„Sper să nu apuc să trăiesc să văd cum se vinde tot“, spune Florin Zamfirescu, în emisiunea „Conversaţii esenţiale“. Actorul este dezamăgit că România este incapabilă să iasă din „degringoladă“
Un articol de Dan Boicea|11 aprilie 2013
„Sper să nu apuc să trăiesc să văd cum se vinde tot“, a spus Florin Zamfirescu, în emisiunea „Conversaţii esenţiale“. Actorul este dezamăgit că România este incapabilă să iasă din „degringoladă“.
Întors din turneul de promovare a filmului „Poziţia copilului“, actorul Florin Zamfirescu a acceptat invitaţia Iulianei Ciugulea în emisiunea „Conversaţii esenţiale“, la Digi 24.
Iată câteva declaraţii date de Florin Zamfirescu:
Dezamăgirile unui cetăţean
„Sunt oameni care ne conduc, aleşi din patru în patru ani, care vin din alte zone, alte meserii şi care habar n-au de cultură. Şi vine câte unul, se scarpină în cap şi îi vine o idee. Şi după aia, când vine peste patru ani altul, are o idee exact opusă. Şi aşa ne dăm noi mereu cu stângul în dreptul… Ideea e că într-o degringoladă poţi să faci ce vrei. Ea convine cui trebuie să convină. Şi celor care ne conduc din afara României“.
„Eu sunt revoltat până la Dumnezeu de ce se întâmplă în ţara asta. Adică noi împrumutăm miliarde de euro şi nu avem milioane de euro să facem forări la Roşia Montană. Noi nu putem şi vine unul de nicăieri, care are o firmă de apartament în Canada şi ăla poate să facă ceva ce un stat nu poate. Şi atunci mă întreb, când voiam să intrăm în UE, ce promisiuni am făcut domnule? Sper să nu apuc să trăiesc să văd cum se vinde ţara asta“.
Marile întâlniri
„Lucrul la filmul «De ce trag clopotele Mitică» a fost un adevărat masterat. Am văzut un regizor care lucra diferit cu fiecare actor, în funcţie de temperamentul acestuia. La un actor dacă răcneşti îl poţi trezi şi scoate ce-i mai bun de la el. La altul însă dacă ţipi îl blochezi. Lucian Pintilie ştia să facă diferenţierea asta. Era o măiestrie fabuloasă“.
„Octavian Cotescu m-a luat de pe stradă, în 1974, şi m-a întrebat: «Tu nu te-ai gândit să predai? Nu ţi-e dor? Hai cu mine!». Şi m-a împins pur şi simplu într-o clasă… Apoi, după o vreme, mi-am dat seama că îmi place şi că pot“.
Despre educaţie
„Eu sunt profesor de şcoală şi am fost foarte şocat când meşterul Beligan, pe care îl respectăm cu toţii, m-a întrebat odată: «Ce mai e dragă pe la şcoala aia a voastră?» Avea aşa un ton peiorativ… adică ceva de genul: s-a ales praful de tot. Şi eu eram rector atunci la UNATC şi i-am zis: «De ce nu veniţi să vedeţi?»… Eu cred că nu e bine să vorbeşti aşa despre şcoala asta care ne e mamă şi tată tuturor.
„România are talente. Este zestre naţională talentul ăsta. Doar că sunt prost organizaţi cei de care depindem. Şitiţi că Bucureştiul care avea 600.000 de locuitori avea tot atâtea teatre câte are şi acum? E normal când statul finanţează 12 şcoli de teatru în toată ţara şi termină anual 200-300 de actori, să nu ne gândim şi mai departe, la un fel de dezvoltare?“
Despre teatru
„Pentru mine, orice repetiţie, orice rol, orice întâlnire cu un regizor a fost un mare chin. Pentru că nu veneam la repetiţie relaxat, fără nicio grijă. Eu veneam distrus de emoţie şi de spaimă. Eu niciodată nu am fost mulţumit de mine şi aşa, pe cai mari. Eu credeam că multă lume se întreabă: ce mai caută şi ăsta în această meserie“.
Fotografii: Cos Aelenei/„Poziţia copilului“ şi captură din emisiunea „Conversaţii esenţiale“
