Horia Andreescu, 70. La mulți ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-andreescu-70-la-multi-ani/

“Rolul muzicii este pretutindeni acelaşi, de multă vreme: sa fie bine aleasă, să fie dăruită de cei care au acest dar, spre a determina o apropiere, ba chiar o comunitate între cei care iubesc muzica” – Horia Andreescu. Dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu” împlineşte, astăzi, 70 de ani.

Un articol de Petre Ivan|18 octombrie 2016

Horia Andreescu s-a născut la Braşov pe 18 octombrie 1946. Între 1974-1987 a fost dirijor la Orchestra Filarmonicii din Ploieşti. A absolvit Conservatorul din Bucureşti, urmând apoi cursuri la Academia de Muzică din Viena sub îndrumarea lui Hans Swarowsky şi a lui Karl Österreicher şi la Trier şi Munchen cu dirijorul Sergiu Celibidache.

În 1981, la Berlin, este distins cu premiul Criticii la Bienala Muzicii Contemporane, iar în 1997, Uniunea Criticilor Muzicali îl numeşte „Dirijorul anului”. Fondator şi dirijor al Orchestrei de Cameră „Virtuozii” din Bucureşti, Horia Andreescu a fost laureat al Premiului Comitetului Naţional UNESCO Pentru Dezvoltare Culturală și a primit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2006).

A susținut numeroase concerte în peste 20 de țări europene, fiind invitat de orchestre de mare renume internațional și a colaborat cu cele mai mari Horia Andreescuorchestre, de la London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Amsterdam și Stuttgart, orchestrele simfonice din Ierusalim și Nagoya, la Orchestrele Radio din Madrid și Leipzig.

În contrast cu lumea atât de bogată, atât de echilibrată, de stenică a marilor clasici, nu pot să nu fiu contrariat, nu pot să nu fiu derutat de violenţa evenimentelor cotidiene… de la noi, din lume. Este un prezent pe care îl trăim, cu sau fără voinţa noastră, este o realitate pe cât de concretă pe atât de actuală, de palpabilă, un complex spiritual pe care îl retrăieşti când pătrunzi spre exemplu, în universul muzicii lui Mahler sau Sostakovici. – Horia Andreescu

Horia Andreescu a promovat constant peste hotare creațiile compozitorilor români, în special ale lui George Enescu, la Berlin, Viena, Munchen, Amsterdam, Madrid, sau în Japonia.

Foto: Horia Andreescu – facebook

14
/11
/17

Anul 2018 începe cu o surpriză muzicală plină de magie, grație și energie debordantă. În 8 ianuarie, ora 19:00, Fundația Calea Victoriei organizează la Teatrul Național București Concertul Extraordinar de Anul Nou, avându-l de această dată invitat pe celebrul violonist elvețian Manrico Padovani.

12
/11
/17

Festivalul International EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește, în 2018, 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din Romania căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume.

10
/11
/17

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 18:30 premiera –eveniment ,,Iubire nesfârșită (Opus 73)” de Ludwig van Beethoven și ,,Sacre du Printemps” de Igor Stravinsky. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, coordonatorul artistic de balet al Operei Naționale București. Scenografia a fost creată de arhitectul Octavian Neculai, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

10
/11
/17

Astăzi, 10 noiembrie, începe Sibiu Jazz Competition, cel mai longeviv concurs internaţional de jazz din România. Anul acesta, pentru prima dată de la lansare, concursul se desfăşoară separat de Sibiu Jazz Festival, având identitate vizuală şi date de desfăşurare proprii.

10
/11
/17

Până în martie, anul trecut, nimeni nu putea înțelege această nedreptate a Hollywoodului: Ennio Morricone, cel mai influent și prolific compozitor de muzica de film, omul care a revoluționat muzica de film, a creat coloana sonoră a peste 500 de filme şi a compus peste 100 de melodii devenite clasice, să nu primească niciodată prestigioasa statuetă Oscar pentru o coloană sonoră.

08
/11
/17

În 2018 Festivalul Internațional EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din România căruia Casa Regala i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume.

06
/11
/17

O echipă de cercetători din Polonia susţine că a rezolvat misterul morţii premature a compozitorului Frédéric Chopin - la vârsta de 39 de ani, după ce i-a examinat inima conservată timp de aproape 170 de ani într-un borcan cu coniac. Cauza morţii ar fi fost pericardita, o complicaţie rară a tuberculozei cronice.

27
/10
/17

O serie de imagini nemaivăzute cu John Lennon, datate în 1970, au fost descoperite de un bărbat într-un sertar abandonat al tatălui său, unde au rămas uitate timp de peste 30 de ani, pentru că proprietarul credea că nu au nicio valoare. Imaginile au ajuns la muzeul The Beatles Story din Liverpool, care le va expune începând din noiembrie.

27
/10
/17

Asociația Culturală Control N organizează duminică, 29 octombrie (între orele 18,30 și 22,00), la Palatul Știrbei din București (Calea Victoriei 107), Expoziția Multimedia DISCO BTT - Discotecile Perioadei Comuniste. Cei prezenți vor fi ospătați cu bere Azuga, Pepsi și multă muzică, promit organizatorii!

26
/10
/17

Festivalul Naţional de Teatru organizează o seară-eveniment „În memoriam Adrian Enescu”, ca semn de omagiu şi de preţuire a artei sale muzicale şi a personalităţii sale de mare anvergură spirituală.

25
/10
/17

Opera Națională București are onoarea de a vă invita duminică, 29 octombrie 2017, ora 18:30 la o seară aniversară dedicată artistei emerite Ileana Iliescu, pentru îndelungata și prodigioasa sa carieră artistică, recunoscută pe plan național și internațional. Cu această ocazie va avea loc spectacolul-eveniment ,,Un minut de dans sau Uf!!! și TragiComedy” marca Gigi Căciuleanu.

21
/10
/17

În perioada 20-28 octombrie are loc a patra editie a HomeFest. Nouă zile în care bucureştenii se pot bucura de spectacole neconvenţionale de teatru sau dans, de lecturi, concerte şi performance-uri.

21
/10
/17

Concerte speciale, solişti vestiţi dar şi peripeţii or gesturi ale artiştilor or publicului, momente plăcute sau mai puţin. O trecere în revistă, Da capo al fine, a Festivalului Enescu.