Herta Muller va fi prezentă la FILIT Iaşi, în 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/herta-muller-va-fi-prezenta-la-filt-iasi-in-2014/

Scriitoarea Herta Muller va fi prezentă la ediţia de anul viitor a festivalului FILIT, a anunţat managerul festivalului, scriitorul Dan Lungu.

Un articol de Andrada Văsii|26 octombrie 2013

Scriitoarea Herta Muller, care urma să participe, vineri, la o dezbatere în cadrul Serilor FILIT, pe scena Naţionalului ieşean, supusă zilele trecute unei intervenţii chirurgicale în Germania, va fi prezentă la ediţia de anul viitor a festivalului, a anunţat managerul festivalului, scriitorul Dan Lungu.

Potrivit programului anunţat iniţial de organizatori, Herta Müller urma să participe, vineri, la o dezbatere în cadrul Serilor Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), însă prezenţa scriitoarei la Iaşi nu a fost posibilă din cauza unei operaţii la care aceasta a fost supusă săptămâna trecută în Germania. Managerul festivalului, Dan Lungu, şi-a exprimat solidaritatea cu scriitoarea de orgine română.

Dan Lungu a precizat, vineri seară, în debutul unei dezbateri, la care a fost prezent şi Ernest Wichner, directorul Literaturhaus din Berlin, că scriitoarea Herta Muller va fi „cu siguranţă” prezentă la ediţia FILIT din 2014.

„După operaţie, doamna Müller este în stare stabilă. Ne exprimăm solidaritatea şi o aşteptăm la ediţia a doua a festivalului de la Iaşi. Cu siguranţă ne vom bucura de prezenţa dumneaei”, a spus Dan Lungu.

Herta Muller a refuzat colaborarea cu Securitatea

Directorul Literaturhaus Berlin, Ernest Wichner, originar din Banat, susţine că a cunoscut-o pe Herta Muller când aceasta avea 15 ani. El a povestit că, ulterior, Securitatea a încercat să o racoleze în repetate rânduri, dar aceasta a refuzat colaborarea.

„Lucra ca traducătoare la Tehnometal din Timişoara. Trebuia să traducă texte pe care să le înţeleagă muncitorii. Securitatea a încercat să o recruteze, dar fără succes. Zilnic, veneau la ea, dar a refuzat”, a spus Ernest Wichner.

Citiţi şi: Herta Muller, la terapie intensivă, după o operaţie de urgenţă 

Directorul Literaturhaus Berlin este convins că un scriitor român care trăieşte în ţară va lua premiul Nobel pentru literatură, el opinând că acesta ar putea fi Mircea Cărtărescu. „Va lua sigur cineva. Mircea Cărtărescu e un candidat serios. Eu cred că va lua sigur”, consideră Ernest Wichner.

Herta Muller

Herta Muller va veni la FILIT în 2014

La Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, din perioada 23-27 octombrie, sunt prezenţi 200 de autori, critici literari, oameni de cultură şi traducători din ţară şi străinătate.

Pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului sunt organizate întâlniri cu scriitorii, zeci de evenimente culturale, dar şi spectacole susţinute de Opera Naţională şi Filarmonică, ambele din Iaşi, notează Mediafax.

Totodată, sunt programate dezbateri în liceele de elită ale Iaşiului, iar un juriu format din 20 de elevi va desemna cel mai iubit scriitor român al anului.

Info:

Printre scriitorii care au confirmat participarea la FILIT se numără Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Emil Brumaru, Denisa Comănescu, Nichita Danilov, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Ovidiu Nimigean, Dorina Ruşti, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu şi Daniela Zeca Buzura.

Din străinătate sunt prezenţi scriitori, traducători, editori şi manageri culturali din 18 ţări.

Foto credit: ziuaveche.ro,  Herta Muller

15
/04
/16

La ediția actuală a Târgului de Carte de la Londra, Institutul Cultural Român a așezat în centrul programului românesc figura lui Mircea Eliade, marele scriitor și istoric al religiilor care a petrecut, în 1940/41, opt luni în sediul din Belgrave Square nr. 1, ca atașat cultural al României în Regatul Marii Britanii.

14
/04
/16

Săptămâna viitoare (18 - 22 aprilie), şase poeţi britanici contemporani vin la Bucureşti, pentru a stiliza traduceri din poezia română contemporană. Pe lista celor peste 40 de poeţi români ale căror versuri vor fi traduse în limba engleză se află nume precum: Ana Blandiana, Nora Iuga, Angela Marinescu, Emil Brumaru sau Mircea Cărtărescu

09
/04
/16

Editura Polirom invită iubitorii de carte şi de film, duminică, 10 aprilie, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu celebrul actor Ion Dichiseanu, prilejuită de lansarea volumului Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel, intrat de curând în portofoliul editurii, și în format digital.

07
/04
/16

Ȋntre 12 şi 14 aprilie are loc Târgul Internațional de Carte de la Londra. Cu trimitere la una dintre cele mai apreciate opere de ficţiune ale lui Eliade, „Noaptea de Sânziene”, titlul programului românesc - “Books that Open the Skies”/ „Cărţi ce deschid cerurile” subliniază rolul cărţilor în facilitarea accesului spre un univers alternativ şi misiunea intelectuală a marelui scriitor de restaurare a unei realităţi ocultate.

06
/04
/16

Revista satirică Charlie Hebdo a dedicat prima pagină de săptămâna aceasta dezvăluirilor privind eludarea impozitelor la nivel internațional considerate terorism fiscal. Publicaţia a titrat pe prima pagină o lozincă ironică la adresa celor bogați, „Je suis Panamá”, parafrazând sloganul care a stat la baza mobilizării generale după atentatul din 2015 împotriva acestei reviste pariziene.

01
/04
/16

Week-end-ul acesta, pe 2 și 3 aprilie, Final Frontier, singurul târg de carte SF & Fantasy din România deschide porțile ediției numărul 5. Tărâmul magic ales în acest an pentru a fi transformat, timp de două zile, în capitala iubitorilor de SF și Fantasy este Connect Hub (B-dul Dacia nr 99, la Piața Spaniei).

30
/03
/16

Astăzi a debutat o nouă ediţie a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, ocazie cu care cele mai importante edituri autohtone au pregătit oferte speciale de reduceri: multe cărţi la 1 leu şi o ofertă bogată de titluri al căror preţ a fost redus chiar şi cu până la 90%.

28
/03
/16

"Doar un idiot poate fi complet fericit." - Mario Vargas Llosa. Considerat unul dintre cei mai importanți romancieri și eseiști contemporani, peruanul Mario Vargas Llosa împlineşte astăzi 80 de ani. Autor al unor romane precum Orașul și câinii, Conversație la Catedrală, Războiul sfârșitului lumii, Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, Sărbătoarea țapului sau Mătușa Julia și condeierul, Llosa a primit Premiul Nobel pentru literatură în 2010.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

25
/03
/16

De-a lungul anilor, în momentele de relaxare am organizat, pe imensa arenă a imaginației, numeroase partide de fotbal, unde invitam fotbaliști din echipe și epoci diferite să joace exclusiv pentru mine. Ieșeau partide memorabile, dar trebuie să spun că mai mereu aveam grijă să câștige echipa în care jucau constant Dobay, Baratki, Di Stefano, Eusebio, Ionică Bogdan, Iașin, Dobrin, Cruyff, Kempes, Pușkaș, Socrates, într-un sistem de joc perfect, unu în poartă zece în față.

24
/03
/16

Muzeul Național al Literaturii Române Iași demarează un nou proiect de revitalizare a memoriei culturale a Iașului, prin marcarea, cu ajutorul plăcilor memoriale, a unor clădiri / locuri semnificative pentru istoria cultural-literară a orașului.

24
/03
/16

„Mary Poppins este Zâna cea Bună pe care o căutăm cu toţii.“ - Times Literary Supplement Editura RAO anunţă apariţia unora dintre cele mai iubite cărţi ale copilăriei: Mary Poppins, Mary Poppins se întoarce şi Mary Poppins deschide uşa, de P.L. Travers – o serie fascinantă, care îi va ajuta pe micuţii cititori să descopere tărâmuri fantastice şi să îşi dezvolte imaginaţia!

23
/03
/16

Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie - GEAC a lansat, astăzi, prima librărie socială din România. Bookurești Social este o întreprindere culturală online de cărți accesibile în limba engleză și o întreprindere socială, pentru că excedentul obținut din vânzări este direcționat către proiectul Fondul Visele Bătrânilor.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.