Gianina Cărbunariu, Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/gianina-carbunariu-cavaler-al-ordinului-artelor-si-literelor/

Gianina Cărbunariu, manager al Teatrului Tineretului, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri, 20 noiembrie, la sediul Ambasadei Franţei în România.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2019

Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, a decorat șapte personalități ale lumii culturale care au avut o contribuție remarcabilă la succesul sezonului Franța-România.

„În urmă cu aproape un an, preşedinţii Macron şi Iohannis deschideau solemn Sezonul Franţa-România, la Paris, primul de acest fel între două state membre ale Uniunii Europene. De-a lungul acestui an, francezii şi românii au putut să se descopere şi să recreeze această legătură intimă care a consolidat istoria noastră comună. Am plăcerea să ofer în această seară însemnele Ordinului Artelor şi Literelor unui număr de şapte personalităţi pe care ministrul francez al Culturii, Franck Riester, a ales să le onoreze pentru contribuţia lor la succesul acestui Sezon”, a declarat Ramis.

Prezidat de ministrul Culturii, Ordinul Artelor şi Literelor „are scopul de a recompensa persoanele care s-au distins prin creaţiile lor în domeniul artistic sau literar sau prin contribuţia pe care au adus-o la strălucirea Artelor şi Literelor în Franţa şi în lume”. Acest ordin a fost acordat unor personalităţi precum Marcel Pagnol, Georges Braque, Marc Chagall şi Eugen Ionescu.

„Pentru mine, prezența în cadrul Sezonului Franța-România a fost o ocazie foarte frumoasă de a mă întâlni atât cu publicul francez – lucru care mă emoționează profund, ori de câte ori se joacă spectacolele noastre în Franța, cât și cu profesioniști francezi”, a declarat Gianina Cărbunariu.

Gianina Cărbunariu a fost prezentă, în 2014, în selecția oficială a Festivalului Avignon cu „Solitaritate”, o co-producție a TNRS Sibiu, a Festivalului Avignon și a Teatrului Național din Bruxelles. Doi ani mai târziu, în 2016, a revenit în selecția oficială a Festivalului Avignon ca autoare a textului Tigrul, produs de Royal Dramatic din Stockholm si compania suedeză Jupither&Josephsson. Piese ale Gianinei Cărbunariu au fost traduse și publicate în Franța la Editurile L’espace d’un instant și Actes Sud, iar spectacole ale sale au fost prezente, de-a lungul anilor, în turnee la Centre Wallonie-Bruxelles Paris și Théâtre de la Ville Paris.

17
/12
/14

Cântece şi albume ale unor artişti ca Abba, Alice Cooper, Kraftwerk, Bob Dylan şi Leonard Cohen se numără printre cele 27 de creaţii muzicale ce vor fi incluse în 2015 în Grammy Hall of Fame, de Recording Academy, instituţia care decernează şi premiile Grammy, potrivit variety.com.

17
/12
/14

Miercuri, 17 decembrie, de la ora 20,00, Instalart prezintă desenele lui Marius Leonte la galeria PleshooContemporary. Desen | Marius Leonte încheie seria de evenimente generate în acest an la galeria PleshooContemporary și anunță expoziția de sculptură a artistului, ce va fi lansată în mai 2015.

16
/12
/14

14 dintre cele mai premiate, apreciate și discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Selecția include titluri semnate de cineaști precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

15
/12
/14

Prim-balerina Alina Cojocaru, invitata specială a premierei baletului "La Fille mal gardée", care a avut loc sâmbătă seară la Opera Naţională Bucureşti (ONB), a declarat că a fost o adevărată plăcere să fie pe scenă şi că realizarea acestui spectacol

15
/12
/14

Aflat la cea de-a doua ediţie în Bucureşti, Festivalul „Povești pentru copii și oameni mari”, organizat de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” împreună cu Ministerul Culturii și Biblioteca Națională a României, vine în întâmpinarea publicului tânăr, reunind spectacole de teatru, concerte de colinde, ateliere și expoziții menite să inspire interesul şi să stimuleze curiozitatea copiilor pentru artele spectacolului.