În curând, ediția a VII-a a FILB, Festivalului Internațional de Literatură de la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-curand-editia-a-vii-a-a-filb-festivalului-international-de-literatura-de-la-bucuresti/

În mai puţin de o lună, în capitală va avea loc cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), cel mai important festival internaţional, independent, de literatură din România, iniţiat în 2008, de scriitorii Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, alături de Oana Boca Stănescu (manager cultural).

Un articol de Liliana Matei|16 noiembrie 2014

 

„Cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București stă sub semnul diversității și, mai mult decît atît, încercăm să reflectăm faptul că literatura, chiar mai mult decît politica, înseamnă conflict”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, președintele Festivalului.

Iar lista invitaților din străinătate ai Festivalului vine să susțină tema ediției din acest an:
• Serghei Jadan (Ucraina) – unul dintre cei mai importanţi scriitori ucrainieni din noua generație, cel despre care criticul literar Viktor Toporov spunea că are toate șansele să devină laureat al Nobelului literar: „Dintre  literaţii care activează pe tot cuprinsul fostei U.R.S.S., Jadan este scriitorul cu cele mai multe şanse”.
• Toni Marques (Brazilia) – prozator în ale cărui povestiri se reflectă realitățile Braziliei autentice, președintele celui mai important festival internațional de literatură din Brazilia, FLUPP.
• Emilian Galaicu-Păun (Republica Moldova) – poet, prozator, traducător şi publicist: „Perfecționist sau nu, Emilian Galaicu-Păun e unul dintre cei mai culți (ba chiar oculți) poeți români contemporani…” (Șerban Foarță)
• Immanuel Mifsud (Malta) – foarte cunoscut pentru prozele sale extrem de provocatoare din punct de vedere tematic, laureat al Premiului Naţional al Cărţii din Malta şi al Premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011.
• Andrea Bajani (Italia) – unul dintre cei mai cunoscuți prozatori italieni din noua generație, îndrăgit de cititorii români datorită romanului De vei lua aminte la greșeli (Humanitas, 2011)
• Najwan Darwish (Palestina) – poet de o sensibilitate aparte, unul dintre liderii noii generații de scriitori, dar și un foarte lucid critic al societății în care trăim.
• Krisztina Tóth (Ungaria) – poetă și prozatoare remarcabilă, multipremiată, ale cărei cărți au apărut în traducere la cele mai prestigioase edituri europene.
• Marius Daniel Popescu (Elveția) – prozator de origine română, unul dintre membrii importanți ai „Grupului de la Braşov”, stabilit la Lausanne din 1990, unde este scriitor (laureatul celui mai rîvnit premiu literar din Elveția, „Robert Walser”, pentru romanul său de debut), șofer de autobuz și impresar literar pentru deținuți.

• Paul McAuley (Marea Britanie) – autor a peste 20 de romane şi a mai multor volume de proză scurtă și, totodată, un artist preocupat de muzică şi film. Laureat al multor premii importante, precum: Philip K Dick Memorial Award, Arthur C. Clarke Award sau British Fantasy Award.
• Richard Morgan (Marea Britanie) – unul dintre cei mai cunoscuţi autori britanici contemporani de literatură SF şi Fantasy, tradus cu succes în mai multe limbi; în ultimul timp, Morgan scrie și scenarii pentru graphic novels şi jocuri video.

Oaspeților din străinătate li se vor alătura, de-a lungul celor 4 zile de festival, nume importante ale literaturii române contemporane.

În lista noutăților pe care le aduce ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Literatură de la București se numără și seara dedicată literaturii Scienece Fiction și fantasy-ului, la care vor participa doi dintre cei mai importanți autori britanici contemporani, alături de doi dintre maeștrii SF-ului românesc.
Programul complet al FILB 7, pe www.filb.ro.

INFO

Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), un proiect iniţiat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, este un eveniment internaţional dedicat literaturii, ce poartă amprenta oraşului Bucureşti. FILB a debutat în toamna anului 2008 la Muzeul Ţăranului Român / Clubul Ţăranului şi de atunci are loc anual.

Timp de trei zile, organizatorii încearcă să rescrie harta culturală a Europei, prin întîlniri, ce includ lecturi publice, dezbateri şi dialog cu cititorii, între scriitorii români şi invitaţii din străinătate. Diversitatea este conceptul ce stă la baza teoretică a întîlnirilor, intenţia fiind aceea de a deconstrui ideea preconcepută că un trecut aşezat sub circumstanţe istorice asemănătoare va da naştere unor produse culturale identice.
FILB este, astăzi, cel mai important festival internaţional de literatură care are loc în România.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

24
/07
/19

CRONICĂ DE CARTE Criticul de film Lucian Maier revine în atenţie cu o carte provocatoare, „Timp şi conştiinţă în cinema”, proaspăt apărută la Editura Eikon. Un titlu ambiţios. Şi o premisă la fel: renunţarea la o analiză exclusiv estetică a cinemaului şi trecerea la o analiză a filmului ca discurs.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

25
/06
/19

Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educație, ambiții, viață și moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.