„Foc și groază” la Lună Plină
https://www.ziarulmetropolis.ro/foc-si-groaza-la-luna-plina/

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 şi 13 august, cât ţine ediţia cu numărul şase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangenţială şi pur facultativă.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2017

Iubitorii de filme de gen se vor putea bucura de o selecție care trece prin toate tipurile de horror: de la slasher la found footage, de la criminali dezaxați la fantome, exorcizări sau povești bazate pe întâmplări reale. Filmele încep în fiecare zi la ora 14.00 și se termină târziu după miezul nopții. Dar asta nu este tot!

Pentru că orice experiență horror care se respectă are la bază măcar o legendă urbană, anul acesta ne vom convinge că fantomele din Transilvania sunt mari amatoare de povești de groază la lumina focului. Drept urmare, vineri și sâmbătă, de la ora 23.00, la terasa „La țăruș” se întâmplă prima ediție de „Foc și groază”: oaspeții Lună Plină vor putea lua legătura cu spiritele celor dispăruți și le vor afla poveștile. Conversațiile se vor purta în jurul unui foc de tabără, printr-un intermediar-povestitor despre care se spune că seamănă leit cu Silviu Gherman, dar se prezintă ca Sebastian Fătu și este unul dintre cei mai blajini și inclusivi parlamentari cu lumea de dincolo. Supranumit “bărbatul teribil al internetului” Silviu Gherman este scriitor, actor, muzician și performer.

Focul de tabără va respecta normele de siguranță, acest lucru nefiind valabil și pentru fantome, drept pentru care atât luna plinaorganizatorii festivalului, cât și Silviu Gherman (sau Sebastian Fătu, în funcție de unghiul din care îl privești), recomandă ținutul de mână și socializarea.

Joi, 10 august, încep înscrierile la Ghost Hunt 2017. Și anul acesta, participanții, organizați în echipe de două până la patru persoane, vor dezlega coduri care nu sunt ceea ce par a fi, vor răspunde la ghicitori alambicate și vor construi obiecte cu proprietăți magice, totul în ajutorul deja celebrului Proiecționist Posedat.

În ultimii 3 ani, echipe de concurenți isteți au dezlegat misterul proiecționistului și i-au eliberat sufletul din capcana în care era prins de mai bine de un secol. Contactat printr-o ședință de spiritism digital, Proiecționistul s-a declarat recunoscător și a promis să revină anul acesta, însă cu indicii mai dificile ca niciodată.

Tot joi, 10 august, Biertanul își va deschide porțile pentru nu unul, ci două escape rooms. Curajoșii care se vor încumeta să intre în The Dungeon sau în Escape my Room vor avea 60 de minute la dispoziție să evadeze. În The Dungeon scopul este să ieși viu din cameră înainte să îți expire timpul, printre urme de sânge, lumini pâlpâitoare și un aer care păstrează, parcă, ecourile victimelor torturate de Proiecționistul Posedat. Escape my Room aduce la Biertan aventura Inferno, adaptată după romanul de succes internațional al lui Dan Brown.

Jocurile de tip escape room sunt printre cele mai populare din lume. Sunt jocuri reale de evadare în care participanții trebuie să pună cap la cap indiciile ascunse în încăpere, să deschidă lacăte, să descifreze coduri și să rezolve puzzle-ul, cu misiunea de a găsi cheia de la ieșire.

Programul complet al acestei ediții îl găsiți aici.

Nu lipsesc de la „Lună Plină” nici petrecerile, atelierele fantastice sau târgul de produse tradiționale și hand-made. Cinefilii au la dispoziție, pentru cazare, pensiunile din zonă, dar și o zonă de camping.

Foto: Lună Plină – facebook

24
/06
/21

Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone.

23
/06
/21

Pe 23 iunie începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.

21
/06
/21

Cel mai stimulant film văzut la ediţia din acest a Festivalului One World Romania, disponibil şi online până la 27 iunie, a fost „N-o să mai fie noapte” (2020), al cineastei franceze Eléonore Weber. Este un documentar făcut doar din imagini înregistrate de camerele instalate pe căştile de protecţie ale soldaţilor aflaţi în misiuni aeriene cu elicopterul în regiuni din Orientul Mijlociu.

20
/06
/21

Prin multe dintre filmele din selecţia din acest an, Festivalul One World, primul mare eveniment cinematografic desfăşurat fizic în 2021 în România, a arătat libertatea uriaşă pe care documentarul şi-o poate lua faţă de norme, atunci când cineaştii nu se tem să caute forme mai radicale pentru subiectele lor. O parte din selecţie poate fi văzută online în perioada 21-27 iunie.

18
/06
/21

După premiul al III-lea ex-aequo de la Cinéfondation de anul trecut, acordat Luciei Chicoș pentru filmul „Contraindicații’’, UNATC revine la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu.

17
/06
/21

Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional de scurtmetraje Transilvania Shorts ajunge la Cluj-Napoca în perioada 27 - 29 iunie, la Cinema Victoria și Cinema Dacia, cu o selecție de filme selectate și premiate în festivaluri de renume din întreaga lume.

16
/06
/21

Cea de-a V-a ediție a festivalului American Independent Film are loc anul acesta între 23 și 27 iunie, la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood, și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

15
/06
/21

Programul „Filme alese”, difuzat de TNT în serile de miercuri, va continua în luna iulie cu o colecție de filme americane de referință, producții nominalizate la Oscar și apreciate de critici și de public, care prezintă povești mitologice, vorbesc despre caracter și despre legături de neșters.

14
/06
/21

Bradamante Film alături de o prestigioasă echipă internațională din care fac parte Michela Scolari (scenarist/ producător/ regizor), Felix Maximilian (producător), Jerry Ying (producător), David Zuckerman (producător) și Gianluca Fellini (regizor) filmează la București „Copiii din canale” / „The Sewer Kids”.

14
/06
/21

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est, revine cu o nouă ediţie ALTFEL, pe 19 și 20 iunie, la Opera Comică pentru Copii.

14
/06
/21

„Femei obișnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va fi lansat pe 2 iulie 2021 în cinematografe.