Încep înscrierile la Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte
https://www.ziarulmetropolis.ro/incep-inscrierile-la-departamentul-de-arta-teatrala-din-cadrul-facultatii-de-litere-si-arte/

Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, unul dintre cele mai active şi mai mai bine cotate departamente ale Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, anunţă înscrieri pentru admitere în perioada 15 – 22 iulie 2019, atât pentru programul de licenţă cât şi pentru cel de masterat.

Un articol de Petre Ivan|15 iulie 2019

Absolvenții de liceu au posibilitatea să se îndrepte spre Actorie, Coregrafie sau Teatrologie – Management cultural, iar cei de facultate au la dispoziție două opțiuni: Arta interpretării caracterelor dramatice și Teoria şi practica managementului instituţiilor şi evenimentelor culturale. Din 2020 la acestea se va adăuga și un masterat de Regie în limba engleză.

Școala sibiană de teatru și de management cultural este gândită după principiul studiilor integrative, bazându-se pe colaborarea între specializări, oferind studenților șansa de a lucra alături de colegii lor la realizarea diverselor proiecte și mai mult decât atât, datorită sprijinului constant acordat de Teatrul Național „Radu Stancaˮ și de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, de a pătrunde în culisele realizării spectacolelor de la naționalul sibian, fiind cooptați în distribuție — în cazul studenților de la actorie/ coregrafie sau în echipa de marketing— în cazul celor care studiază Teatrologie – Management cultural.

De asemenea, lor li se oferă șansa de a fi parte activă a realizării unui festival de anvergura celui menționat, care le facilitează an de an contactul cu figuri emblematice ale culturii mondiale. În plus, Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, eveniment asociat FITS, este o oportunitate de a crea conexiuni cu alte școli din zona artelor spectacolului, de a se menține la curent cu noile direcțiile ale teatrului mondial și ale educației în domeniul teatral.

De asemenea, Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte are propriul festival: „DATfest—Studenții sibieni cuceresc orașulˮ, ce a ajuns anul acesta la ediția a V-a. Evenimentul, ce are caracter competițional, prezintă în fiecare toamnă cele mai bune producții ale școlilor de teatru din țară, încurajând un dialog constructiv la nivel universitar.

Fotografie de grup DATfest

Școala sibiană de teatru a avut încă de la înființare, în anul 1994, o perspectivă centrată pe student, pe satisfacerea nevoilor acestuia, pe încurajarea inițiativei individuale, pe dezvoltarea potențialului său, pregătindu-l pentru a deveni un factor activ la dezvoltatea comunității din care face parte.

Prin talentul, dăruirea și eforturile depuse de profesori și de studenții lor, Departamentul de Artă Teatrală și-a creat un public fidel, motiv pentru care Studiul CAVAS (Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului) se dovedește neincăpător pentru numărul mare de spectatori aproape la fiecare reprezentație.

În anul universitar care tocmai s-a încheiat tinerii au jucat în fața publicului nu mai puțin de șapte spectacole, fapt care ne îndreptățește să vorbim despre o stagiune studențească: „Avioane de hârtie” și „Pisica verdeˮ, ambele după texte de Elise Wilk, în regia lui Eugen Gyemant; „Love stories”, după Joël Pommerat, regia Diana Fufezan, Marius Gîlea și Adrian Neacșu; „Burzuluiţiiˮ, regia Dan Glasu; „La Lilieciˮ, după Marin Sorescu, regia Marian Râlea; „Pescărușulˮ de A. P. Cehov, regia Mariana Mihu-Plier și Veronica Pătru și „La comunˮde Thomas Vinterberg și Mogens Rukov, regia Luana Hagiu.

Premiile și turneele în țară și străinătate și nu au lipsit nici ele în 2018-2019. Distribuția spectacolului „Pisica verdeˮ a primit Premiul III și Improviso II la Festivalul OKaua București (23-26 mai 2019) iar Alis Ana-Maria Pelle și Francesca Pop au fost nominalizate pentru cea mai bună actriță în rol principal, respectiv cea mai bună actriță în rol in rol secundar în cadrul aceluiași festival.

Spectacolul „Love stories” a avut mare succes, fiind invitat la Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru București (1-7 iulie 2019), la Festivalul Open Stage de la Veneția (1-14 iulie 2019) și la Festivalul Universităţilor de Teatru – START Arad (16-20 iulie 2019).

Performanțele și prestigiul școlii de teatru de la Sibiu se bazează pe comunicarea eficientă între comunitatea academică și cea artistică, pe susținerea principiului legării teoriei de practică în programele de studiu la nivel universitar și pe accesul tinerilor la valori culturale autentice.

Studiile în cadrul Departamentul de Artă Teatrală sunt structurate pe trei cicluri: licență, masterat și doctorat, studenții având posibilitatea de a învăța de la specialiști renumiți în domeniul artelor spectacolului precum: Silviu Purcărete, George Banu, Marian Râlea, Constantin Chiriac, Ofelia Popii, Noel Witts, Mike Phillips, Jonathan Mills, Ioan Holender și alții.

Pentru programele de licență cei interesați sunt așteptați să se înscrie în intervalul 15- 22 iulie 2019. Probele la specializările Artele spectacolului —Actorie vor avea loc în zilele de 23- 24 iulie 2019 iar pentru Artele spectacolului —Coregrafie în 25 – 26 iulie 2019..

Înscrierile pentru programele de masterat la care se susţine probă scrisă se vor desfăşura în 15 – 20 iulie 2019 iar pentru cele unde sunt necesare probe de aptitudini în 15- 22 iulie 2019. Proba scrisă va avea loc în data de 22 iulie 2019, iar proba de aptitudini în 25 iulie 2019.

Foto: Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte – facebook

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.