Gabriel Croitoru, Paganini şi vioara lui Enescu la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabriel-croitoru-paganini-vioara-lui-enescu-si-gabriel-croitoru-la-sala-radio/

Una dintre cele mai importante provocări pe care le întâlneşte un mare violonist în cariera sa este interpretarea lucrărilor compozitorului italian Niccolò Paganini. O astfel de partitură va putea fi ascultată în această seară, ora 19.00, de la Sala Radio: Concertul nr. 1 în re major pentru vioară şi orchestră, în interpretarea violonistului Gabriel Croitoru.

Un articol de Petre Ivan|31 ianuarie 2014

Una dintre cele mai importante provocări pe care le întâlneşte un mare violonist în cariera sa este interpretarea lucrărilor compozitorului italian Niccolò Paganini. O astfel de partitură va putea fi ascultată în această seară, ora 19.00, de la Sala Radio: Concertul nr. 1 în re major pentru vioară şi orchestră, în interpretarea violonistului Gabriel Croitoru.

Lucrarea va demonstra virtuozitatea violonistului Gabriel Croitoru, solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio care a obţinut, din anul 2008, prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

„Acest concert de Paganini, nr. 1,  împreună cu cel de Ceaikovski, au fost cele două concerte de bază în pregătirea mea ca violonist la vremea când participam la concursuri internaţionale.

Erau tot timpul două concerte de succes şi le cântam, când pe unul, când pe celălalt, în funcţie de programul ales pentru respectivul concurs. Drept pentru care, iată, eu unul rămân fidel bucuriei de a cânta acest concert de Paganini.

Cred că prima dată când l-am cântat în Bucureşti a fost chiar tot la Radio sub bagheta maestrului Andreescu pe când eram în clasa a XII-a, era în 1983, deci sunt 30 de ani, şi mă bucur că reedităm acest concert, pentru că, aşa cum spuneam, e unul dintre concertele mele preferate.” – a declarat Gabriel Croitoru despre evenimentul de la Sala Radio.

Cu peste o mie de apariţii scenice, Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a.

Gabriel Croitoru

Gabriel Croitoru a fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria şi S.U.A

Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

În pauza evenimentului din 31 ianuarie, îl veţi putea întâlni pe Gabriel Croitoru în foaierul Sălii Radio, unde Radio România și Editura Casa Radio invită publicul la o întâlnire cu violonistul român, dar şi cu celebrul pianist Valentin Gheorghiu, moment prilejuit de lansarea albumului ce poartă numele celor doi artiști: „Recital Valentin Gheorghiu – Gabriel Croitoru. Beethoven, Dvořak, Enescu”.

Albumul cuprinde înregistrări Radio România realizate în anul 2010: Sonata ”Kreutzer” de Ludwig van Beethoven, Sonatina în sol major de Antonin Dvořak, iar în final Sonata a III-a în caracter popular românesc de George Enescu.

Foto cu Gabriel Croitoru – Orchestrele si Corurile Radio

21
/11
/14

De la Opera House din Toronto, Opera de Stat din Hamburg, Staatsoper din Viena, Metropolitan Opera din New York sau Covent Garden din Londra, marea artistă vine duminică, 23 noiembrie, de la ora 24.00, la Garantat 100% de la TVR 1, TVR HD şi TVR+

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.

19
/11
/14

Soliștii Operei Comice pentru Copii și tinerii olimpici de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din București vor susține un spectacol extraordinar cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul are loc pe 1 decembrie, începând cu ora 17, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești nr. 16.

18
/11
/14

Sub semnul aniversar al celor 86 de ani de la difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR, Radio România organizează duminică, 23 noiembrie, un concert folcloric sub titlul „86 de ani de folclor la Radio - LAUREAŢII RADIOULUI”.

18
/11
/14

După ce în primăvara acestui an Alexandra Usurelu a înregistrat un real succes cu piesa "Ceva se întâmplă cu noi" (interpretată împreună cu Mircea Vintilă), pentru sfârșitul de an, artista a pregătit un nou proiect: o călătorie până… "La capătul lumii", un loc de evadare din cenusiul din jur –titlul noului single, dar și al albumului său de debut.

18
/11
/14

Ei sunt mereu într-o cursă electorală – în fiecare zi, publicul trebuie să-i voteze, să-i asculte, să le cumpere discurile. Iar ei trebuie să fie perfecţi… Sunt marii interpreţi ai zilelor noastre, care trăiesc o cursă infernală. Îl ascultam ieri la Radio România Muzical pe dirijorul Vasili Sinaiski şi răspunsul lui la întrebarea „ce contează astăzi pentru a fi un dirijor important?”.

17
/11
/14

Doi celebri compozitori americani – Gershwin şi Bernstein, o partitură inconfundabilă - Un american la Paris şi două ansambluri reunite simultan pe scena Salii Radio – ORCHESTRA NATIONALĂ RADIO şi BIG BAND-ul RADIO definesc concertul-eveniment dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuti muzicieni de jazz din România: Richard Oschanitzky. Compozitor, aranjor, pianist şi dirijor român, acesta ar fi împlinit 75 de ani.

15
/11
/14

Mozaic Jazz Festival a debutat ieri, 14 noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu își îndreaptă atenția atât spre artiști internaționali consacrați, cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.