Gabriel Liiceanu – despre cum să nu plictiseşti vorbind despre plictiseală
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabriel-liiceanu-despre-cum-sa-nu-plictisesti-vorbind-despre-plictisela/

Gabriel Liiceanu a încercat să explice profunzimea textului ,, Despre plictiseală’’ făcând trimiteri la diferite nume avizate din domeniu

Un articol de Andrada Văsii|6 martie 2013

Asociaṭia Română pentru Cultură şi Normalitate a început în luna februarie proiectul ,,Dialoguri de seară“ la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Proiectul constă în patru întâlniri săptămânale care vor încerca să explice, într-o manieră filosofică, scrierile din cadrul volumului ,,Eseuri de duminică“ sub semnătura lui Constantin Noica ( Despre plictiseală, Foloasele sufleteşti ale vacanṭei, De la izolare la singurătate şi Constantin Noica şi eseurile.)

Făcându-se o selecṭie de scrieri din perioada 1938-1940, participanṭii vor beneficia de o interpretare avizată din partea unor figuri pregnante ale domeniului precum Gabriel Liiceanu sau Andrei Cornea.

Pe Noica nu îl înṭelege oricine

În prima conferinţă, Gabriel Liiceanu a încercat să explice profunzimea textului „Despre plictiseală“ făcând trimiteri la diferite nume avizate din domeniu. Dintre explicaṭiile oferite nu au lipsit cele care au vizat vicistitudinile existenṭei umane, sau neşansa unui loc de naştere.

„Avem motive să ne bucurăm enorm. Înainte de ‘90, dialogul se petrecea între trei-patru oameni. Nu se punea problema să dialoghezi între tineri, într-o sală în centru, teme de interes“, a început Liiceanu.

Atmosfera semăna puṭin cu aceea din amfiteatrul unei universităṭi: Gabriel Liiceanu stătea la o catedră imaginară şi vorbea despre opera lui Noica. Fie că făcea trimiteri la I. L. Caragiale, fie că vorbea liber, Gabriel Liiceanu a atins subiectul plictiselii într-o manieră liberă.

„Tema aceasta este una dintre cele mai importante teme ale înṭelegerii noastre ca oameni. […] Sunt sigur că pornind de la un eseu din tinereṭe, vom deschide o poartă spre opera lui Noica. Oricine îl poate citi într-o carte ca «Eseuri de duminică». Însă să nu vă faceṭi iluzia că pornind de la aceste pagini veṭi ajunge să citiṭi cu aceeaşi uşurinṭă textele tratatului de ontologie“.

Un Noica din Germania ar fi fost cu totul altfel decât Noica din România

Scolile diferite de gândire de pe teritoriul Europei sunt cele care au dat trăsăturile dominante ale scrierilor filosofice. Astfel, aşa cum a punctat şi Gabriel Liiceanu, trăsătura eseistică a produselor româneşti îşi are explicaṭia în structura culturii noastre interbelice. Unii au avut şansa să studieze sub îndrumarea lui Edmund Husserl (n.r. : creatorul fenomenologiei), iar alṭii au scris sub îndrumarea lui Nae Ionescu.

„Nu este vorba despre ierarhii, ci pur şi simplu despre tipologii mentale, sau culturale. Când te naşti într-o ṭară cu o tradiṭie filozofică, de tipul Germaniei, cu cel mai înalt exerciṭiu al gândirii specializate, nu vei scrie aşa niciodată.[…] Noica a scris despre plictis patru pagini, iar Heidegger a scris 500 de pagini“.

Publicul a părut puṭin descurajat când a auzit din partea lui Gabriel Liiceanu că nu va putea înṭelege opera lui Noica, în totalitatea ei, decât dacă se va apuca de o facultate de profil. Cu toate acestea, explicaṭiile auxiliare au avut rol revelator pentru toṭi cei prezenṭi. Poate tot în folosul lor a venit şi forma de prezentare a eseului de duminică – publicistică; Noica a aşternut pe hârtie un eseu de început, fără sensuri prea adânci, care aduce aminte de stilul gazetar.

Următoarele întâniri de la librăria Humanitas vor beneficia de o abordare asemănătoare : textele vor fi descifrate, iar publicul va lua notiṭe. La sfârşitul evenimentului rămâi însă cu întrebarea: „Cine a atras mai mult ? Textul în sine, sau cel care ṭi l-a explicat?“.

 

07
/12
/14

Numit de Petre Țuțea „ultimul senior al României”, Corneliu Coposu (1914 - 1995) a fost unul dintre cei mai importanți lideri politici ai perioadei postrevoluționare. „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa, apariția sau dispariția mea sunt secundare”, declara Seniorul PNȚCD, în anii '90.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

06
/12
/14

Astăzi, Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanți autori britanici contemporani (Paul McAuley și Richard Morgan), alături de doi dintre maeștrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn și Michael Haulică).

03
/12
/14

Joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul al Japoniei în România, Angela Hondru cunoscut traducător şi niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Japoneze "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno-Americane prilejuită de recenta apariţie a volumului de povestiri Fiica negustorului de sake în colecţia "Raftul Denisei" la Editura Humanitas Fiction.

03
/12
/14

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Editura Nemira prezintă joi, 4 decembrie, de la ora 11:00, lansarea cărții „Basmania” prin intermediul autorului cărţii, Valentin Nicolau şi a actorilor invitaţi Leo – Nora Băcanu și Mircea Corcoveanu, ce vor citi această minunată poveste.

02
/12
/14

Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.