Horia Mihail – protagonistului turneului „Pianul Călător” – cântă Mozart la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-mihail-protagonistului-turneului-pianul-calator-canta-mozart-la-sala-radio/

Miercuri,  17 februarie (19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO vă invită la Sala Radio la un concert Mozart-Beethoven, în cadrul căruia îl veţi revedea pe pianistul HORIA MIHAIL, protagonistul cunoscutului turneu naţional “Pianul călător”, care s-a bucurat în fiecare an de un mare succes în întreaga ţară.

Un articol de Liliana Matei|12 februarie 2016

Într-o ediție a turneului artistul a propus publicului un program “100 % Mozart”, iar ca o frumoasă continuare a acestei “aventuri mozartiene”, de această dată Horia Mihail va interpreta la Sala Radio unul dintre concertele semnate de marele Amadeus: Concertul nr. 17 în sol major pentru pian şi orchestră.

Evenimentul se va derula sub bagheta lui LUBNAN BAALBAKI, dirijor permanent al  Orchestrei Filarmonicii din Liban, artist care se bucură de un parcurs profesional inedit și care a studiat muzica la Cluj-Napoca, sub îndrumarea maestrului Petre Sbârcea.

Seara se va deschide cu uvertura operei Don Giovanni – Mozart, operă bazată pe legenda seducătorului erou Don Juan și se va încheia cu Simfonia I de Beethoven, lucrare despre care se spune că a fost creată sub influența predecesorilor săi pe care îi admira, Haydn și Mozart.

Născut la Beirut, Liban, în1981, într-o familie de artişti, LUBNAN BAALBAKI, a început  să studieze vioara şi lăuta la 14 ani, la Conservatorul Naţional de Muzică din orașul natal, continuând cu Universitatea Saint-Esprit din Kaslik. Cu ocazia unei vizite în România și-a cunoscut mentorul, pe maestrul Petre Sbârcea, ceea ce a determinat primirea sa în anul pregătitor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, în 2004. A obţinut licenţa în dirijat orchestră în 2009 și a continuat studiile de masterat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Horia Andreescu.

În România, a dirijat concerte la pupitrul orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania“ din Cluj-Napoca, al Operei Naţionale din Timişoara, al Filarmonicii „Muntenia“ din Târgovişte, al Filarmonicii „Paul Constantinescu“ din Ploieşti, al Filarmonicii de Stat Sibiu, al Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacău. A fondat Orchestra de Tineret din Beirut (Beirut Youth Orchestra), al cărei dirijor principal este și în prezent.
HORIA MIHAIL a concertat de peste o mie de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România şi a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări, pe 4 continente. Din 2009, este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut numeroase concerte la Sala Radio și a participat la turnee în ţară sau în străinătate.

Turneele în care artistul este implicat în continuare, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru). În septembrie 2014, Horia Mihail a susţinut două concerte la Kuala Lumpur, alături de Orchestra Naţională Radio şi a fost invitat să participe în cadrul ediţiei a II-a a Festivalului Internaţional RadiRo, concertând alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga şi dirijorul Ondrej Lenárd.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul oficial.

24
/10
/14

Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru" vă invită sâmbătă, 25 octombrie, la ora 19:00, în Aula Magna a Universității Româno-Americane la un concert și o prezentare de muzică tradițională japoneză, susținute de Prof. Takeshi Yamakawa, Dna. Kazuko Yanase și Dna. Hiroko Yamamoto. Instrumentele folosite vor fi shakuhachi, koto și shamisen. 

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.