Începe Comedy Cluj 2014! “Hector în căutarea fericirii” deschide Festivalul
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-comedy-cluj-2014-hector-in-cautarea-fericirii-deschide-festivalul/

Cea de-a VI-a ediţie a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internaţional de Film Comedy” debutează vineri, 10 octombrie. Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic.

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2014

Psihiatrul londonez Hector dă startul distracției și filmelor bune. Pelicula a avut premiera oficială la Festivalul Internațional de Film de la Toronto şi a câştigat premiul pentru cel mai bun trailer de comedie la Golden Trailer Awards 2014.

Comedy Cluj (10 – 19 octombrie) pregătește publicului peste 147 de proiecții în 10 zile. 192 de filme din 38 de țări, de pe 4 continente, programate în principalele secțiuni: Competiția Internațională și Competițiile de Scurtmetraj Independent și Studențesc, dar și Comedy-Panorama, Comedy-Drama Around the World, Docu-Comedy, alături de un cocktail de evenimente conexe în doze de jazz, teatru și dans. Peste 100 de invitați sunt așteptați la Cluj de-a lungul celor 10 zile de festival.

Pe lângă secțiunile principale ale celei de-a VI-a ediții Comedy Cluj, o atenție deosebită este acordată umorului nemțesc și olandez în cadrul programului Focus. Prezența Olandei și Germaniei este motivată prin dorința de a familiariza publicul est-european cu umorul mai special al celor două nații.

Victor Rebengiuc va primi Trofeul de Excelență Comedy Cluj 2014

Ca în fiecare an, festivalul onorează o personalitate a cinematografiei. Trofeul de Excelență Comedy Cluj 2014 va fi decernat maestrului Victor Rebengiuc, unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de teatru

Maestrul Victor Rebengiuc va primi Trofeul de Excelență Comedy Cluj 2014

Maestrul Victor Rebengiuc va primi Trofeul de Excelență Comedy Cluj 2014

și film. Evenimentul va fi marcat prin proiecția specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981).

Principalele locații ale Festivalului vor fi cinematografele din centrul orașului: “Florin Piersic” și “Victoria”.

O serie de evenimente se vor desfășura și în Sala Mare a Casei TIFF precum și la Universitatea Sapientia. Celebra Sală Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, locul unde a avut loc prima proiecție cinematografică din istoria orașului, va găzdui sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 11:00, seminarul de marketing de film al echipei Good Hands, câștigătorii “Oscarului” pentru cel mai bun poster străin la Golden Trailer Awards (Los Angeles).

Comedy Cluj dedică o seară specială și teatrului românesc. Joi, 16 octombrie, de la ora 20:00, savurosul spectacol “Carpathian Garden” ajunge la cinema Victoria pentru premiera clujeană. O comedie tăioasă realizată de Tudor Aaron Istodor și Radu Iacoban.Comedy Cluj 2014

Aceștia vor prezenta un “act social comic” susținut de personaje contemporane delicioase. Prezentatori de știri, parcagii, preoți, moguli de presă, politicieni se vor succeda în fața spectatorului. “Carpathian Garden” pariază pe umor inteligent, iar cei doi actori stăpânesc foarte bine interacțiunea cu publicul.

Harta Comedy Cluj va prinde culoare prin intermediul altor două locații, acolo unde distracția și buna dispoziție vor energiza invitații și publicul festivalului: cluburile Charlie Pub și The Soviet.

Și în acest an prețurile rămân neschimbate: 9 lei pentru un ticket standard și 7 lei pentru un bilet cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari.

Canalele oficiale ale festivalului:

www.comedycluj.ro // https://www.facebook.com/FestivalulComedyCluj

Festivalul Internaţional de Film “Comedy Cluj” susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021

Foto: Comedy Cluj 2014, Hector în căutarea fericirii – comedycluj.ro/

22
/06
/17

„Planeta Petrila” (din 23 iunie, în cinematografe) este un documentar în egală măsură fantastic și dureros de adevărat. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Consantin și Elena” – încă o capodoperă.

22
/06
/17

Vineri, 23 iunie, de la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte primul eveniment independent din cadrul programului de educaţie cinematografică, susţinut de susţinut de criticul, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, „Cinemateca pentru toţi”. Tema noii întâlniri este „Religia în cinemaul românesc”.

22
/06
/17

După ce primul sezon al serialului "Genius", realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. "Genius" este serialul original cu cea mai mare audiență din istorie a canalului de educație științifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

15
/06
/17

Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.