House of Cards: Kevin Spacey şi Robin Wright, încă un sezon
https://www.ziarulmetropolis.ro/house-of-cards-kevin-spacey-si-robin-wright-inca-un-sezon/

Drama politică House of cards, cu Kevin Spacey şi Robin Wright în rolurile principale, va continua cu un al treilea sezon pe platforma online Netflix, au anunţat producătorii serialului.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2014

Drama politică House of cards, cu Kevin Spacey şi Robin Wright în rolurile principale, va continua cu un al treilea sezon pe platforma online Netflix, au anunţat producătorii serialului.

Netflix a comandat încă un sezon companiei Media Rights Capital, studioul independent care produce acest serial despre intrigile politice de la Washington, potrivit unui reprezentant al producătorilor.

Al doilea sezon al acestui serial, cu Kevin Spacey, care joacă rolul nemilosului politician Francis Underwood, reprezentantul statului Carolina de Sud în Congresul american, şi Robin Wright, care a câştigat un Glob de Aur în 2014 interpretând-o pe soţia personajului jucat de Spacey, la fel de ambiţioasă ca şi acesta, va avea premiera pe Netflix pe 14 februarie.

Toate cele 13 episoade vor fi disponibile începând de la acea dată pe această platformă video online contra unei taxe.

House of Cards

Robin Wright şi Kevin Spacey în House of Cards

„House of Cards” a intrat în istoria televiziunii americane, anul trecut, după ce a câştigat trei premii Primetime Emmy, inclusiv unul pentru regizorul David Fincher la categoria „cel mai bun regizor pentru un serial-dramă”.

Netflix a devenit prima companie exclusiv online care câştigă aceste premii prestigioase. Kevin Spacey şi Robin Wright au fost şi ei nominalizaţi la Primetime Emmy pentru rolurile din acest serial.

Pătrunderea platformei Netflix în domeniul conţinuturilor originale şi popularitatea de care se bucură serialele sale, precum „House of Cards” şi „Orange is the New Black”, au remodelat industria televiziunii şi felul în care consumatorii privesc producţii de divertisment, notează Mediafax.

„House of Cards” are la bază o carte omonimă şi o miniserie BBC cu acelaşi titlu.

Foto cu House of Cards – cinemagia

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.