-->

GALA PREMIILOR MUSICRIT, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-musicrit-la-ateneul-roman/

GALA PREMIILOR MUSICRIT, singura gală ce recompensează Excelenţa – atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului din muzica clasică – va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Ateneul Român.

Un articol de Liliana Matei|8 ianuarie 2026

Organizat de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM), în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” şi ARTEXIM, evenimentul reprezintă nu doar o celebrare a performanței din toate ariile muzicii clasice, ci o adevărată platformă, repoziționând critica muzicală și jurnalismul cultural în rolurile de garanți ai Valorii și promotori ai Excelenței.

PREMIILE MUSICRIT pe anul 2025 se vor acorda pentru următoarele categorii: Critică muzicală; Management; Discografie; Proiecte muzicale; Cea mai bună stagiune lirică din ţară; Cea mai bună stagiune simfonică din ţară; Festivalul anului; Tânărul jurnalist al anului; Instrumentistul anului; Artistul liric al anului şi Revelația anului.

Împreună cu cele 11 PREMII MUSICRIT, pe 14 ianuarie 2026 vor mai fi oferite 5 PREMII DE EXCELENŢĂ, Premiul „Grigore Constantinescu” – creat în memoria președintelui fondator al UCRRM -, un Premiu Special al UCRRM, precum și TROFEUL MUSICRIT.

Programul muzical al serii va fi susținut de sopranele Melody Moore și Paula Iancic, mezzosopranele Roxana Constantinescu și Ramona Zaharia, pianistul  Viniciu Moroianu, cvartetul Arcadia, Corul Academic Radio (pregătit de Ciprian Țuțu) și Orchestra Română de Tineret conduse de maestrul Cristian Mandeal – artiști și formații muzicale de certă valoare internațională, ce onorează România prin fiecare concert.

Ca și anul trecut, prezenta ediție a Galei Premiilor MUSICRIT face parte din seria de manifestări artistice organizate la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

Amfitrionii GALEI MUSICRIT vor fi Luminița Arvunescu – Președintele Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România și Marius Constantinescu – jurnalist TVR.

„O gală în care să evidențiem excelența și performanța cât se poate de obiectiv, profesionist și asumat – a fost ideea din care s-a  născut acest proiect în urmă cu patru ani. Un proiect și un pariu personal pornite din convingerea că numai uniunea noastră – reunind criticii muzicali, redactorii de carte și realizatorii de emisiuni muzicale din Radio și Televiziune – poate gira atât o ierhizare corectă, cât și un eveniment cultural aș spune, fără falsă modestie, de ținută internațională. Cred ca muzica clasică are puterea de a inspira, de a înnobila și de a uni. Iar Gala Musicrit este modul în care noi încercăm, an de an, să întărim și să transmitem această forță”,spune Luminița Arvunescu – Președintele UCRRM și inițiatoarea evenimentului,  despre Gala Premiilor Musicrit.

Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM) a fost înființată în anul 1990 de personalități de marcă ale muzicii clasice: Iosif Sava, Grigore Constantinescu, Smaranda Oțeanu-Bunea, Dumitru Avakian, Mihaela Doboș, Elena Zottoviceanu etc și este cea mai activă susținătoare a valorilor muzicale din  spațiul românesc în presa scrisă și audio-vizuală, prin actualii ei membri: Costin Popa – critic muzical, prof.univ.dr. DHC Valentina Sandu Dediu – Rectorul Colegiului de Studii avansate „Noua Europă”, Luminiţa Arvunescu – realizatoare de emisiuni radio şi de evenimente muzicale, actualul Preşedinte UCRRM, Cristina Comandașu – Manager Radio România Muzical, Valentina Băințan și Claudia Robu – realizatoare de emisiuni la TVR Cultural, etc.

 

06
/09
/24

Celebrul violonist Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului pentru secțiunea de vioară a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, va susține astăzi, 6 septembrie 2024, ora 19:00, un recital excepțional pe scena Ateneului Român, alături de bine-cunoscutul violoncelist de origine română Valentin Răduțiu și de pianistul Lukas Geniušas.

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

09
/08
/24

Numărătoarea inversă a început! Summer in the City aduce 50 Cent și cei mai buni hip hoperi români pe scena din București!

09
/08
/24

4 zile de festival, peste 30 de concerte, peste 100 de artiști din toată lumea, peste 20 de filme proiectate, totul în 9 locații: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașovului, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, Biserica Fortificată din Bod.

08
/08
/24

Balkanik Festival – Home of World Music, recunoscut pentru atmosfera sa unică și spiritul de melting pot cultural, revine la Grădina Uranus în perioada 6-8 septembrie. Evenimentul continuă să fie un punct de întâlnire pentru comunitățile din București și pentru turiștii care vizitează capitala României special pentru acest festival.