FNT 2013 – regal teatral la nivel naţional
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnt-2013-regal-teatral-la-nivel-national/

FNT 2013, ediţia cu numărul 23 a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura anul acesta între 25 octombrie şi 3 noiembrie.

Un articol de Andrada Văsii|4 septembrie 2013

FNT 2013, ediţia cu numărul 23 a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura anul acesta între 25 octombrie şi 3 noiembrie.

FNT 2013 este organizat, prin tradiţie, de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB. Festivalul va mobiliza, practic, toate spaţiile teatrale ale Capitalei (deloc numeroase şi cu dotări situându-se, adesea, sub nivelul obligatoriu pentru o metropolă europeană!), precum şi câteva alte locuri devenite, în ultimii ani, ospitaliere zone parateatrale: centre culturale, librării, ceainării.

22 de spectacole la FNT 2013

O selecţie de 22 de spectacole produse în stagiunea 2012-2013 de teatre din toată ţara, mari şi mici, subvenţionate şi independente, precum şi 4 spectacole „atemporale” grupate în secţiunea Focus (dedicată, anul acesta, Artei actorului, în persoana excepţionalei actriţe Mariana Mihuţ), încearcă să contureze, cu aproximaţiile cantitative impuse de veşnica „renumeraţie mică, după buget”, un peisaj cât mai convingător al vieţii teatrale româneşti din sezonul trecut la FNT 2013.

Puteţi vedea aici programul FNT 2013, actualizat pe 17 octombrie

În aceste condiţii, fireşte, va fi alături, într-o secţiune specială a FNT 2013, şi Caragiale, care este mai contemporan cu noi decât oricând.

FNT 2013

Creatori şi teatre în spectacol vor oferi publicului, de-a lungul celor zece zile ale reuniunii, piese vechi şi noi, montări ample şi reprezentaţii „de buzunar”, recitaluri regizorale, scenografice şi, în primul rând, actoriceşti extrem de diverse, având însă în comun, dincolo de nivelul profesional înalt, plăcerea jocului, entuziasmul descoperirii de noi teritorii artistice, bucuria comunicării cu spectatorul.

Performanţa interpretativă individuală sau colectivă, dar şi iniţiativele menite să dinamiteze limitele obişnuite ale statutului de „prestator de servicii culturale” fac obiectul secţiuniide la FNT 2013  intitulate Actorii în prim-plan, iniţiată la ediţia 2011, ca, de altfel, şi cea numită Teatrul de mâine, unde sunt reunite câteva dintre spectacolele celor mai tineri directori de scenă.

Citiţi şi: Mariana Mihuț – Rege şi Bunică la FNT 2013

În sfârşit – dar, desigur, nu pe ultimul loc – secţiunea Legendele scenei documentează, fie şi parţial, într-o formulă revizuită dar la fel de viguroasă ca acum 23 de ani (vârsta festivalului!), un veritabil mit al teatrului românesc de după 1989 – O trilogie antică.

FNT 2013 – un festival plin de evenimente

Spectacolele vor fi „înconjurate”, ca de obicei, de o serie întreagă de evenimente conexe: dezbateri, simpozioane, lansări de carte, expoziţii, ateliere. De asemenea, Divanele FNT îşi vor primi oaspeţii cu dulciuri, ceaiuri şi cafele, pentru ca discuţiile serioase despre teatru şi ale lui bucurii şi necazuri să însemne, totodată, şi reconfortantă desfătare levantină.

Selecţionerul unic şi directorul artistic al ediţiei 2013 a Festivalului Naţional de Teatru este criticul Alice Georgescu (aflată, în această calitate, la ultimul mandat), iar director executiv este Aura Corbeanu, vicepreşedintele UNITER.

FNT 2013–  spectacole pe alese.

FOCUS – ARTA ACTORULUI: Mariana Mihuţ

Căsătoria de Nikolai Vasilievici Gogol, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul „Bulandra” Bucureşti

Conul Leonida faţă cu reacţiunea de Ion Luca Caragiale, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional Bucureşti

Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul „Bulandra” Bucureşti

Lear(a) de William Shakespeare, regia: Andrei Şerban, Teatrul „Bulandra” Bucureşti

CARAGIALE, INEVITABILUL

Leonida Jam Session, regia: Gábor Tompa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Năpasta, regia: Radu Afrim, Teatrul Naţional Bucureşti

O scrisoare pierdută, regia: Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

LEGENDELE SCENEI

Troienele după Euripide, regia: Andrei Şerban, Opera Naţională Iaşi

CREATORI ŞI TEATRE ÎN SPECTACOL

Adam şi Eva după Liviu Rebreanu, regia: Alexander Hausvater, Teatrul Naţional Timişoara

Avarul de Molière, regia: László Bocsárdi, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe

Beznă de mină de Csaba Székely, regia: Aba Sebestyén, Studioul Yorick şi Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Domnul Swedenborg vrea să viseze, scenariul şi regia: Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Pălăria florentină de Eugène Labiche, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Pescăruşul de Anton Pavlovici Cehov, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul German de Stat Timişoara

Scene din viaţa insectelor de Karel şi Josef Čapek, regia: Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti,

Şcoala nevestelor de Molière, regia: Cristian Juncu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Trupa „Liviu Rebreanu”

ACTORII, ÎN PRIM-PLAN

Gardenia de Elżbieta Chowaniec, regia: Gábor M. Koltay, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia: Cristian Juncu, Teatrul Act Bucureşti

Jurnalul unui nebun de Nikolai Vasilievici Gogol, regia: Felix Alexa, ArCuB

Povestea soldatului de Charles-Ferdinand Ramuz, muzica: Igor Stravinski, dirijor: Tiberiu Soare, Teatrul Odeon Bucureşti

TEATRUL DE MÂINE

A douăsprezecea noapte de Wiliam Shakespeare, regia: Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul „Regina Maria” Oradea

Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat de Matei Vişniec, regia: Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord Satu Mare

Solitaritate, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia: Andrei şi Andreea Grosu, Unteatru Bucureşti

Urâtul de Marius von Mayenburg, regia: Vlad Cristache, Teatrul de Comedie Bucureşti

Yentl de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer, regia: Erwin Şimşensohn, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

Foto credit: Adi Bulboacă, spectacolul Conu Leonida față cu redacțiunea TNB, FNT 2013

10
/11
/16

Cunoscuta pianistă și interpretă de jazz adaugă la impresionanta discografie un nou album „Sama Rou” – Cântecele sufletului meu’’, în care explorează rădăcinile sale africane și tradițiile din Sudul SUA, iar turneul de promovare include și România.

10
/11
/16

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în Competiția de la Cannes și programat recent în cadrul Festivalului Filmului Francez de la București, „Ma Loute”, noua bizarerie a lui Bruno Dumont, este probabil cel mai excentric film din mainstream-ul festivalier al acestui an.

10
/11
/16

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, câștigător al Premiului Special al Juriului, dar și Don Quijote Prize, oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, a fost inclus în competiția oficială a celui mai important eveniment cinematografic din America Latină – Festival Internacional de Cine de Mar del Plata (Argentina). Ajuns la cea de-a 31-a ediție, evenimentul se va desfășura între 18 și 27 noiembrie.

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.

08
/11
/16

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului internațional al teatrului contemporan de animație – ImPuls se va desfăşura în Bucureşti, între 19 şi 28 noiembrie, pe cele două scene ale Teatrului Țăndărică.

08
/11
/16

Teatrul Evreiesc de Stat anunță premiera spectacolului eveniment „București 41 – Tur Retur”, în regia lui Alexandru Berceanu, un spectacol care-și conduce publicul prin istoria Bucureștiului anului 1941.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

08
/11
/16

Vineri, 11 noiembrie 2016 va avea loc lansarea unui nou eveniment cultural în spațiul bucureștean. Ferentari Jazz Fest este un proiect ambițios ce și-a propus, încă de la prima sa ediție, să asigure diversificarea și creșterea atractivității și accesibilității ofertei culturale.

08
/11
/16

Ce înseamnă a fi minor în România? Este nevoie de o școală pentru părinți? Cât de mare este orgoliul național, mai ales atunci când vine la pachet cu o lejeritate în a-i judeca pe străini? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările cu care tânărul regizor și dramaturg Bogdan Georgescu și un grup de actori masteranzi din Sibiu provoacă publicul din șapte orașe ale țării la un dialog deschis în sala de teatru, în cadrul unui turneu susținut de BRD – Groupe Société Générale, în perioada 11-28 noiembrie.

08
/11
/16

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo ajunge, pentru a treia oară în istoria sa, în Timișoara. Pe 9 și 10 noiembrie vor avea loc trei concerte SoNoRo la Biserica Millenium, la Cărturești Mercy și Palatul Baroc - Muzeul de Artă. Accesul publicului la concerte este liber.

08
/11
/16

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul de Muzică Veche București a devenit al doilea festival cultural al Bucureștilor (conform „Barometrului”, respectiv „Studiului” de consum cultural realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală și ARCUB) și cel mai important eveniment dedicat muzicii vechi din sud-estul Europei.