Fotograful Horia Manolache, la a XIII-a ediție a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană și Design de la Florența
https://www.ziarulmetropolis.ro/fotograful-horia-manolache-la-a-xiii-a-editie-a-bienalei-internationale-de-arta-contemporana-si-design-de-la-florenta/

În perioada 23-31 octombrie 2021, la Fortezza da Basso din Florenţa, va avea a XIII-a ediţie a Florence Biennale – Bienala Internaţională de Artă Contemporană şi Design de la Florenţa, festival ce reuneşte peste 450 de artişti din circa 65 de ţări şi peste 1000 de opere expuse.

Un articol de Liliana Matei|22 octombrie 2021

Tema ediției din acest an este Eternal Feminin. Concepts of feminity in contemporary art and design / Eternul feminin. Concepte de feminitate în arta și design-ul contemporan.

Institutul Cultural Român, prin Accademia di Romania in Roma susține, la ediția din acest an a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană și Design de la Florența, participarea fotografului Horia Manolache, selectat de organizatorii Bienalei pentru a expune două dintre lucrările sale fotografice: Maria II of Portugal și Leopold Duke of Brabant.

Cele două lucrări fotografice fac parte din proiectul Repainting History, despre care Horia Manolache spune: „Am continuat să fotografiez oameni care s-au dezrădăcinat din casele lor din cauza războiului, a sărăciei sau a lipsei de perspective și au ajuns în țări foarte diferite de ale lor, sub identitate de refugiat. Am completat apoi călătoria lor fizică cu o oportunitate de a călători în timp, sub o identitate regală. Portretele clasice ale liderilor politici europeni sunt înlocuite de imagini cu imigranți care îmbracă haine regale și pozează pentru a provoca spectatorul la un exercițiu mental: ar fi ceva în neregulă cu privire la aceste imagini? Încerc să vă exersez mintea, eliberându-i de îngrădirile nefondate ale prejudecăților și confruntându-i cu o realitate alternativă pentru a încuraja spectatorii să interpreteze un adevăr contemporan: noi versus ei”.

Horia Manolache, fotograf și regizor, având un stil original, surprinde frumusețea cotidiană, lăsând loc spectatorilor să interpreteze propria lor poveste. Lucrările sale pot fi văzute în publicații editoriale și galerii de artă. A realizat proiectele fotografice „Viața din sens opus”, „The chairs”, „The prince and the pauper”, „Mâini de copii”, „Ultimele fabrici comuniste”, „Repainting history”. A organizat gala caritabilă „Mână cu mână” la Hilton Garden Inn. Lucrările lui au fost publicate în Rangefinder, Huffington Post, METRO News, CNN Arabic și văzute la Corden Potts Gallery, Rayko Gallery,4×5 Gallery, Espace Beaurepaire, Le Magasin de Jouets Galerie, Photoplace Gallery, De Young Museum San Francisco, France Cultural Center (Thailanda) și altele. Volumul „The Prince and the Pauper”, publicat în 2017, a fost nominalizat în același an la premiul ViennaPhotoBookAward.

Absolvent al Academiei de Arte din San Francisco în 2018, a obținut o serie de distincții onorifice și premii precum: Prix de la Photographie Paris (2014); International Photography Award– IPA: 1st Place / Editorial/Personality(2015); 1st Place Winner at Longford art photography(2015); Forbes 30 under 30(2016); Lorenzo il magnifico award– Florence Biennale (2017); selectat pentru The Eddie Adams Workshop(2018); Unica Social Implication Award(2019) șipentru Felix Schoeller Photo Award 2019.

Mai multe informații despre activitatea fotografului Horia Manolache pot fi găsite accesând site-ulhttps://www.horiamanolache.com/.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

26
/09
/19

Cea mai mare expoziție dedicată lui Nicolae Tonitza, instalații imersive create special pentru eveniment și 4 pavilioane noi de artă, cu opere în valoare de peste 15 milioane de euro. Pavilionul de Artă București — Art Safari își deschide porţile în perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019, în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

19
/09
/19

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu și-au făcut încă planuri pentru weekend să își facă spontan o bucurie. Frumusețea locului și a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă șansa iubitorilor de artă și frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendințele în diferite domenii artistice și ce îndrăgește publicul de afară. 

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.