Godot Cafe-Teatru din Capitală deschide sala studio: Godot SubScenă
https://www.ziarulmetropolis.ro/godot-cafe-teatru-din-capitala-deschide-sala-studio-godot-subscena/

Godot Cafe-Teatru deschide oficial, vineri, porţile sălii studio – SubScenă, un spaţiu destinat evenimentelor artistice underground din Bucureşti. În cei doi ani de la lansare, Godot Cafe-Teatru a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate spaţii din zona teatrului independent bucureştean. Conceput după un model aplicat cu succes în străinătate, Godot a devenit […]

Un articol de Andrada Văsii|5 februarie 2013

Godot Cafe-Teatru deschide oficial, vineri, porţile sălii studio – SubScenă, un spaţiu destinat evenimentelor artistice underground din Bucureşti.

În cei doi ani de la lansare, Godot Cafe-Teatru a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate spaţii din zona teatrului independent bucureştean. Conceput după un model aplicat cu succes în străinătate, Godot a devenit un favorit al publicului prin atmosfera caldă şi prietenoasă, de cafenea interbelică, şi prin producţiile din ce în ce mai ambiţioase, informează un comunicat.

Din dorinţa de a prezenta publicului o plajă cât mai variată de spectacole şi evenimente, în luna februarie, Godot deschide porţile spaţiului SubScenă – prima sală studio a unui teatru independent din Bucureşti.Gândită ca o extensie a conceptului de „cafe-teatru” – spectacole de calitate într-o atmosferă intimă şi relaxată -, sala SubScenă îşi propune să devină casa evenimentelor underground.

Creat de tineri, pentru tineri, cu o capacitate de 56 de locuri aşezate în prelungirea scenei, cu un bar decorat în acelaşi stil interbelic, fratele mai mic al Godot Cafe-Teatru va promova atât spectacole de calitate cu actori consacraţi, cât şi producţii studenţeşti de excepţie, oferind tinerilor actori ocazia de a se desfăşura pe o scenă profesionistă.

Godot SubScenă va relua astfel programul „Open Stage” – spectacole de licenţă alese din facultăţile de teatru din Bucureşti -, început şi derulat cu succes în sala deja cunoscută a Godot Cafe-Teatru. Acestor spectacole li se vor alătura proiecte noi din zona teatrului independent, selectate prin concurs.

Din luna februarie, publicul este aşteptat atât în sala Godot Cafe-Teatru, cât şi în noul spaţiu, SubScenă. Sala studio se deschide oficial vineri, la ora 19.00, cu premiera spectacolului „Novecento”, de Alessandro Baricco, cu Mihai Costache, în regia lui Daniel Lungu. La vioară cântă Maria Bălănean. Sâmbătă, la aceeaşi oră, este programat spectacolul „În centrul atenţiei”, după Neil LaBute, cu Mihaela Sîrbu, Ilinca Hărnuţ şi Sorin Poamă, iar duminică, de la 20.00, Open Stage prezintă „Vest-Est… sau când plouă în Covasna, pământul plânge”, o docudramă de Danni Ionescu, cu Ştefan Pavel, Danni Ionescu/ Vlad Drăgulin, Daniel Drăgan/ Gabriel Chirilă.

 

Sursa:Mediafax

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.