FOTOCRONICI ”New Energy”. Zece fotografii de Mircea Albuțiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotocronici-new-energy-zece-fotografii-de-mircea-albutiu/

Fotograful Mircea Albuţiu vă prezintă 10 imagini din seria de 40, numită New Energy. Seria a fost expusă la Arcade 24 în Bistriţa Năsăud în septembrie 2015; în 28 aprilie 2017 va fi vernisată la Teatro Jose Lucio da Silva din Leiria, Portugalia iar în august 2017 la sediul ICR din Lisabona.

Un articol de Cristina Enescu Aky|20 martie 2017

”Am lucrat cu Gigi Căciuleanu la Amor Amores, o piesă montată la Opera Națională Cluj-Napoca în 2014. Ceea ce a fost foarte interesant pentru mine în cele 3 luni de montare a piesei, a fost că dansatorii au lucrat intens și uniti la punerea în scenă a coregrafiei, dansatorii fiind obișnuiți cu dansul clasic. Gigi Caciuleanu le-a cerut să insiste pe pozițiile grele, să nu pozeze deloc, să simtă muzica și coregrafia, fără să o îndulcească”, declară fotograful Mircea Albuțiu.

Aura Poenar scrie în catalogul expoziției: Ceea ce îl preocupă pe Gigi Căciuleanu este încremenirea, statul care nu este poză, ci o formă de suspendare a momentului. Pentru el, mișcările de dans au valoare de timp, de momente privilegiate: “Cineva care sare în aer este într-un moment de culme a existenței; cineva care se duce în podea cu toată ființa nu se oprește numai la podea, se duce mult mai departe, se duce în neant…” Dansatorii sunt obligați să iasă mereu din zona lor de confort, să lucreze cu stări puternice, contrastate, mișcările și încremenirile lor implică o dificultate în plus pentru că ele sunt ieșite din ax: “Ceea ce învățăm noi la școală e să fim într-un ax, să stăm în echilibru… eu le cer niște dezechilibre… în momentul în care ți-ai găsit echilibrul să ai impresia că ești pe marginea prăpastiei și vrei să te recuperezi, să nu cazi în ea.” Dansul devine astfel tocmai acest mod de organizare a corpului în mișcare, în cădere, este un zvâc al nebuniei, al non-confortului, coregraful le cere un dans neconfortabil în care iluzia certitudinii și a controlului este spulberată: “dansatorul, în fața unui obstacol, unui pericol, face apel la această necesitate de a supraviețui. Se spune că dansul este arta vieții. Eu zic că e arta supraviețuirii.”

L1000462 L1000900 L1003039 L1003338 L1003408 L1003669 L1003793 L1005079 L1017270
 


19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

26
/09
/19

Cea mai mare expoziție dedicată lui Nicolae Tonitza, instalații imersive create special pentru eveniment și 4 pavilioane noi de artă, cu opere în valoare de peste 15 milioane de euro. Pavilionul de Artă București — Art Safari își deschide porţile în perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019, în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

19
/09
/19

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu și-au făcut încă planuri pentru weekend să își facă spontan o bucurie. Frumusețea locului și a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă șansa iubitorilor de artă și frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendințele în diferite domenii artistice și ce îndrăgește publicul de afară. 

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.