În așteptarea trenului pierdut
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-asteptarea-trenului-pierdut/

Într-o gară decrepită, patru vagabonzi repetă jaful perfect al trenului care nu opreşte niciodată. Aşa începe piesa lui Hristo Boicev, Orchestra Titanic, pusă în scenă de unul dintre cei mai buni regizori ai noştri, Felix Alexa, care se poate vedea din luna ianuarie la Teatrul Naţional – Sala Pictură, din Bucureşti.

Un articol de Georgiana Ene|2 februarie 2018

Cele patru personaje: Claudiu Bleonț (Harry, fost magician), Mihai Constantin (Luko, fost șef de gară), Mihai Călin (Meto, fost muzician), Richard Bovnoczki (Doko, fost dresor, într-un rol de compoziție minunat și asumat) și Tania Popa (Liubka, cândva o femeie de moravuri ușoare care se aliniază la standardele masculinității) trăiesc fiorul transcendenței, cel care le dă puterea să meargă mai departe, chiar dacă drumul lor este iluzoriu.

Mihai Calin, Richard Bovnoczki, Tania Popa

Spectacolul începe cu repetarea scenei jafului trenului care nu oprește niciodată în acea gară, sub directa îndrumare a lui Meto. Astfel, viața lor decurge în repetiții interminabile, băutură și resentimente față de acesta, care de-altfel, se recomandă drept mare dirijor și intelectual. Monotonia repetițiilor însă, este întreruptă de apariția trenului care în sfârșit oprește și din care este aruncat încă un bețiv, cu frac vechi și pantofi noi: Harry Houdini – iluzionist și showman.

El le promite vagabonzilor că-i va învăța un truc excepțional, prin care vor evada din acel loc blestemat. Apariția a lui Harry și invitația acestuia de a fi urmat în călătoria spre evadare, are o parte văzută și o una nevăzută. Drumul spre evadare este marcat excelent prin interpretarea „Odei Bucuriei”, cea care se auzea când se scufunda Titanicul, dirijată de Harry, oferind personajelor și publicului o altă perspectivă asupra vieții ratate pe care trebuie să o trăiască. Adevăr sau iluzie? Cine știe diferența?

Personajele, în simplitatea lor, prin sărăcia limbajului și minimalismul lesne de observat, se regăsesc în modul cel mai profund cu putință, acela de a eșua mereu. Se luptă cu propria neputință de a se exprima și cu nevoia propriului destin și de a-și depăși mediocritatea.

Redescoperim valențele actoricești și profunzimea sufletească a lui Claudiu Bleonț, care alături de remarcabilii săi colegi și sub amprenta fină a lui Felix Alexa, transformă piesa lui Boicev într-un spectacol-metaforă, cu valențe de conflict în zona fantasticului. Acesta încarcă emoțional spectatorul care va pleca modificat subtil sufletește de această întâlnire extraordinară între regizor și distribuția cu personalitățile puternice – nu doar artistice, ci și de viață, ale fiecăruia.

Alegoria destinului și metafora credinței transferă comedia așteptării și tragedia  speranței de la personaje la spectatori, atât prin interpretare, cât și prin decorul realizat de Andrada Chiriac, care servește perfect viziunea regizorală.

Richard Bovnoczki, Tania Popa, Claudiu Bleont

Orchestra Titanic de Hristo Boicev

Distribuție: Claudiu Bleonț, Mihai Constantin, Mihai Călin, Tania Popa, Richard Bovnoczki

Regie: Felix Alexa

Scenografie: Andrada Chiriac

Ilustrație muzicală: Felix Alexa, Cristina Giurgea

Lighting design: Felix Alexa, Andrada Chiriac

Concept video: Răzvan Pascu

Regia tehnică: Laurențiu Andronescu

Foto: Orchestra titanic  – Florin Ghioca

 

27
/09
/12

„The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie. Romanul „The Casual Vacancy” a fost îndelung aşteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulţi dintre aceştia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineţii. Noua carte a lui J.K. Rowling […]

27
/09
/12

În cadrul iniţiativelor organizate cu ocazia Anului Culturii Române în Italia, Biblioteca Nazionale Centrale din Roma în colaborare cu Asociaţiile culturale Dacia şi Propatria prezintă vineri, 28 septembrie, volumul ”Poeţi români la răscruce: continuitate şi ruptură”, scris în italiană de reputatul italienist şi critic literar Geo Vasile şi apărut de curând la Fundaţia ‘Scrisul românesc’. […]

27
/09
/12

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” sărbătoreşte, miercuri, 3 octombrie, de la ora 19,30, împreună cu publicul său, Ziua Naţională a Germaniei printr-un concert special, informează Biroul de presă al Operei Naţionale Bucureşti (ONB). În cadrul evenimentului, sopranele Edith Borsos, Anda Pop şi Andreea Iftimescu, acompaniate de pianista Verona Maier, vor interpreta lucrări […]

27
/09
/12

Trei dintre scurtmetrajele regizorului Cristian Nemescu, realizatorul celebrului film „California Dreamin'” (2007), vor fi prezentate în acest sfârşit de săptămână în cadrul centrului cultural nonprofit 92Y Tribeca, din New York, conform unui material publicat în L Magazine.  Cele trei scurtmetraje selectate pentru a fi prezentate la New York sunt „Mihai şi Cristina” (2001), „Poveste de […]

27
/09
/12

RCS&RDS a primit, joi, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld şi DigiLife, care vor începe să emită de la 1 octombrie, în reţelele companiei de telecomunicaţii.   Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, din nou în şedinţa de joi, solicitarea companiei RCS&RDS de modificare a licenţei audiovizuale […]

27
/09
/12

În 1917, a încetat din viaţă pictorul impresionist Edgar Degas (n. 19 iulie 1834). 1389 – S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii Laurenziana (m.1 august 1464) 1461 – Prima […]

27
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) în colaborare cu editura Archipelago Books vor organiza la data de 3 octombrie la sediul centrului literar Poets House din New York o ‘noapte de poezie’ în onoarea lui Nichita Stănescu – ‘cel mai mare poet contemporan român’ – cu ocazia lansării antologiei în limba engleză ‘Wheel with a Single Spoke […]

26
/09
/12

Concursul literar în urma căruia va fi acordat Premiul „Augustin Frăţilă”, a cărui valoare este de 10.000 de euro, a strâns 59 de romane înscrise, din care vor fi selectate cinci finaliste. Juriul de specialitate, format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, va stabili cinci autori finalişti care vor intra […]

26
/09
/12

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Partidului Democrat Liberal privind hotărârea plenului Parlamentului referitoare la componenţa actuală a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, validată la sfârşitul lunii iunie. Potrivit CCR, cei 8 membri ai CA al SRTv validaţi de Parlament urmează să-şi piardă calitatea odată cu publicarea hotărârii Curţii în […]

26
/09
/12

Pictura „Nud cu spatele” de Nicolae Tonitza a fost vedeta Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism, organizată marţi seară la Ateneul Român din Bucureşti, suma pentru care a fost adjudecată depăşind 100.000 de euro. Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism a deschis noul sezon al pieţei de artă. Cu o rată de adjudecare de 92,41%, la care […]

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]