„Gloria” unei fapte bune (și decăderea ei), din 26 ianuarie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/gloria-unei-fapte-bune-si-decaderea-ei-din-26-ianuarie-in-cinematografe/

A fost întotdeauna dificil să fii o persoană onestă, morală într-o lume coruptă şi, aşa cum demonstrează „Gloria” este şi din ce în ce mai ridicol. Această nouă realizare a cinematografiei bulgare, regizată de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov pe baza unui scenariu scris alături de Decho Taralezhkov, este filmul câştigător al Menţiunii speciale a Juriului în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, 2017. „Gloria” va ajunge în cinematografele din România începând cu 26 ianuarie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Petre Ivan|17 ianuarie 2018

Când Tsanko Petrov (Stefan Denolyubov), un muncitor la căile ferate, găseşte milioane de leva pe şine, ia decizia să predea întreaga sumă poliţiei. Statul îl recompensează cu un ceas de mână, doar că acesta se strică numaidecât.

În acelaşi timp, Julia Staikova (Margita Gosheva), şefa departamentului de PR din Ministerul Transporturilor, îi pierde vechiul ceas. Astfel începe lupta disperată a lui Petrov de a-şi recupera ceasul, dar şi demnitatea.GLORIA

“Gloria” este o traducere exacta pentru marca ceasului rusesc Slava, deși titlul este menit să rezoneze dincolo de ceasul iubit. Importanța titlului este un element cheie în film, deoarece ceasurile multiple – biologice și temporale – sunt inevitabil prezente din momentul deschiderii, când o voce anunță timpul ținând cont și de secunde.

Lucrând într-o gară, Tsanko Petrov (Stefan Denolyubov) se asigură că ceasul său este exact, dar și ascultă cu o jumătate de ureche la televizor un raport despre corupția guvernului. Aceste două teme, a timpului și a corupției, stau la baza filmului “Gloria” și radiază spre o concluzie obscură.

“Din punct de vedere vizual, “Gloria” găsește un fel de realism omniprezent care ar putea să reamintească anumitor spectatori că Bulgaria și România împart ocazional mai mult decât o graniță geografică.

Valchanov, prin montajul filmului, știe cum să obțină efectul maxim prin alinierea secvențelor într-un mod deosebit, iar finalul plin de suspans, însoțit de o melodie de jazz deliberat de incongruentă, este o lecție în trepidarea subevaluată în afara camerei.” declară Jay Weissberg în cronica sa de pe Variety.

După premiera din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, filmul Gloria” a câștigat imediat o mare parte din public pentru modul inedit prin care expune tema corupției, o temă des discutată în ultimul timp, în majoritatea societăților.

Prezența filmului în cadrul competiției festivalului de la Locarno, 2016, a fost recompensată cu Premiul “Don Quijote” (mențiune specială). Această distincție a fost completată cu numeroase alte premii, printre care și Mențiunea specială a Juriului în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, 2017.

„Gloriava fi distribuit în cinematografele din România din 26 ianuarie, de Transilvania Film.

Foto: Gloria – facebook

19
/03
/14

Tinerii cineaști români vor avea, pentru prima dată, o competiție dedicată lor, la Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediție a Competiției naționale, 14 scurtmetraje românești dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecționate de criticii Irina Trocan și Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul Publicului pentru film românesc. Secțiunea este prezentată de HBO România.

17
/03
/14

Cu o distribuţie de staruri cât pentru zece producţii, „The Grand Budapest Hotel”, noul film al americanului Wes Anderson, este o kino-feerie dificil de clasat, dar plăcută ochiului. Un film special, cum rar poate fi văzut pe marile ecrane.

17
/03
/14

Vlad Ivanov, care joacă alături de actori precum Ed Haris şi Tilda Swinton în "Snowpiercer", spune că s-a bucurat de experienţa unui rol într-un lungmetraj SF. Filmul a fost proiectat, în premieră în România, la gala de premiere a celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO.

15
/03
/14

Un nou proiect de educaţie nonformală prin film documentar, dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani din patru licee bucureştene, se desfășoară în perioada februarie – iunie 2014. Proiectul ,,Filmat în comunitatea mea. Atelier de film documentar”, finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, dă întâlnire unui număr de 20 de liceeni […]

15
/03
/14

Luni, 17 martie, în avanpremiera celei de-a opta ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT (3 – 7 aprilie), spectatorii sunt aşteptaţi la o sesiune de Warm Up în club Control (str. Constantin Mille, nr. 4).

14
/03
/14

Ed Speelers, Jesse Plemons, Matthew James Thomas, Ray Fisher şi John Boyega sunt cei cinci actori aflaţi pe "lista scurtă" a studiourilor Disney şi Lucasfilm care ar putea interpreta rolul principal în "Razboiul stelelor VII", din franciza de succes cu acelaşi titlu. Filmul va fi lansat în cinematografe pe 18 decembrie 2015.

13
/03
/14

Trofeele de anul acesta din competiţia internaţională a Festivalului de Film NexT (NexT 2014), care se va desfăşura între 3 şi 7 aprilie, în Capitală, vor fi disputate de 26 de pelicule din 22 de ţări. Printre acestea, un film alb-negru cu doi copii diabolici, un porno cu jucării, un SF est-european cu tehnologie ţinută parcă laolaltă cu benzi de scotch sau o animaţie autobiografică cinefilă.

13
/03
/14

Iubitorii filmului se pot reîntâlni, în această seară, cu dansul lui Fred Astaire, dar şi cu Bing Cosby - starul numărul 1 al studiourilor Paramount din anii ’20-’40 - în blockbusterul anului 1946. Filmul „Azur” (Blue skies, producţie SUA, 1946), difuzat de TVR 2, în cadrul Telecinematecii, începe de la ora 20.10.

12
/03
/14

Un număr record de nouă filme, printre care şi foarte lăudatul Upstream Color, vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută și nu vor fi distribuite ulterior în cinematografele din România.

12
/03
/14

Între 7 şi 11 aprilie, elevii schimbă sălile de clasă cu sălile de cinema în cadrul festivalului Cinema-Edu. Aproximativ 4 000 de liceeni sunt deja înscrişi pentru a participa la proiecţii de filme de artă şi independente, urmate de dezbateri cu invitaţi speciali din lumea filmului şi concursuri cu premii.

11
/03
/14

Anca Damian, alături de coproducătorii Guillaume de Seille (Arizona Production) şi Wlodek Matuszevski (Filmograf) au prezentat săptămâna trecută Muntele magic în cadrul sesiunii de Proiecte în producţie din cadrul Cartoon Movie (Lyon 5-7 martie 2014), unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei de filme de animaţie din lume.

11
/03
/14

Actriţa Olimpia Melinte a primit premiul pentru revelaţia anului - pentru dublul rol din coproducţia româno-spaniolă "Canibal", de Manuel Martín Cuenca - la gala Uniunii Actorilor din Spania, care a avut loc luni, la Teatro Arteria Coliseum din Madrid.

10
/03
/14

Dacă nu vă plac vampirii, noul film al lui Jim Jarmusch, „Only Lovers Left Alive” („Îndrăgostiţii mor ultimii”), s-ar putea să vi-i facă simpatici. Pentru că vampirii cineastului american sunt spirite artistice şi melancolic-depresive.

09
/03
/14

Astăzi, 9 martie, la Duminica filmului românesc, iubitorii filmului românesc au posibilitatea de a revedea două dintre comediile din seria "B.D" în regia lui Mircea Drăgan, cu Dem Radulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Sebastian Papaiani şi Toma Caragiu. Este vorba de B.D. în alertă (de la 14.10) şi B.D. la munte şi la mare (de la 20.10).

08
/03
/14

Caravana Docuart face următoarea oprire sâmbătă, 8 martie, la Sibiu. Iubitorii cinematografiei și ai documentarelor în special sunt așteptați la Cinema Astra (P-ța Mică nr. 11). Intrarea este liberă.