Îl iubiți pe Alex Tocilescu?
https://www.ziarulmetropolis.ro/il-iubiti-pe-alex-tocilescu/

Se joacă la POINT spectacolul „Bun de export”. În regia Catincăi Drăgănescu. Cu actorii: Silvana Negruţiu, Crina Ene, Constantin Dogioiu şi Alexandru Zob. După un text despre Alex Tocilescu scris de Alex Tocilescu (din care rezultă că e foarte greu să nu îl iubeşti pe Alex Tocilescu – şi aşa e, e foarte greu).

Un articol de Andrei Crăciun|12 martie 2018

Pe mine m-a chemat Zob. Pe Zob l-am întâlnit în parcare, căci suntem vecini (stă cu un etaj mai sus). Am un autoturism proprietate personală care stă în parcarea din fața unui bloc din mahalaua Teilor, mai trec din când în când pe acolo, să mă uit la el (n-are baterie, nu mai pleacă).

Așa m-a găsit și Zob, mă uitam la mașina mea mică și îmi aminteam de anul 2005, când și eu, și ea eram tineri.

Actorul avea un ghiozdan în cârcă. L-am întrebat unde pleacă și mi-a zis că în America de Sud. Aha, am zis. Bravo, să ai grijă pe acolo, am zis.

Câteva luni mai târziu, când eu încă îl credeam în America de Sud, îmi scrie Zob: vrei să vezi spectacolul ăsta după piesa lui Tocilescu?, e cu mine. Bine, am zis.

Strict textual, Bun de export este un splendid delir autobiografic, narcisist și amuzant.

Tocilescu dramaturgul relatează povestea a trei generații de Tocilești – Alecu, bunicul, doctor în boale interne (specializare în sifilis), care a învățat carte pe la Paris, Alexandru, tatăl, marele nostru regizor, și el, Alex, copil crescut în Germania, însurat apoi cu o poloneză și ajuns la maturitate să trăiască pe banii nevestei pe la New York.

Din fericire, Alex lasă poloneza, lasă New York-ul, se întoarce la el în bloc (pe Dr. Felix) și trăiește aici. Printr-o campanie inteligentă de ademenire a locatarilor în etate și nu numai devine chiar președintele asociației de proprietari.

Intră în publicitate și, dovedindu-se deștept pe internet (cu pisicile personale și nu numai), atinge o oarecare faimă, cu formația lui (Aeroport) dă chiar un șlagăr (Simona Ionescu), își reface și viața, mai scrie niște cărți.

Intră și în politică (în Partidul Bun), se visează primar și încearcă să înțeleagă ce e în capul tinerilor români care tot vor să plece din țara noastră și să umble de nebuni prin lume după cai verzi pe pereți. Și cam asta ar fi viața lui Alex Tocilescu (ajuns, când?, deja la patruzeci de ani).

Ar fi bine și atât, dar la Tocilescu teatrul începe abia înspre epilog, încolo. Are ceva gogolian scrisul dumnealui. Adică, na, am mai auzit autobiografii (foarte puțin) romanțate, am mai auzit povești cu oameni care pleacă, se întorc, pleacă iar și tot așa.

Arta începe însă abia când Tocilescu, președintele asociației de proprietari, închide blocul și nu mai lasă pe nimeni să iasă din el. Arta începe când Tocilescu dramaturgul se refugiază în imaginar și creează acolo.

Spectacolul, acum. Catinca Drăgănescu are de ani de zile o direcție în teatrul românesc, întâmplare rară în această lume haotică. Ne pune în fața ochilor (dar și în spatele lor, desigur) oglinda care ne arată problemele importante ale societății noastre aflată într-o criză care nu mai trece și într-o tranziție către nu-mai-știm-ce.

Actorii: Zob – nu că e vecin cu mine, că știți cum sunt vecinii în secolul XXI, avem doar relații de bărbie (după o frumoasă expresie a poetului Arghezi), bună ziua-bună ziua, bine? – bine! – îl întrupează credibil mai ales pe conu’ Alecu Tocilescu (cel cu boalele interne, cu sifilisul) în scurtul său exil parizian. Are farmecul discret al burgheziei actorul Zob, are, are.

Alexandru Zob, în „Bun de export” (regia: Catinca Drăgănescu), la Point.

Crina Ene – duce entuziasmul la un alt nivel. Constantin Dogioiu – la el e mai greu, pentru că îl joacă pe însuși Alex Tocilescu. Și e greu să joci un personaj ca Alex Tocilescu (că nu e doar scriitor, e și el – mai ales – personaj). Dar se achită: îi reușește acest Tocilescu autoironic și fals grandoman.

Iar Silvana Negruțiu, care are o înaltă știință a jocului de teatru, aduce farmec spectacolului. Nu e greșit să consemnăm că femeile din lumea Tocileștilor au făcut, de fapt, totul îndurabil.

Bun de export te întreabă de la obraz de ce nu faci efortul de a mai rămâne, totuși, și în România. Că e efort, e chin.

Dar dacă o să mergeți să vedeți spectacolul înseamnă că încă mai sunteți pe aici, ceea ce, până la urmă, cum să vă spun?, vă privește.

Mno.

Strict textual, Bun de export este un splendid delir autobiografic, narcisist și amuzant.



12
/08
/14

De la primele concerte ale celei de-a 15-a ediții, Festivalul Internațional “Enescu şi muzica lumii” și-a onorat renumele de promotor al tinerelor talente muzicale ale României, pe care le aduce în fața publicului din Sinaia, Bușteni, Brașov, Sibiu și București, alături de muzicieni consacrați de nivel internațional, sub îndrumarea neobositului muzician Marin Cazacu.

12
/08
/14

Actorul american Robin Williams, cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele "Mrs. Doubtfire" şi "Cercul poeţilor dispăruţi", a decedat la domiciliul său. Conform anunţului făcut de poliţie, se pare că este vorba despre o sinucidere.

12
/08
/14

Avusese deja câteva roluri la Teatrul de Comedie, când a primit un telefon. "Mi s-a spus că domnul Nae Caranfil face un film şi mă cheamă la casting… După ce am închis telefonul m-am aruncat în genunchi de fericire, ca fotbaliştii, pe mocheta din sufragerie, şi mi-am julit amândoi genunchii”.

11
/08
/14

Istoricul Lucian Boia, autorul volumului Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, apărut la editura Humanitas, este invitatul librăriei Humanitas Kretzulescu, joi, 14 august, de la ora 19.00, la o nouă ediţie Joia linguriţelor, dedicată Primului Război Mondial.

11
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ N-a trecut printr-o şcoală de teatru, dar la spectacolele care au la bază texte scrise de el, se râde mult. Se spune că, în dramaturgie, Teodor Mazilu este „al doilea după Caragiale”. S-a născut pe 11 august 1930.

11
/08
/14

La o lună de la finala Cupei Mondiale de fotbal, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România o comedie ce îmbină dragostea pentru sportul rege, conflictele familiale și umorul spaniol de calitate - Nuntă în ofsaid / La Gran Familia Española.

11
/08
/14

Corul Național de Cameră Madrigal și-a încheiat zilele trecute turneul organizat în China. Prezentă în cadrul celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional al Corurilor de la Beijing, formația românească a evoluat cu succes în fața unui public numeros în Sala Mare a Poporului Chinez.

10
/08
/14

În plină caniculă, Teatrul Excelsior pleacă la drum cu un spectacol-fenomen, “Cocoșelul neascultător”, care poartă marca de geniu a regretatului actor, regizor și fondator al acestei instituții, maestrul Ion Lucian.

10
/08
/14

Multă vreme, Capşa a fost un "câmp de luptă", unde inteligenţa devenise arma supremă, iar o replică acidă conta. În perioada interbelică acest loc era definit ca fiind acela "unde vin toţi seniorii şi se mănâncă scriitorii". De altfel, eroii acelor bătălii au devenit nume "grele" ale literaturii române.