Începe caravana „Verde-n față” cu proiecții de film în aer liber
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-caravana-verde-n-fata-cu-proiectii-de-film-in-aer-liber/

Proiectul „Verde-n faţă”, implementat de asociaţiile Bloc Zero şi Mai Mult Verde şi susţinut de HeidelbergCement România, continuă în luna iunie cu o caravană de film şi acţiuni de protejare a mediului. Proiecţiile de film vor avea loc în aer liber şi vor fi dublate de evenimente de ecologizare şi de amenajare a unor spaţii de colectare separată.

Un articol de Petre Ivan|3 iunie 2021

Accesul la proiecțiile #Verdenfață este gratuit și se face în limita locurilor disponibile. Purtarea măștii în spațiul de proiecție este obligatorie pe toată durata evenimentului. Evenimentele vor avea loc respectând toate măsurile de siguranță pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, pe baza reglementărilor aflate în vigoare.

Programul proiecțiilor este următorul:
• 5 iunie, ora 20:30 – în fața Bibliotecii „Mihai Eminescu” Bicaz (jud. Neamț)
Pierdem Alaska (r. Tom Burke, Irlanda, 2018, 82 min)
• 12 iunie, ora 20:30 – Băița (jud. Hunedoara)
Seria Copiii pot salva planeta (r. Dylan D’Haeze, SUA, 2018, 35 min, 19 min, 26 min)
• 18 iunie, ora 20:30 – Parcul Central Fieni (jud. Dâmbovița)
Redescoperirea (r. Phie Ambo, Danemarca, 2019, 77 min)

Mai multe informații despre Caravana #Verdenfață

Pe 5 iunie, de Ziua Mediului, în Bicaz (jud. Neamț) se va proiecta în aer liber lungmetrajul Pierdem Alaska în regia lui Tom Burke. Proiecția va urma unei acțiuni voluntare de ecologizare în diferite zone ale orașului, organizată de Asociația Mai Mult Verde alături de Primăria orașului Bicaz și Asociația Bicazul Nostru. Mai multe detalii găsiți în evenimentul de pe Facebook.

Pe 12 iunie, în comuna Băița (jud. Hunedoara), va avea loc proiecția seriei de filme Copiii pot salva planeta care include trei scurtmetraje regizate de un adolescent de 14 ani: Totul este conectat, Plasticul e veșnic și Punctul critic. Cu această ocazie, în cadrul Școlii Gimnaziale Băița, se va organiza „Colțul verde”, un spațiu de informare și colectare separată.

Pe 18 iunie, Caravana Verde-n față se încheie cu evenimentul din orașul Fieni (jud. Dâmbovița) în cadrul căruia va putea fi urmărit lungmetrajul Redescoperirea și vor fi amenajate câteva puncte de informare și colectare separată în spațiile Liceului „Aurel Rainu” Fieni.

Verde în față – ce a fost și ce va urma

În luna aprilie au avut loc atelierele de formare pentru profesori în utilizarea filmului de mediu ca instrument educațional folosind platforma gratuită http://kinoteca.bloczero.ro/.

După caravana din luna iunie, proiectul continuă și în iulie cu o tabără creativă interdisciplinară în cadrul căreia 24 de adolescenți vor învăța să documenteze, prin mijloace artistice, diverse aspecte ale problemelor de mediu întâlnite în comunitățile lor.

În toamnă, proiectul se va încheia cu realizarea unei reviste de bandă desenată, ilustrate de desenatori profesioniști, pornind de la poveștile adunate de adolescenți pe parcursul programului.

Sinopsisuri filme:

“Pierdem Alaska” (Irlanda, 2018, 82’34”), regizat de Tom Burke

Așezat deasupra unei părți a permafrostului aflate în proces accelerat de topire și amenințat de eroziunea coastei ca urmare a impactului apelor rezultate în urma acestei topirii, Newtok, Alaska se preconizează a fi primul oraș american pierdut în procesul de schimbare climatică. Filmul spune povestea unei comunități care se confruntă cu un dezastru care se derulează cu încetinitorul: alunecări de teren, râul care devine din ce în ce mai puternic cu fiecare an care trece și, în cele din urmă, pierderea treptată a clădirilor.

“Copiii pot salva planeta: Totul este conectat” (35’45”) regizat de Dylan D’Haeze

Toate acțiunile noastre au un impact direct asupra planetei și a calității vieților noastre. Dylan D’Haze, un tânăr cineast în vârstă de 14 ani, explorează diverse maniere în care comunitățile pot contribui la dezvoltarea unor strategii de tip zero risipă (zero waste) și la crearea unui mod de viață sustenabil pentru locuitorii de azi ai planetei, dar mai ales pentru generațiile de mâine.

“Copiii pot salva planeta: Plasticul e veșnic” (19’26”) regizat de Dylan D’Haeze

Ce se întâmplă când arunci plasticul la gunoi? Cineastul Dylan D’Haeze decide să urmărească traseul deșeurilor de plastic până la punctul terminal: oceanul, devenit o groapă de gunoi accidentală, dar și un sistem de transport pentru nenumăratele fragmente de plastic care eșuează apoi pe țărmuri din toate colțurile lumii. Dar și în farfuriile noastre, sub forma particulelor de plastic ingerate de pești și alte vietăți marine.

“Copiii pot salva planeta: Punctul critic” (26’31”) regizat de Dylan D’Haeze

Indiferent în ce parte a planetei locuim, există un subiect care ne privește pe toți: schimbările climatice. Dar ce presupune acest fenomen și ce putem face în legătură cu el? Tânărul cineast Dylan D’Haeze explorează impactul acțiunilor umane asupra planetei, începând cu efectul de seară care duce la acidificarea oceanelor la felul în care agricultura industrializată contribuie la creșterea nivelului de metan din atmosferă.

“Redescoperirea” (Danemarca, 2019, 77’04”) regizat de Phie Ambo

Un fost teren imobiliar aflat în apropiere de centrul orașului Copenhaga este pus la dispoziția unui grup de 47 de copii. În acest spațiu reluat în stăpânire de vegetație sălbatică, copiii au parte timp de 10 săptămâni de un program de școală alternativ, unde au șansa să descopere cât de multe lucruri ne poate învăța natura.

Pentru informații proaspete urmăriți site-ul și platformele de social media:

Site www.bloczero.ro
Facebook https://www.facebook.com/bloczero
Instagram https://www.instagram.com/bloc.zero/

 

04
/08
/21

Ediția aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecții sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitați și un număr impresionant de spectatori. Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediția din acest an în cel mai amplu eveniment organizat la noi în țară de la începutul pandemiei.

04
/08
/21

Pentru al 15-lea an, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu între 5 și 8 august. Timp de patru zile, la Sibiu vor fi proiectate câteva dintre cele mai apreciate filme din ultimul an, cu invitați speciali: programul include peste 30 de producții, unele proaspăt premiate la TIFF 2021, precum și premiere românești în prezența echipelor.

03
/08
/21

Patru prieteni - trei băieți și-o fată - ne poartă din Italia anilor ‘80 până în prezent, într-un carusel al emoțiilor pe care le poate trăi oricare dintre noi. „Anii noștri de glorie”/ „Gli anni più belli”, un film de Gabriele Muccino despre prietenie, generozitate și bucuriile tinereții, vine din 6 august în cinematografe, distribuit de Independența Film.

02
/08
/21

Cea de a 7-a ediție KineDok aduce în atenția spectatorilor 14 documentare de autor din Europa Centrală și de Est, dintre care patru sunt prezentate în premieră națională. Luna aceasta tot mai multe locații KineDok din țară își deschid porțile.

29
/07
/21

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a fost selecționat în cadrul celei de-a 46-a ediție a Toronto International Film Festival (TIFF) în secțiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 și 18 septembrie și este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American și unul dintre cele mai prestigioase din lume.

28
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Câştigător al premiului criticii în competiţia de la Berlinale şi proiectat în premieră în România în competiţia internaţională de la TIFF, filmul georgian "Priveşte către cer" ("What Do We See When We Look at the Sky?", 2021), de Aleksandre Koberidze, are o libertate formală impresionantă şi e pe alocuri hipnotic.