Harry Potter – Cărţi de citit până împlineşti 14 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/harry-potter-carti-de-citit-pana-implinesti-14-ani/

Harry Potter face parte din ,,Top 10” al cărţilor pe care tinerii trebuie să le citească înainte de a împlini 14 ani, top efectuat de către fundaţia britanică Booktrust.

Un articol de Andrada Văsii|26 noiembrie 2013

Harry Potter face parte din ,,Top 10” al cărţilor pe care tinerii trebuie să le citească înainte de a împlini 14 ani, top efectuat de către fundaţia britanică Booktrust.

Rezultatele sondajului au arătat că ,,Harry Potter şi piatra filozofală„, de autoarea britanică J.K. Rowling, a fost aleasă cartea preferată pentru copii în Marea Britanie.

În cadrul sondajului, la care au participat 24.000 de votanţi, a fost alcătuit un top 10 al cărţilor pe care copiii şi tinerii trebuie să le citească neapărat înainte de a împlini 14 ani, informează bbc.co.uk.

Pe următoarele două locuri în top se află saga ,,Jocurile foamei”, de Suzanne Collins, şi seria,,”Big Friendly Giant” (,,BFG”), de Roald Dahl.

Votul a fost influenţat în mare măsură şi de adaptările cinematografice ale cărţilor selectate în top, având în vedere că nouă cărţi din totalul volumelor alese au beneficiat de ecranizări de succes, printre care, alături de francizele ,,Harry Potter” şi ,,Jocurile foamei”, se mai numără ,,Frăţia inelului”, de J.R.R. Tolkien (locul şapte) şi ,,Cronicile din Narnia”, de C.S. Lewis (locul zece).

450 de milioane de exemplare pentru Harry Potter

,,Fiind franciza literară cu cele mai mari încasări înregistrate vreodată, copiii şi adulţii deopotrivă nu se satură de Harry Potter. Este un fenomen mondial – captând imaginaţia generaţiilor de cititori care au crescut îndrăgostindu-se de Harry sau Hermiona. Chiar şi în faţa unor nume mari precum Dahl şiTolkien, creaţia lui Rowling rămâne preferata incontestabilă a naţiunii”, a declarat Claire Shanahan, directorul artistic al fundaţiei Booktrust.

Astfel, 500 de titluri au fost alese iniţial de Booktrust, din care au rămas 100, pe baza cărora s-a alcătuit topul 10 final.

De asemenea, titlurile au fost grupate pe categorii de vârstă, cu ,,Harry Potter şi piatra filosofală” – primul roman din serie, scris în 1997 – declarat câştigător pentru grupa de vârstă 9 – 12 ani, în timp ce cartea ilustrată ,,The Hungry Caterpillar”, scrisă şi ilustrată de Eric Carle, a fost aleasă cartea preferată a copiilor cu vârsta până la cinci ani.

Harry Potter

Distribuţia filmului ,,Harry Potter and the Deathly Hallows 2”

Seria ,,Harry Potter” reprezintă unul dintre cele mai mari succese editoriale din lume, romanele din această saga fiind vândute în peste 450 milioane de exemplare. Adaptarea cinematografică a seriei a avut la fel de mare succes, generând încasări de peste 7 miliarde de dolari.

În vârstă de 48 de ani, J.K. Rowling are o avere estimată la un miliard de dolari, potrivit celei mai recente liste publicate de Forbes în martie 2011, notează Mediafax.

Totodată, este considerată una dintre cele mai influente femei britanice şi a fost distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse literaturii pentru tineri, dar şi cu Legiunea de Onoare, în Franţa.

Foto credit: Cinemagia, filmul Harry Potter

10
/03
/16

Ambasada Israelului în România şi Asociaţia Editorilor din România organizează marţi, 15 martie, începând cu ora 12.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, conferinta de presă prilejuită de ediţia din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediţie la care Israelul este invitat de onoare. „Un prilej excelent pentru publicul român de a cunoaşte mai îndeaproape autori israelieni de renume mondial, cât și de a se familiariza cu nume noi, autori de primă mărime, netraduşi încă în limba română.” (ES Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului în România)

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

03
/03
/16

Romanul Toate bufniţele, de Filip Florian, a fost publicat în Germania, la Editura Matthes & Seitz (Berlin), în traducerea lui Georg Aescht, cu titlul Alle Eulen. Cel mai recent roman semnat de Filip Florian, a obținut Premiul pentru „Cea mai bună carte a anului”, secțiunea „Beletristică”, la Gala „Bun de Tipar”, ediția a II-a, 2013.

02
/03
/16

Anul acesta, festivalul Serile Filmului Românesc îl aduce în fața cinefililor pe actorul Mircea Diaconu, cu cele mai bune filme ale carierei sale. Ediția a VII-a a festivalului Serilor Filmului Românesc va avea loc la Iași, între 4 și 8 mai 2016

01
/03
/16

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează miercuri, 2 martie, cu începere de la ora 17:00, ședința a XX-a din seria nouă a Prelecțiunilor Junimii. Evenimentul se va desfășura în Galeriile Pod-Pogor iar prelector va fi Mihai Fulger, redactorul-șef al Cinematecii Române, jurnalist, critic și selecționer de film, care va susține o conferință cu tema „Autorul total – Charlie Chaplin”.

01
/03
/16

Cristian Teodorescu este autorul romanului Medgidia, orașul de apoi, unul dintre cele mai apreciate și premiate titluri apărute în anul editorial 2009. În perioada 2-17 martie 2016, Cristian Teodorescu, unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, va susține un turneu de lecturi publice din cel mai recent roman, Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui, apărut la Editura Cartea Românească.

26
/02
/16

Mircea Cărtărescu participă, în perioada 4 - 10 martie, la un turneu de promovare organizat în Germania şi Austria, cu ocazia publicării la editura vieneză Paul Zsolnay a traducerii volumului de povestiri "Frumoasele străine". Volumul va fi prezentat în Germania, la Saarbrücken, Ingolstadt şi München, şi în Austria, la Salzburg, Graz şi Viena.

24
/02
/16

Miercuri, 2 martie, de la ora 18.00, la Librăria Cărturești Verona (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, București), va avea loc un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, Gheorghe Crăciun, prilejuit de apariția a două noi titluri în seria de autor pe care Editura Cartea Românească i-a dedicat-o.

23
/02
/16

Nu mai puţin de 600.000 de dolari au strâns un grup de patruzeci de instituţii media din Iran, în scopul asasinării scriitorului Salman Rushdie, autorul cărţii "Versetele satanice". Anunţul instituţiilor media de stat coincide cu aniversarea decretului islamic, emis de ayatollahul Ruhollah Khomeini.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.