„Fraţi de cruce“ – un fel de metamorfoză a lui Kafka în sens invers
https://www.ziarulmetropolis.ro/frati-de-cruce-un-fel-de-metamorfoza-a-lui-kafka-in-sens-invers/

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Fraţi de cruce“ stă la baza filmului „Elling“, nominalizat la Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin“, în 2012.

Un articol de Andrada Văsii|14 mai 2013

CRONICĂ DE CARTE  Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficțiunii, romanul „Frați de cruce“ stă la baza filmului „Elling“, nominalizat la Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin“, în 2012.

Un bildungsroman. Un roman al experiențelor. De la cel mai ingenuu gest, până la cel mai șocant. Așa poate fi caracterizat volumul lui Ingvar Ambjørnsen. Doi prieteni, Kjell Bjarne și Elling încearcă se se adapteze cotidianului după ce au fost eliberați dintr-o instituție psihiatrică.

Un cuplu de personaje antagonice: Kjell este un bărbat masiv, stângaci, retras, cu veleități culinare, dar certat cu normele igienice; Elling este tipologia personajului retras, speriat peste măsură de neprevăzut, cu veleități artistice pe care și le manifestă abia spre sfârșitul romanului și cu un temperament puțin obsesiv-compulsiv.

Un parcurs inițiatic

Volumul debutează în forță cu prima mare aventură a celor două personaje: încercarea de a-l mulțumi pe asistentul lor social, Frank. Cei doi se văd nevoiți să parcurgă drumuri nesfârșite până la magazinul din colț, să adopte pisici sau chiar să lege prietenii cu necunoscuți.

Deși frați de cruce dintr-o întâmplare, atât Elling, cât și Kjell au un parcurs diferit. În timp ce unul va avea o relație cu o vecină de palier, Reidun Nordsletten, însărcinată, celălalt va lega o prietenie profundă cu un străin pe care-l cunoaște într-un bar.

Kafka recontextualizat

„Frați de Cruce“ aduce aminte de „Metamorfoza“ lui Kafka, însă în sens invers. Cele două personaje își părăsesc conul de umbră descoperind frumusețea existenței în toată plenitudinea ei. Un parcurs de la întuneric la lumină, presărat cu numeroase aventuri mărunte şi de duzină, deloc siropos sau șocant. Pur și simplu, cotidianul ridicat la rang de artă.

Revelația cotidianului transpusă în detalii. Universul se dilată într-un apartament din Oslo, loc în care culoarea pereților devine subiect de ceartă, iar dormitorul nu este destul de încăpător pentru două paturi care ar fi trebuit să stea în camere diferite.

Transfigurarea emoțională pare documentată cu un spirit analitic avangardist, în sensul că Ingvar Ambjørnsen depășește stilul lui Kafka și trece în planul doi reacțiile celor din jur. Personajele centrale se dezvoltă pe parcurs ce romanul se desfășoară, iar telefonul sună ca să îi ancoreze în realitate.

Doi pisoi, doi frați de cruce, o femeie însărcinată, un poet retras din breaslă și un asistent social însuflețesc romanul lui Ingvar Ambjørnsen.

23
/08
/15

Am douăzeci de ani și învăț istoria politică a diferite țări din Europa la Universitatea din București. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio șansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc așa ceva.

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

18
/08
/15

Mi-am făcut de multă vreme un obicei din a le scrie lungi scrisori personajelor de care mă îndrăgostesc. Probabil că nu e un obicei foarte sănătos, există chiar posibilitatea ca un astfel de simptom să anunțe o boală psihică minoră sau mai degrabă nu. Cu siguranță, psihologii sau poate chiar psihiatrii știu mai multe. Nu mă interesează. Nu contează.

18
/08
/15

Târgul GAUDEAMUS Litoral care a însoţit turiştii în vacanţa de la malul mării s-­a încheiat. Aproape 9000 de vizitatori veniţi din toate colţurile ţării au răspuns invitaţiei lansate de Radio România, la o cură estivală de lectură.

15
/08
/15

Editura Polirom a lansat în această săptămână cel de-al doilea volum al recentei colecţii „Studii Româneşti”: Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944 de Vladimir Solonari, în traducerea lui Cătălin Drăcşineanu, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

13
/08
/15

Într-o zi de 13 august s-a născut Alfred Hitchcock, considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti din istorie. Șase dintre filme sale au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca (1941), Suspicion (1942), Lifeboat (1945), Spellbound (1946), Rear Window (1955) și Psycho (1961).

12
/08
/15

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea Clody Bertola, una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Actriţă şi femeie, Clody Bertola şi-a construit o viaţă şi o carieră exemplară rămânând în memoria iubitorilor de teatru prin spectacolele: „Cea din urmă”, „Sfânta Ioana”, „Cum vă place”, „Elisabeta I”, „Opera de trei parale”, „Pescăruşul” sau „Un tramvai numit dorinţă”

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

09
/08
/15

Editura Polirom lansează în această săptămînă pe piaţa de carte o nouă colecţie, „Studii Româneşti/Romanian Studies/Études Roumaines/Rumänische Studien”, un proiect ce se adresează specialiştilor, dar şi publicului larg interesat de istoria şi cultura română.

07
/08
/15

"Viaţa şi dragostea în Belle Epoque" este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, "Un apartament la Paris".

05
/08
/15

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici a fost selectat printre semifinaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, Polonia, ediţia 2015, cu romanul Matei Brunul. Din 66 de romane înscrise în competiţie, juriul a selectat 14 titluri, printre care şi romanul lui Teodorovici, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai noii generaţii.