Fotograful Curtii Regale, de Simona Antonescu – Premiul pentru debut al Editurii Cartea Românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotograful-curtii-regale-de-simona-antonescu-premiul-pentru-debut-al-editurii-cartea-romaneasca/

Fotograful Curtii Regale, de Simona Antonescu, romanul câştigător al Concursului de debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2014, a intrat în librării. Disponibil şi în ediţie digitală, romanul va fi lansat la Tîrgul de Carte Bookfest 2015 (20-24 mai, Romexpo, Bucureşti).

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2015

Celălalt volum câștigător al Concursului de debut al Editurii Cartea Românească (ediţia 2014) – volumul de poezie Noaptea de gardă, de Ionelia Cristea, – va apărea săptămâna aceasta și va fi lansat, de asemenea, la Bookfest 2015.

Simona Antonescu are darul de a citi poveştile din privirile rămase vii ale personajelor încremenite prin miracolul fotografiei şi de a reconstitui lumea românească a sfîrşitului de secol XIX.

Şi în felul acesta se poate scrie istoria primului deceniu al României independente, de la trecerea victorioasă pe sub Arcul de Triumf în frunte cu regele Carol I şi pînă la Expoziţia Universală de la Paris din 1889. Fotograful Curţii Regale împlineşte visul lui Franz Mayer. Fotografiile sale au devenit nemuritoare.

De cînd s-a deschis, în Piaţa Teatrului, atelierul fotografic al lui Franz Mayer – fotograf al Curţii Regale –, chipurile bucureştenilor se reflectă, rînd pe rînd, în oglinda vitrinei. Prin lentila aparatului de fotografiat, tînărul artist imortalizează, pe bucăţi de carton, nu doar marea istorie, ci şi sute de istorii personale, în spatele cărora timpul curge implacabil.

Fotografiile îmi vorbesc. Am descoperit, într-un octombrie blînd ce îndemna la visare, cîteva fotografii cu grai, alături de două fraze despre autorul lor, un artist fotograf din alt veac. Personajele surprinse de ochiul magic mă priveau cu speranţă. Privirile lor, apăsate de taine nemărturisite ori însufleţite de bucurii neîmpărtăşite, m-au scufundat într-o lume deopotrivă strălucitoare şi prăfuită. Rînd pe rînd, vieţile lor s-au aşternut pe hîrtie. – Simona Antonescu

Baluri cu etichetă, crinoline avîntate în cadriluri ordonate, bătăile cu flori la Şosea în zi de 10 Mai, trăsuri ai căror muscali Fotograful Curtii Regalerăbdători opreau pentru trecerea tramvaiului cu cai, băieţi ce vindeau ziare şi prizau pe ascuns tutun, jobene şi meloane, pălăriuţe cochete de damă şi umbreluţe mărginite cu dantelă, sacagii şi chivuţe, modiste şi negustori evrei ori armeni, poiana Stînii Regale în zi de vară, scăldată în lumina altui veac, eleve de pension căutînd cuminţi către catedră, tacîmuri de lăutari muncindu-şi strunele în pragul restaurantului lui jupîn Iordache, terasa Casei Capşa şi coloanele de la intrare ale Teatrului Naţional – toate fuseseră îngrămădite în spatele vitrinei de către cinematografe, rochii din jerse pînă la genunchi, automobile, patefoane şi becuri electrice. Două veacuri se studiau cu curiozitate, de o parte şi de alta a sticlei unei vitrine, şi pufneau dispreţuitor.

Despre Simona Antonescu

Simona Antonescu s-a născut pe 20 ianuarie 1969, la Galaţi, a crescut în localitatea Ţintea, judeţul Prahova, şi a fost adoptată de mulţi ani de oraşul Ploieşti.

După terminarea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Naţional „Nichita Stănescu”) din Ploieşti, a urmat cursurile Facultăţii de Chimie din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti.

În prezent lucrează la o companie multinaţională. A publicat proză şi fragmente de roman în reviste literare online.

Foto: Fotograful Curtii Regale – Editura Cartea Românească

07
/04
/14

Dan Alexe a scris „Miros de roşcată amară şi alte povestiri” (Humanitas, 2014). Sunt puține paginile care se mai pot scrie de-acum la același nivel al limbii române în proza scurtă.

01
/04
/14

Marţi, 1 aprilie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Volumul reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.