Globurile de Aur aduc 15 nominalizări pentru filmele MediaPro Distribution
https://www.ziarulmetropolis.ro/globurile-de-aur-aduc-15-nominalizari-pentru-filmele-mediapro-distribution/

MediaPro Distribution anunţă că patru dintre filmele aflate în portofoliul său au reuşit performanţa de a obţine nu mai puţin de 15 nominalizări la viitoarea ediţie a Premiilor Globurile de Aur.

Un articol de Andrada Văsii|14 decembrie 2013

MediaPro Distribution anunţă că patru dintre filmele aflate în portofoliul său au reușit performanța de a obține nu mai puțin de 15 nominalizări la viitoarea ediție a Premiilor Globurile de Aur. 

Dacă lungmetrajele 12 ani de sclavie, Gravity 3D: Misiune în spațiu si Rush: Rivalitate și adrenalină sunt în cursa pentru premiul de ,,Cel mai bun film”, Lupul de pe Wall Street, în regia legendarului Martin Scorsese, este nominalizat la categoria ,,Cel mai bun film de comedie sau musical” și îl plasează pe Leonardo Di Caprio ca favorit al premiului pentru ,,Cel mai bun actor într-o comedie sau musical”.

Filmul care a fost recompensat cu cele mai multe nominalizări la premiile acordate de Asociația Presei Străine de la Hollywood este 12 ani de sclavie, fiind considerat pentru 7 dintre cele mai importante premii de la Globurile de Aur, după cum urmează: ,,Cel mai bun film”, ,,Cel mai bun actor ”, ,,Cea mai bună actriță”, ,,Cel mai bun actor într-un rol secundar”, ,,Cel mai bun regizor”, ,,Cel mai bun scenariu” și ,,Cea mai bună coloană sonoră”. Singurul film care a reușit să egaleze această performanță este American Hustle.

Globurile de Aur

Filmul ,,12 ani de sclavie” a fost nominalizat la Globurile de Aur 

Pe lângă un răsunător succes de casă, Gravity 3D: Misiune în spațiu se bucură și de aprecierile presei, care a nominalizat-o pe Sandra Bullock la categoria de ,,Cea mai bună actriță”, l-a propus pe Alfonso Cuaron pentru premiul de ,,Cel mai bun regizor”, iar lui Steven Price îi recunoaște meritele, fiind unul dintre compozitorii favoriți la câștigarea distincției de ,,Cea mai bună coloană sonoră”.

Una dintre surprizele cele mai plăcute vine din partea filmului Rush: Rivalitate și adrenalină, care a obținut două valoroase nominalizări pentru: ,,Cel mai bun film” și ,,Cel mai bun actor într-un rol secundar”.

În România, filmul 12 ani de sclavie va avea premiera pe marile ecrane pe 3 ianuarie, iar Lupul de pe Wall Street va putea fi vizionat în cinematografe cu începere din 10 ianuarie.

MediaPro Distribution este distribuitorul exclusiv al Warner Bros. Pictures în România, deținând și o selecție generoasă de titluri independente ale caselor de producție consacrate Lionsgate, Summit a Lionsgate Company, Relativity Media, Nu Image, IM Global, Sierra/ Affinity, Red Granite, Film Nation, Europa Corp., Mr. Smith și Studio Canal.

Info: 

Începând cu anul 2011, MediaPro Distribution și-a extins operațiunile în Ungaria (Pro Video Film & Distribution), Cehia și Slovacia (Bontonfilm), având drept obiectiv principal furnizarea unui conținut de cea mai bună calitate atât teritoriilor în care deja operează, precum și noilor piețe pe care vrea să le acceseze prin intermediul programelor sale.

Foto credit: MediaPro Distribution, filme premiate la Globurile de Aur

12
/01
/15

"Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman", regizat de Alejandro González Iñárritu şi considerat unul dintre filmele favoritele la Oscar în acest an, va avea premiera în cinematografele din România pe 16 ianuarie,

11
/01
/15

Filmele "Birdman" şi "Boyhood" sunt marile favorite la Globurile de Aur, a doua distincţie ca importanţă din cinematografia americană după Oscaruri, ce vor fi decernate în noaptea de duminică spre luni, într-o gală la care participă nume mari de la Hollywood şi va fi urmărită în lumea întreagă.

10
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Mommy”, al cincilea lungmetraj al indecent de tânărului cineast canadian Xavier Dolan (25 de ani), este o „tectonică a sentimentelor” ambalată în încadraturi, culori și sunete electrizante, folosite cu o dezinvoltură frapantă.

09
/01
/15

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film. Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

09
/01
/15

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, "Autoportretul unei fete cuminți", va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (21 Ianuarie- 1 Februarie 2015), secțiunea "What the F?!".

08
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică și regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs și difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eșuează undeva la mijloc.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

08
/01
/15

Din 16 ianuarie, Russell Crowe revine în cinematografe în dublu rol: regizor și actor. Un tată în căutarea fiilor săi, într-un context istoric incert: la sfârşitul Primului Război Mondial, când lumea este încă devastată de oribilele sale consecinţe.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.