Ibrahim Maalouf își lansează noul album
https://www.ziarulmetropolis.ro/ibrahim-maalouf-isi-lanseaza-noul-album/

Revelaţia Ibrahim Maalouf şi-a lasat săptămâna trecută albumul pe care îl va cânta la Jazz Night Out. Mai puţin de 200 de bilete au rămas în vânzare la concertul ce are loc pe 19 noiembrie, ora 20.00 la Sala Radio.

Un articol de Liliana Matei|29 septembrie 2015

Ibrahim Maalouf și-a lansat albumele Red & Black Light și Kalthoum, primul fiind o odă dedicată femeilor și influenței pe care au avut-o asupra vieții și muzicii sale, iar al doilea o incursiune în opera cântăreței Umm Kulthum.

Trompetistul libanez vine pentru prima dată în România cu cel mai nou proiect al său, Kalthoum- un concert dedicat și inspirat de opera divei egiptene Umm Kulthum, cea mai cunoscută voce a lumii arabe. Albumul Kalthoum se lansează astăzi şi marchează 40 de ani de la dispariţia marii artiste.

Ibrahim Maalouf îşi doreşte de mulţi ani să aducă un omagiu vocii celor ,,O mie şi una de nopti’’, una dintre cele mai celebre compoziţii ale lui Umm Kulthum. Celebrată în întreaga lume arabă, această capodoperă simfonică este prea puţin cunoscută pe restul globului, acesta fiind şi unul dintre motivele care l-au determinat pe trompetist să înregistreze acest disc.

Pe album sunt prezenţi bateristul Clarence Penn, un muzician sofisticat şi cu o tehnică ireproşabilă, basistul Scott Colley, cu precizia şi acutul său simţ al melodiei şi nu în ultimul rând pianistul Frank Woeste, alături de care Ibrahim Maalouf continuă să exploreze aranjamente orchestrale aflate la confluența muzicii clasice arabe şi a jazz-ului ,,tradițional’’ american.

Ibrahim Maalouf este câştigătorul premiilor „Revelația anului” la Victoire de Jazz și „Cel mai bun artist World Music la French Awards, anul trecut, iar printre numele mari cu care a colaborat se numără și Sting. Ibrahim Maalouf este profesor de improvizație la Conservatorul din Paris.

Biletele la acest concert costă 95, 135, 155 de lei în funcţie de categorie şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.
Detalii pe www.twinarts.ro şi paginile de Facebook Twin Arts şi Jazz Night Out.

Următoarele concerte Twin Arts:

10, 11 octombrie-Avishai Cohen Trio-Sala Radio
15 octombrie-Hindi Zahra-Sala Radio
5 noiembrie-Bela Fleck & Abigail Washburn-Sala Radio
19 noiembrie-Ibrahim Maalouf-Kalthoum-Sala Radio
26 noiembrie-Brad Mehldau Trio-Sala Radio

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]