Gradina din Cărți s-a deschis la Grădina Botanică din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/gradina-din-carti-s-a-deschis-la-gradina-botanica-din-bucuresti/

Bucureştenii doritori de câteva ore de linişte şi răcoare se pot delecta în „Grădina din Cărţi”, un spaţiu dedicat lecturii şi studiului, deschis începând de sâmbătă la Grădina Botanică din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|25 iulie 2015

Într-un spațiu de aproximativ 550 de metri pătrați, amenajat de voluntarii Asociației Team Work, vizitatorii Grădinii Botanice se pot relaxa citind o carte sau participând la o serie de workshop-uri propuse de organizatori.

Spațiul, în care au fost aduse pentru început aproximativ 150 de cărți, „în marea lor majoritate volume de beletristică”, va fi disponibil zilnic pentru vizitatori, spun organizatorii, care precizează că în curând spațiul va fi îmbogățit și cu o „bibliotecă în aer liber” în care vor fi aduse până la 2.000 de cărți, de toate genurile.

Spațiul amenajat în Grădina Botanică este dedicat lecturii și studiului dar vizitatorii pot să-l folosească cum doresc „cu mențiunea că trebuie să respecte liniștea și starea de bine a celorlalți”.Gradina

Pentru cei care vor merge la „Grădina din Cărți” există și unele restricții, atenționează organizatorii, vizitatorii trebuind să știe că în acel spațiu nu se fumează, nu se poate face picnic, și, totodată, nu este un loc de joacă pentru copiii, aceștia fiind îndemnați să ia o carte și să citească.

„Grădina din Cărți” sunt așteptați și elevii sau studenții care doresc să învețe sau care au nevoie să-și facă lucrări de diplomă sau de masterat.

În acest week-end, „Grădina din Cărți” este deschisă pentru vizitatori sâmbătă, până la ora 21,00, și duminică între orele 10,00-16,00. Nu există o taxă de intrare în acest spațiu, participanții fiind nevoiți să plătească doar biletul de intrare în Grădina Botanică.

Foto: Gradina din Cărți – facebook

15
/09
/18

Vă invităm în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38). Totul începe cu o atentă selecție de titluri românești și străine, pentru adulți și copii, animate de întâlniri cu personalități din lumea culturală, lecturi în avanpremieră, seri muzicale, un salon literar lunar în care sunt discutate aparițiile editoriale care ne-au impresionat sau ne-au pus pe gânduri, o cafenea filozofică, evenimente pentru copii și un pubquiz.

14
/09
/18

Cătălin Dorian Florescu este invitatul primului eveniment Humanitas din această toamnă de la Librăria Cișmigiu. Marți, 18 septembrie, de la ora 19, Cătălin Dorian Florescu, laureat al Premiului Literar Andreas Gryphius 2018 pentru întreaga operă, va purta un dialog cu publicistul Cristian Pătrășconiu despre cel mai recent roman al său, Bărbatul care aduce fericirea, apărut la Humanitas, în traducerea Marianei Bărbulescu.

12
/09
/18

Noua sufragerie-librărie din La Petite Bouffe-Cotroceni (zisă și „La Pisicul ghiftuit“) propune „o mică ghiftuială“ culturală lunară. Doritorii sunt invitați, așadar, în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38).

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

11
/09
/18

Cea mai nouă apariție în colecția CINEMAgrafia a editurii Noi Media Print, volumul „Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice”, scris de Marian Sorin Rădulescu, poate readuce în atenție unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei române, ale cărui filme par să fie însă tot mai puțin descoperite sau revăzute.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

03
/09
/18

Astăzi a avut loc conferința de lansare a celei de a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași, în perioada 3-7 octombrie 2018.

29
/08
/18

Cu aproape zece ani înainte să moară, când se afla deja de ceva vreme sub observaţie psihiatrică, Friedrich Nietzsche începea să alunece pe deplin în propria poveste şi să se identifice cu zeul Dionysos, semnându-şi scrisorile cu numele lui.

29
/08
/18

Fundația Calea Victoriei și editura Humanitas vă invită joi, 30 august, de la ora 19:00, la un eveniment dedicat memoriei lui Neagu Djuvara, istoric şi eseist, autor Humanitas, apreciată personalitate culturală și primul lector al Fundației Calea Victoriei.