Harry Belafonte şi Hayao Miyazaki, Oscaruri onorifice
https://www.ziarulmetropolis.ro/harry-belafonte-si-hayao-miyazaki-oscaruri-onorifice/

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O’Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

Un articol de Petre Ivan|9 noiembrie 2014

Harry Belafonte şi Hayao Miyazaki, Oscaruri onorifice / Aceste trofee onorifice au fost înmânate în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Hollywood, sâmbătă seară.

În cadrul discursului său de acceptare a acestui trofeu Oscar onorific, Harry Belafonte le-a solicitat artiştilor şi celor care lucrează în industria divertismentului să îşi folosească influenţa pentru a prezenta o mai bună faţă a umanităţii.

Trofee Oscar onorifice au primit în cadrul aceluiaşi eveniment şi alţi trei artişti şi creatori prolifici care au influenţat în mod profund industria de la Hollywood: actriţa irlandeză Maureen O’Hara, în vârstă de 94 de ani, cineastul japonez Hayao Miyazaki, în vârstă de 73 de ani, şi scenaristul francez Jean-Claude Carriere, în vârstă de 83 de ani.

Governors Awards sunt statuete Oscar decernate anual de către The Academy of Motion Picture Arts and Sciences – organizatorul galei Oscar – acelor persoane din lumea filmului care au avut o contribuţie considerabilă la dezvoltarea industriei cinematografice, prin intermediul activităţilor lor.

Actorul Harry Belafonte, în vârstă de 87 de ani, a primit Jean Hersholt Humanitarian Award pentru activităţile sale caritabile, inclusiv cele din domeniul educaţiei şi cele pentru combaterea foametei.

Academia de film americană a arătat că prin filmele sale, între care se numără „Carmen Jones” şi „Odds Against Tomorrow”, Harry Belafonte a încercat, de asemenea, să prezinte problemele rasiale.

Harry Belafonte, originar din cartierul newyorkez Harlem, este cunoscut drept „King of Calypso”, devenind cunoscut ca unul dintre liderii curentului muzical folk cu influenţe caraibiene din Statele Unite, în anii 1950.

Artistul se alătură astfel unei companii selecte de vedete care au câştigat aşa-numitul „EGOT”: premiile Emmy, Grammy, Oscar şi Tony.

Harry Belafonte

Harry Belafonte

Pe de altă parte, regizorul japonez Hayao Miyazaki, în vârstă de 73 de ani, cofondator al studioului Ghibli, a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie, în 2002, cu „Spirited Away (Călătoria lui Chihiro)”, şi a mai fost nominalizat de trei ori la prestigioasele trofee. Pelicula „The Wind Rises” a fost nominalizată anul acesta la premiile Oscar, iar aceasta ar putea fi ultima creaţie a japonezului care a anunţat că intenţionează să se retragă din activitate.

Maureen O’Hara, în vârstă de 94 de ani, este cunoscută pentru rolurile din „Miracolul din strada 34” şi „Sinbad Marinarul”.

Aceasta a fost una dintre actriţele preferate ale regizorului John Ford, jucând în cinci filme ale acestuia, inclusiv în „Omul liniştit” din 1952.

Scenaristul francez Jean-Claude Carriere, în vârstă de 83 de ani, şi-a început cariera ca scriitor înainte de a trece la scenarii de film.

A câştigat un Oscar în 1962 pentru scenariul filmului „Heureux Anniversaire”, pe care l-a scris cu Pierre Etaix. De asemenea, Jean-Claude Carriere a colaborat frecvent cu regizorul spaniol Luis Buñuel.

Printre câştigătorii precedenţi ai unor Oscaruri onorifice se numără şi actorii Elizabeth Taylor, Paul Newman, Eli Wallach, Lauren Bacall, Angelina Jolie, Steve Martin, dar şi regizorul Francis Ford Coppola.

Governors Awards sunt înmânate înaintea premiilor Oscar decernate de Academia de film americană, gală care va închide sezonul trofeelor de la Hollywood, pe 22 februarie 2015. Nominalizările pentru Oscarurile din 2015 vor fi anunţate pe 15 ianuarie.

Foto: Harry Belafonte – cinemagia

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.