Florin Piersic îşi sărbătoreşte ziua de naştere, pe 27 ianuarie, în spectacolul „Străini în noapte”
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-piersic-isi-sarbatoreste-ziua-de-nastere-pe-27-ianuarie-in-spectacolul-straini-in-noapte/

Actorul Florin Piersic îşi va sărbători ziua de naştere, pe 27 ianuarie, jucând în spectacolul „Străini în noapte”, la Palatul Copiilor din Bucureşti. Florin Piersic îi aşteaptă pe cei care îl îndrăgesc la spectacolul în care o are ca parteneră pe Medeea Marinescu. Două generaţii ale scenei lirice, două personaje imprevizibile, un recital actoricesc plin […]

Un articol de Andrada Văsii|17 ianuarie 2013

Actorul Florin Piersic îşi va sărbători ziua de naştere, pe 27 ianuarie, jucând în spectacolul „Străini în noapte”, la Palatul Copiilor din Bucureşti.

Florin Piersic îi aşteaptă pe cei care îl îndrăgesc la spectacolul în care o are ca parteneră pe Medeea Marinescu. Două generaţii ale scenei lirice, două personaje imprevizibile, un recital actoricesc plin de savoare şi haz îi aşteaptă pe spectatori pe scena Palatului Naţional al Copiilor.

„Străini în noapte” este o comedie romantică, în care se îmbină răsturnările de situaţie, minciuna şi seducţia, dar şi o lecţie despre trecerea timpului. Florin Piersic dă viaţă personajului Pierre, un om care simte că nu a reuşit să realizeze tot ce şi-a propus în viaţă, iar Medeea Marinescu o joacă pe Julietta, o femeie care ştie ce vrea. Când drumurile personajelor se intersectează, fiecare descoperă că are aşteptări diferite de la celălalt, fapt care duce la dezvăluirea unui lanţ de secrete.

Datorită interesului sporit al publicului faţă de acest spectacol, pe 27 ianuarie, la Palatul Naţional al Copiilor vor avea loc două reprezentaţii: prima cu începere de la ora 16.00, iar a doua, de la ora 19.00.

Biletele se găsesc la casa de bilete a Palatului Copiilor, în reţeaua Biletoo – Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului şi Cinema Patria.

Florin Piersic, născut pe 27 ianuarie 1936, în Cluj, este unul dintre cei mai importanţi actori români de teatru şi film. Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum „Ciulinii Bărăganului” (1957), „Neamul Şoimăreştilor” (1964), „Haiducii lui Şaptecai” (1970), „Zestrea Domniţei Ralu” (1971), „Colierul de turcoaze” (1985), „Fix alert” (2004) şi „Eminescu versus Eminem” (2005).

Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat Florin Piersic se numără „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Oameni şi şoareci” şi „Străini în noapte”.

Florin Piersic a primit numeroase distincţii, printre care premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în 2009, şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane, în acelaşi an.

 

 

Sursa: Mediafax

16
/04
/14

Am văzut şase spectacole regizate de Chris Simion în stagiunea 2012-2013. Regizoarea montează atât în teatre-cafenea, cât și în teatrele clasice și în sălile de cinema. Oriunde și-ar duce spectacolele, acestea sunt jucate cu sala arhiplină, locurile fiind suplimentate de fiecare dată, indiferent de vechimea montării.

15
/04
/14

Astăzi, uneori folosite în exces, alteori ignorate cu desăvârșire, semnele de punctuație au un rol important de care, adesea, nu suntem conștienți.

15
/04
/14

ŞTIAŢI CĂ... în urmă cu 562 de ani (pe 15 aprilie 1452) s-a născut Leonardo da Vinci, artist, om de știință și inventator, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Renaşterii? Pentru a nu vă strica această minunată zi, vă prezentăm pe scurt doar 10 curiozităţi despre Leonardo da Vinci:

15
/04
/14

Scurtmetraje regizate de Nicolae Constantin Tănase şi Dorian Boguţă se numără printre titlurile selectate în programul românesc prezentat la Short Film Corner, un eveniment necompetitiv destinat profesioniştilor din cinema care are loc în timpul Festivalului de Film de la Cannes.