Geo Costiniu va fi înmormântat azi la cimitirul Bellu
https://www.ziarulmetropolis.ro/geo-costiniu-va-fi-inmormantat-azi-la-cimitirul-bellu/

Actorul Geo Costiniu, care a încetat din viaţă în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani, va fi înmormântat sâmbătă, la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Un articol de |15 noiembrie 2013

Actorul Geo Costiniu, care a încetat din viaţă în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani, va fi înmormântat sâmbătă, la cimitirul Bellu din Bucureşti.

De asemenea, cei care vor să îi aducă un ultim omagiu actorului o pot face sâmbătă, între orele 9.00 şi 12.00, când sicriul cu trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus la Teatrul Odeon din Capitală.

Geo Costiniu a început să joace în producţii de televiziune încă de la vârsta de 8 ani, fiind considerat un actor foarte talentat, iar la 14-15 ani juca în spectacole la Casa Studenţilor din Bucureşti. În anul IV de facultate, a debutat pe scena Teatrului Bulandra din Capitală, sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei.

După absolvirea facultăţii, unde i-a avut ca profesori pe Dem Rădulescu şi Octavian Cotescu, a fost repartizat la Teatrul Naţional din Iaşi, unde a jucat între anii 1973 – 1974.

geo costiniu

Actorul Geo Costiniu, pe scena Teatrului Odeon 

Din 1974, a fost actor la Teatrul Giuleşti (actualul Odeon) din Bucureşti, pe scena căruia a interpretat numeroase roluri, în piese celebre, ca „Pălăria Florentină”, „Omul care a văzut moartea”, „Patima roşie”, „Marchizul de Sade”.

A debutat în filme în anul 1972, în pelicula „Paraşutiştii”, de Dinu Cocea. În 1978, joacă în filmul lui Timotei Ursu „Septembrie”, o poveste de dragoste care l-a făcut celebru în rândul spectatorilor, notează Mediafax.

Printre filmele în care a jucat se numără ,„Aştept provincia” (1995), „Neînvinsă-i dragostea” (1993), „Patul conjugal” (1993), „Capul de răţoi” (1992), „Întâmplări cu Alexandra” (1989), „De ce are vulpea coadă?” (1988), „Nişte băieţi grozavi” (1987), „Un oaspete la cină” (1987), „Ora zero” (1979).

Foto cu Geo Costiniu – Teatrul Odeon

19
/06
/17

Într-o zi de 19 iunie se nășteau actriţa Irina Petrescu, criticul George Călinescu sau scriitorul Salman Rushdie și se stingeau din viață scriitorul laureat cu Nobel William Golding și actorul James Gandolfini (2013).

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

17
/06
/17

Tocmai ce a avut loc la Naționalul bucureștean premiera națională a spectacolului „Umbre”, în regia tânărului Vlad Cristache, după o piesă de Marilia Samper, o doamnă dramaturg foarte apreciată, originară din Brazilia, stabilită la Barcelona, după ce a locuit în Irak, Mexic sau Guatemala.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

16
/06
/17

Duminică 18 iunie 2017, de la ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional I.L. Caragiale, publicul bucureştean este aşteptat cu o nouă reprezentaţie de excepţie a spectacolului - concert Magic Național, ultima reprezentaţie din această stagiune.

16
/06
/17

Într-o zi de 16 iunie (1890) se năştea filosoful Nae Ionescu, considerat figura centrală a unei epoci şi a unei generaţii (Mircea Eliade, Constantin Noica şi Mihail Sebastian i-au fost elevi) despre care s-a scris la extreme

15
/06
/17

Proiectul Tango la cetate se deschide în luna iunie prin două concerte susţinute la Hunedoara (16 iunie) şi Alba Iulia (24 iunie) de binecunoscutul grup Argentango. La Hunedoara concertul va avea loc la Castelul corvinilor, în Sufrageria Bethlen pe 16 iunie de la ora 19,00 iar la Alba Iulia, proiectul va fi inclus în “Sărbătoarea muzicii” şi se va desfăşura în Piaţa cetăţii de la ora 18.00

15
/06
/17

„Taina sufletului”, spectacolul-eveniment realizat de Philippe Genty, cu participarea lui Mary Underwood. Cu umor în crearea de vise și metafore, „Taina sufletului” a fost, pentru publicul prezent în sala Faust a Fabricii de Cultură, o călătorie alături de un om care a împărtășit, prin imagini, marionete, dans și muzică, viziuni ale călătoriei sale interioare - lumea în care sublimul întâlnește spaima și poezia. Foarte bine primită de spectatori, reprezentația va avea parte și de un bis, azi, 15 iunie, la ora 16:00.