„Iliada” lui Homer, transformată într-un spectacol online de proporţii epice, în Marea Britanie
https://www.ziarulmetropolis.ro/iliada-lui-homer-transformata-intr-un-spectacol-online-de-proportii-epice-in-marea-britanie/

„Iliada” lui Homer, unul dintre cele mai lungi poeme din istorie, va deveni un spectacol de proporţii epice, difuzat online, ce va fi pus în scenă în vara acestui an în cadrul unui festival organizat în Marea Britanie care celebrează cultura Greciei Antice, informează bbc.com, citat de Mediafax.

Un articol de Liliana Matei|7 iunie 2015

Regizorul de teatru Rupert Goold intenţionează să aducă la viaţă celebrul poem epic al lui Homer cu ajutorul unui număr de 50 de vedete din domenii diverse, precum artă, mediul academic şi politică.

Evenimentul va debuta la British Museum din Londra, pe 14 august, şi va continua toată noaptea de 14 spre 15 august la Almeida Theatre din capitala Marii Britanii.

Toate cuvintele din acest poem epic de peste 15.000 de versuri, ce prezintă cucerirea Troiei, vor fi rostite în acest spectacol.

Spectacolul va fi difuzat online, timp de 15 ore.

Reprezentaţia dedicată „Iliadei” lui Homer face parte dintr-un festival organizat pentru a celebra cultura Greciei Antice, intitulat „Almeida Greeks”, ce va avea loc la Londra. Festivalul se va desfăşura în perioada iunie – octombrie şi va include reprezentaţii teatrale inspirate din texte clasice precum „Oresteia”, „Bacantele” şi „Medeea”.

La acelaşi festival vor avea loc şi o serie de dezbateri despre cultura din Antichitate şi cultura contemporană, intitulate „De la Medeea la Mumsnet”, „De la Dionis la Dawkins” şi „De la Aristotel la Albert Square”.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.