Grigore Leșe aduce Crăciunul la Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/grigore-lese-aduce-craciunul-la-nottara/

Pe 21 decembrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Nottara va avea loc un eveniment special, intitulat „Crăciunul, acasă”, cu brad şi cu colinde unde Grigore Leşe şi ceata de colindători din Titeşti, jud. Vâlcea, vor susţine concertul Aşteptând Crăciunul.

Un articol de Liliana Matei|16 decembrie 2016

De zece ani, în ajunul Sărbătorilor de Iarnă, Nottara organizează evenimente culturale menite să-i aducă laolaltă pe angajații teatrului și pe spectatorii cei mai fideli, personalități culturale, jurnaliști, apropiați ai instituției. De această dată, însă, Sărbătorile au o semnificație aparte. „Dacă, în 2015, Crăciunul Teatrului Nottara a stat sub semnul crâncen al plecării, pe termen nedefinit, din sediul de pe Bd Magheru nr. 20, în acest an, el va sta sub semnul bucuriei de a fi din nou acasă, jucând, aproape zilnic, în cele două săli de spectacole, atât de îndrăgite de publicul bucureştean”, se arată într-un comunicat de presă. „Mai mult, cu acest prilej, dorim să punctăm și cei 70 de ani de la inaugurarea imobilului în care își desfășoară activitatea cunoscutul teatru de pe bulevard.”

„Putem încununa această sărbătoare a bucuriei cu spectacolul de la Teatrul Nottara. Acolo voi avea alături de mine instrumentişti talentaţi, Maria Chifu, la fagot, şi Mihaela Prieten, soprană. Vom cânta colinde tradiţionale, populare, cântece folclorice, dar nu-i vom uita pe Chopin, Bach, Enescu sau alţii. Toţi vor fi într-unul! Vin cu deosebită plăcere la Nottara, care este un teatru cu artişti de valoare, care aduc atâta bucurie oamenilor. Actorii teatrului contribuie la prosperitatea noastră spirituală. Joacă mereu cu bucurie. Ei au un scop nobil, aduc evlavie, blândeţe, sunt purtători de lumină chiar şi pe cea mai întunecată scenă”, declară Grigore Leșe.

Seara va continua în foaierul teatrului cu lansarea volumului colectiv, realizat de 213 autori, intitulat BULINIADA. Cartea cuprinde povestea celor zece luni de „bejenie” a Teatrului Nottara, obligat, la sfârșitul anului trecut, să-și suspende activitatea cu publicul la sediu și să joace pe te miri unde. Mare parte dintre autori vor fi prezenți, pentru a oferi autografe și pentru a ciocni un pahar cu vin alături de spectatori.

27
/11
/13

Orchestra Naţională Radio va susţine vineri, 29 noiembrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, un concert sub bagheta dirijorului Cristian Macelaru, românul cu o bogată carieră în S.U.A şi Canada.

21
/11
/13

„Margareta 70“ este titlul noului CD pe care Margareta Pâslaru îl lansează sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 13.00, la standul Editurii Casa Radio România (Târgul Gaudeamus, Romexpo, Bucureşti), şi duminică, 24 noiembrie, de la ora 13.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Prin acest CD, artista sărbătoreşte 55 de ani de carieră.

15
/11
/13

Filarmonica „George Enescu” organizează astăzi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul trioului Pro Arte. În program: Ludwig van Beethoven – Trio nr. 5, în re major, op. 70, nr. 1, Geistertrio şi Trio nr. 6, în mi bemol major, op. 70, nr. 2.

11
/11
/13

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.