-->

Her Story, Her Future – program de mentorat pentru femei în industria filmului #3 ajunge la Festivalul European de Film de la Palić
https://www.ziarulmetropolis.ro/her-story-her-future-program-de-mentorat-pentru-femei-in-industria-filmului-3-ajunge-la-festivalul-european-de-film-de-la-palic/

Her Story, Her Future – Mentorat pentru femei în industria filmului prezintă astăzi, 23 iulie 2025, în cadrul Festivalului European de Film de la Palić, selecţia Tender Realities (121 min) – o serie de cinci scurtmetraje realizate de tinere regizoare din România. Curatoriată de cineasta Mirona Radu, fondatoarea programului şi asistent de cercetare la UNATC, selecţia oferă o privire intimă asupra feminităţii, vulnerabilităţii emoţionale şi complexităţii relaţiilor umane.

Un articol de Petre Ivan|23 iulie 2025

De la tăcerile ce ascund tensiuni familiale nerezolvate, la greutatea emoțională a maternității, de la fragilitatea primei iubiri la lupta silențioasă a imigrării, aceste filme vorbesc într-un limbaj subtil și poetic – dezvăluind momente de adevăr, dorință și transformare interioară.

„Avem nevoie de mai multe voci feminine în cinema nu doar din rațiuni de reprezentare, ci pentru profunzimea și autenticitatea cu care femeile știu să spună povești despre lume și despre sine. Prin acest program, încercăm să susținem aceste voci și ne dorim să creăm un spațiu real de dialog și reflecție artistică. Cred cu tărie că vocile feminine pot schimba nu doar cinema-ul, ci felul în care privim lumea. Programul nostru e un gest de încurajare și încredere în această transformare.” – Mirona Radu, cineastă, curatoare și fondatoarea programului Her Story, Her Future.

Proiecția selecției Tender Realities la Palić este posibilă datorită parteneriatului dintre Creatrix Fama și European Film Festival Palic, cu sprijinul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC).

Filmele incluse în selecție:

  • Educație sentimentală, regia Alma Buhagiar, 29 min, România, 2023
    O seară petrecută în familie readuce la suprafață dileme nerezolvate.
  • În numele binelui, regia Anca Toma, 28 min, România, 2023
    O tânără orfană, confruntată cu o sarcină nedorită, caută cu disperare acceptarea într-o comunitate monahală.
  • Venus, regia Carina-Gabriela Dașoveanu, 27 min, România, 2023
    Marina și Lucian formează un cuplu fericit, până când el află că suferă de o afecțiune care îl împiedică să mai atingă alte persoane. Este dragostea suficientă pentru ca Marina să rămână într-o relație lipsită de contact fizic?
  • Blue, regia Ana Vijdea, 20 min, România, 2024
    Rodica și copiii ei, Maria și Patrick, trăiesc în Belgia și încearcă să-și regăsească echilibrul familial. Printr-o abordare minimalistă și intimă, filmul surprinde cu tandrețe momentele de apropiere, distanță și comunicare, dar și tăcerile încărcate de sens.
  • Adevăr sau provocare, regia Simona Borcea, 17 min, România, 2024
    Alexandra și Denisa, două surori adolescente, petrec vacanța de vară la țară. Alexandra încearcă să atragă atenția băieților mai mari și să-i dovedească surorii sale că nu mai este o copilă.

Trei dintre regizoarele incluse în selecția Tender Realities – Carina-Gabriela Dașoveanu, Alma Buhagiar și Ana Vijdea – au participat la edițiile precedente ale programului Her Story, Her Future.
Filmul Blue, semnat de Ana Vijdea, a fost finalizat după participarea sa în cadrul programului, oferindu-i un cadru de reflecție și sprijin pentru o viziune artistică deja puternică și bine conturată.

Cea de-a treia ediție a programului Her Story, Her Future – program de mentorat pentru femei în industria filmului este produsă de Creatrix Fama, iar apelul pentru participantele noii ediții va fi lansat în luna august.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.

25
/11
/25

Institutul Cultural Român de la Londra se alătură Festivalului de Film Românesc din Regatul Unit, un demers care reafirmă vizibilitatea cinematografiei românești în spațiul cultural britanic. Ediția de anul acesta se va desfășura între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, într-un cadru simbolic, apropiat Zilei Naționale a României. Ediția de la Londra și Colchester onorează moștenirea culturală lăsată de inițiatoarea festivalului, Ramona Mitrică.

25
/11
/25

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

31
/10
/25

O Românie săracă, gri, needucată, cu oameni triști, chinuiți, lipsiți de perspective, o Românie întunecată, cu case dărăpănate și camere urâte și reci, o Românie pe care, deși e absolut reală, ne place mai degrabă s-o ignorăm, să ne prefacem că nu există...

23
/10
/25

De 16 ani, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmele care au impresionat pe Croazetă — acelea care te fac să gândești, să simți și, uneori, să-ți schimbi felul în care privești lumea.

21
/10
/25

Ambasada Peru în România și Institutul Cervantes din București organizează o serie de patru proiecții de filme peruane – o proiecție pe săptămână, joia, începând cu 23 octombrie. Evenimentul se înscrie în demersul de promovare a culturii și artei peruane, care a debutat cu expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, expoziție deschisă până pe 13 decembrie, la Institutul Cervantes din București.