, doar ca să descopere noi motive pentru a trăi. Un adevărat tur de forță și emoție pentru actorul din rolul principal, Dan Bordeianu, distribuția filmului este completată remarcabil de Olimpia Melinte și Adrian Titieni. Scenariul și regia îi aparțin lui Mihai Sofronea.

Când Radu (Dan Bordeianu) află că mai are doar câteva luni de trăit, fuge până ajunge într-un sat izolat, la Nea Pavel (Adrian Titieni), unde se refugiază în căsuța sa mică din vârful dealului. Timpul trece și Radu începe să trăiască o nouă viață, uitând de așteptarea morții și bucurându-se de simplitatea clipei. El cutreieră împrejurimile împreună cu bătrânul, „căutând vânt”. Dar când își dă seama că s-a îndrăgostit de o femeie din sat (Olimpia Melinte), își amintește de sfârșitul său iminent. Unde îl va purta vântul mai departe?

Punctul de plecare al acestui film este extrem de personal, o interogare a liniei subțiri care separă viața de moarte, ființa de non-ființă. Ce facem cu timpul care ne-a mai rămas de trăit? Cum trăim, ce fel de valori adoptăm, cum facem ca fiecare zi să fie o mică viață în sine? Radu alege să fugă de moarte, așa cum a fugit și de viață, trăită până atunci într-o continuă inerție. Traversează țara la volanul mașinii sale până la epuizare, atât materială cât și spirituală. Ajuns în satul lui Nea Pavel, ca într-un tărâm al „trecerii”, așteptarea morții se va transforma în însăși uitarea ei. Iar în uitarea morții stă de fapt conștientizarea bucuriei de a mai trăi o zi. Această descoperire, mai bine zis redescoperire, va fi răscumpărătoare și vindecătoare”, spune regizorul Mihai Sofronea despre film.

Căutătorul de vânt este produs de Libra Film (România), Chouchkov Brothers (Bulgaria) și Living Pictures (Serbia). Filmul este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Creative Europe programme – MEDIA al Uniunii Europene.

 

 

 

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.