-->

Gavin Thurston, laureat Emmy și BAFTA, invitat special al LYNX Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/gavin-thurston-laureat-emmy-si-bafta-invitat-special-al-lynx-festival/

LYNX Festival, singurul eveniment din România dedicat exclusiv fotografiei şi filmului documentar de natură revine la Braşov în perioada 4 – 9 iunie cu un program complex de proiecţii, prezentări, expoziţii de fotografie, ateliere pentru copii şi întâlniri cu invitaţi internaţionali, artişti locali şi reprezentanţi ai ONG-urilor de mediu.

Un articol de Liliana Matei|8 mai 2025

Unul dintre invitații speciali ai ediției cu numărul 3 a festivalului inițiat de Asociația România Sălbatică și Asociația Forona este Gavin Thurston, unul dintre cei mai cunoscuți cameramani specializați în filmări în zone sălbatice, colaborator al lui Sir David Attenborough pentru 20 de documentare, printre care Blue Planet II, Planet Earth II, Our Planet și Human Planet.

Gavin este laureat a cinci premii Emmy și două premii BAFTA, iar munca sa l-a purtat timp de mai bine de 30 de ani prin întreaga lume, în cele mai ascunse și inaccesibile colțuri ale planetei – inclusiv Polul Nord și Polul Sud. Este responsabil pentru sute de imagini uluitoare ale unora dintre cele mai valoroase și rare specii de animale și este autor al cărții „Călătorii în sălbăticie”, unde relatează despre experiența sa. Cartea este disponibilă și în România și poate fi comandată online de pe Pilotbooks.ro.

Descrisă ca fiind „un jurnal scris fără inhibiții” (Nature), „o colecție de imagini revelatoare surprinse dincolo de lentilă” (Times Literary Supplement) sau „povestea captivantă a unei cariere fascinante”, cartea „Călătorii în sălbăticie” va avea în cadrul programului LYNX Festival o prezentare făcută chiar de autorul ei: „Printre călătorii și filmări, ochii mei s-au deschis larg spre lumea naturală. Vă aștept să-mi fiți alături pentru perspectiva mea personală din culisele acestor aventuri.”.

„Este o mare onoare să fiu invitat la un festival care celebrează viața sălbatică, arta de a împărtăși povești și puterea naturii de a ne inspira și de a ne conecta, așadar aștept cu entuziasm luna iunie pentru a participa la LYNX Festival. Ca om care și-a petrecut toată existența filmând viața sălbatică din întreaga lume, sunt încântat să mă aflu într-un loc în care sălbăticia încă prosperă și să întâlnesc și alți oameni care împărtășesc un respect profund pentru aceasta. Aștept cu nerăbdare să aduc povești de pe teren, să aud ce spun iubitorii de natură, colegii realizatori de filme și specialiștii din ONG-urile de mediu și să iau parte la ceea ce știu că va fi o celebrare pasionată și profundă a lumii naturale.”, a declarat Gavin Thurston.

Programul celei de-a 3-a ediții LYNX Festival este o escapadă prin întreaga lume, unde spectatorii au șansa să pătrundă în viața sălbatică a Europei, Africii și Asiei, prin intermediul unor filme documentare care vor fi proiectate în premieră în România.

Unul dintre acestea este „Lions of the Skeleton Coast”, o poveste cu adevărat uimitoare despre trei pui de leu orfani care trebuie să supraviețuiască pe mortala Coastă a Scheletelor din Namibia. Documentarul, regizat de Will și Lianne Steenkamp (laureați pentru munca lor în domeniu cu două premii Emmy), are deja în palmares 13 premii internaționale câștigate în ultimul an în festivaluri prestigioase (Jackson Wild FF, Wildscreen FF, Nature Namur FF, Cannes Corporate & Media Awards) și numeroase alte nominalizări. Așa cum povestesc chiar regizorii, producția este „o poveste de familie – o cronică a legăturilor dintre frați și a forței de grup, chiar dacă mic, redefinit de circumstanțe. Prin călătoria lor, sperăm să inspirăm publicul cu o narațiune despre speranță și posibilități, ilustrând cum, chiar și în cele mai dure peisaje, viața găsește o cale să prospere cu determinare și ingeniozitate.”

Din Africa publicul va fi purtat în Asia, mai exact în India, pentru a vedea un documentar autentic și plin de creativitate, care reînvie poveștile binecunoscute ale personajelor lui Rudyard Kipling – Bagheera, Baloo, Kaa și Shere Kan, arătându-ne comportamentul real al acestor animale în peisajul divers al junglei indiene. Imaginile și poveștile aduse pe ecran în „The Real Jungle Book” (r. Jeremy Hogarth) au fost filmate timp de 4 ani de o echipă formată exclusiv din cameramani locali.

Revenim în Europa, unde cineastul Asgeir Helgestad aduce un omagiu magnific și intim naturii periclitate din Norvegia, în „A Call From the Wild”. De la viața albinelor de la ferma sa, la renii sălbatici de pe munții înalți și pufinii de pe țărmul oceanului, el prezintă frumusețea naturii aflate în pericol și urmărește acțiunile umane responsabile pentru declinul acesteia.

Înainte de întâlnirea cu publicul care va fi prezent la Brașov în mini-vacanța de Rusalii, organizatorii LYNX Festival au pregătit un eveniment special la București, pe 21 mai, la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice „I. L. Caragiale”. Dan Dinu, directorul artistic al festivalului, va susține un masterclass dedicat studenților de la imagine, despre realizarea de film documentar de natură. Momentul va fi urmat de proiecția documentarului Cactus Hotel (r. Yann Sochaczewski), câștigător al Trofeului LYNX Festival din 2024, de prezentarea programului complet de anul acesta, lansarea trailer-ului ediției, precum și de discuții libere cu organizatorii festivalului.

15
/04
/26

Două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană, Ingeborg Bachmann și Paul Celan, sunt reunite din nou, în mod simbolic, prin două expoziții documentare care le prezintă parcursurile literare și de viață, precum și întâlnirea lor afectivă aflată la originea unei corespondențe tulburătoare, a unor pagini literare de o forță și de o sensibilitate fără egal.

15
/04
/26

După succesul cu spectacolul Aplauze pentru poet pe scenă… în Italia, la Roma, Milano şi Bologna, din 2024 şi Aplauze pentru poet pe scenă… în Spania, la Barcelona, Madrid și Valencia, din 2025, actrița Emilia Popescu și pianistul Cătălin Răducanu, ajung, pe 24 aprilie 2026, ora 17, într-o nouă formulă de spectacol, la Bari, în fermecătorul oraș-port din sudul Italiei, situat pe malul Mării Adriatice.

14
/04
/26

Cinema of Togetherness, cel de-al șaptelea sezon, se va desfășura din aprilie 2026 până în noiembrie 2027, pornind de la întrebarea: Ce voci și eforturi ștergem atunci când atribuim complexitatea deciziilor și semnificațiilor unei singure voințe și viziuni? Sezonul își propune să demonteze mitul autorului singular și autoritar și se uită la colective, duo-uri creative și la roluri invizibilizate, celebrând deopotrivă munca din spatele și din fața camerei.

14
/04
/26

Concertul de la Ateneul Român, pe 20 aprilie, de la ora 19:00, aduce publicului din București o întâlnire rară cu violonistul Liviu Prunaru, într-un recital solo, parte din Turneul Național Concertmaestro, ediția a II-a.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

08
/04
/26

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București anunță o nouă premieră în cadrul Programului 9G la TNB, dedicat tinerilor artiști independenți: Yen de Anna Jordan, în regia lui Ciprian Chiricheș, scenografia Maria Constantin, cu Teodora Antal, Diana Pomparău, Sevi Stan și Mario Monțescu în distribuție. Premiera va avea loc duminică, 19 aprilie, ora 19.00, la Sala Mică.

08
/04
/26

Emanuel Pârvu se află printre cei opt cineaști aleși să-și prezinte următorul proiect de film în Investors Circle din cadrul Marché du Film - Festival de Cannes.

08
/04
/26

„Hoinar.Unbroken” este cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival și va avea loc anul acesta între 9 - 19 mai, cu un program extins și mai variat ca oricând. Având ca motto „Frica este o reacție. Curajul este o decizie” (Winston Churchill), ediția din acest an aduce în prim-plan tema curajului, explorat ca o alegere zilnică de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor vieții.

06
/04
/26

Violonistul Liviu Prunaru, stabilit la Amsterdam și cu o carieră internațională de peste trei decenii, revine în aprilie 2026 pe scenele din România cu turneul național solo Concertmaestro, ajuns la cea de-a doua ediție, un proiect artistic dedicat recitalului de vioară solo și relației directe dintre artist și public.

06
/04
/26

Actorul Alex Bogdan va prezenta Gala Premiilor Radio România Cultural, care va avea loc luni, 4 mai, de la ora 19:00, la Sala Radio. Publicul va asista la acordarea celor opt premii anuale și a patru distincții speciale, într-o seară dedicată excelenței culturale.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

02
/04
/26

În așteptarea Paștelui, în Joia Mare (9 aprilie 2026 – de la 19.00), Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Popa, invită publicul la o seară specială, un eveniment 100% Mozart în care muzica va răsuna la Sala Radio ca într-o catedrală. Va fi interpretată celebra lucrare semnată de Amadeus: Marea missă în do minor, una dintre cele mai impresionante și enigmatice creații sacre ale compozitorului, o partitură monumentală, profund dramatică și, paradoxal, neterminată.