-->

Gigi Căciuleanu readuce dansul contemporan la Festivalul George Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-readuce-dansul-contemporan-la-festivalul-george-enescu/

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creaţie coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 şi 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic şi va fi prezentată în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu.

Un articol de Liliana Matei|17 august 2015

Acum 50 de ani, cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu. De altfel, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!” îi este dedicat „Măiastrei”, așa cum o numește artistul pe Miriam Răducanu.

De fiecare dată spectacolul prezentat de „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” va fi diferit, așadar spectatorii de pe 5 septembrie, pot reveni în seara următoare, ca sa vadă cu totul altceva.

“Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipseşte decât un minut de dans, înainte de partea finală. Acest minut de dans, coregraful îl va re-inventa, la fiecare spectacol, în prezenţa publicului. Iar protagoniştii, compozitorul muzicii și cuplul de dansatori, vor trebui să “facă faţă”, să se adapteze, în “stare de urgenţă”, fanteziei sale de moment. Vor memora partitura coregrafică şi bineînțeles cea muzicală, inventate ambele în ultima clipă, le vor integra şi interpreta, cât se poate de bine, pentru a putea prezenta imediat publicului piesa în forma finală.La fiecare reprezentaţie, coregraful şi compozitorul vor fi nevoiţi să-şi pună picioarele în apă rece pentru a produce de fiecare dată, în prezenţa publicului, complet altceva. Întreg spectacolul este conceput de fapt în jurul complicatului şi deseori “nebunului” proces creator necesar pentru a obţine chiar şi un singur minut de dans. Datorită acestei improvizaţii de fiecare seară, pentru a crea un minut de dans, spectacolele vor deveni cât se poate de diferite unul de celălalt. Și, prin urmare, fiecare spectacol va fi unic.  O re-creaţie de fiecare seară, pentru spectator…Chinurile creaţiei pentru artişti! Uf !!! ”, declară Gigi Căciuleanu.

Muzica îi apartine “omului orchestră” Paul Ilea, căruia coregraful i-a cerut să plece de la temele cele mai cunoscute şi populare ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe care apoi să le dezvolte în felul său, cu cât mai multă “drăgăstoasă ireverenţă”.  Dansatori vor fi Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, iar asistent coregrafie, Lelia Marcu – Vladu.

 

01
/10
/25

După succesul de la Festivalul „Enescu” – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber, în cadrul secțiunii „Piața Festivalului” – Big Band-ul Radio România dirijat de carismatica Simona Strungaru vă invită la Sala Radio la primul concert din noua stagiune.

25
/09
/25

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează sâmbătă, 27 septembrie, la Muzeul de Etnografie din capitala poloneză, un concert special în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Contemporană „Toamna Varșoviană” („Warsaw Autumn”), cea mai importantă și cunoscută manifestare de muzică nouă din Polonia, organizată anual de Uniunea Compozitorilor Polonezi.

14
/08
/25

Pe 14 august 1996, când a murit la reşedinţa lui de lângă Paris, Sergiu Celibidache străbătuse deja aproape un secol. Un secol de muzică, început într-o casă din Roman. A refuzat întotdeauna să-i fi înregistrate concertele pe discuri, pe motiv că spaţiul sonor nu poate fi redus la două dimensiuni.

06
/08
/25

Pe 19 august 2025, ziua în care se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui George Enescu, Festivalul care-i poartă numele celebrează memoria compozitorului printr-un eveniment special, desfășurat în spațiul imersiv al MINA – Museum of Immersive New Art.

03
/07
/25

În luna iulie 2025, organiștii Eduard și Maria-Luisa Antal, vor susține o etapă de vară a unei noi ediții a Turneului Național „Orgile României”, un proiect de redescoperire a patrimoniului sonor al țării.

25
/06
/25

Începând cu 24 august, timp de 29 de zile, România devine cea mai mare scenă a muzicii universale. Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide porțile unei călătorii sonore excepționale, cu tema „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu.

15
/05
/25

Între 6 și 8 iunie, Clujul se “convertește” din nou la muzică: ediția 2025 Jazz in the Park aduce în Parcul Etnografic trei zile de concerte cu nume mari de pe patru continente, întâlniri cu creatori de tot felul, experiențe artistice diverse, o perpetuă stare de bine și, poate cel mai important, sentimentul de apartenență la o comunitate. L-am luat la întrebări pe Alin Vaida, omul care-a născocit acest festival în 2011. Ca să lămurim împreună cum a fost drumul până aici și cum se întrevede ce va urma.

05
/05
/25

Îndrăgitul festival „Jazz in Church” revine la Biserica Lutherană din București, pentru a zecea ediție, care se va desfășura în perioada 8-11 mai la Biserica Lutherană din Bucureşti.

13
/03
/25

Seria de concerte de la Sala Palatului va include, în ediția din acest a Festivalului Internațional George Enescu, două concerte susținute de Philharmonia Orchestra din Londra, sub bagheta renumitului dirijor finlandez Santtu-Matias Rouvali. Alături de reputata orchestră britanică vor evolua doi dintre cei mai activi muzicieni români pe plan internațional: violoncelistul Andrei Ioniță și pianista […]