Începe European Film Week of the Invisible Roma
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-european-film-week-of-the-invisible-roma/

Filme despre romi şi istoria lor vor putea fi văzute la European Film Week of the Invisible Roma, de astăzi (marţi) până pe 22 aprilie. În total vor fi prezentate 12 filme din 11 ţări europene care ilustrează, printre altele, curajul unei activiste ce luptă pentru drepturile romilor din Suedia, poveştile vorbitorilor de limbă romani din Austria, povestea unor copii şi tineri din Cehia care reuşesc să găsească o cale de ieşire din ghetou prin intermediul muzicii sau povestea tragică a unei poete care a trădat secretele romilor din Polonia.

Un articol de Petre Ivan|17 aprilie 2018

Proiecţiile vor avea loc la Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Union, Centrul Ceh, Spaţiul Public European şi Institutul Cervantes.

„Folosim termenul de romi invizibili pentru acei romi care muncesc, au studii şi sunt cetăţeni reali ai societăţii româneşti, dar care nu sunt vizibili pentru majoritarii de lângă ei. Din păcate, o treime din români încă declară că nu-şi doresc un vecin rom (ţigan, doar pentru că acest termen este încărcat de prejudecăţi). Îndemnul demersului nostru către spectator, fie că este tânăr rom sau român, profesor, activist sau (r)om invizibil, este de a îndrăzni să spere că ceea ce-şi doreşte să fie când va fi mare poate deveni realitate, indiferent de problemele cu care se confruntă, fie ele lipsuri materiale sau discriminare – sau, cel mai des, amândouă, şi să lupte pentru o societate în care fiecare poate să îşi atingă potenţialul maxim fără a fi victima prejudecăţilor şi stereotipurilor” – Gelu Duminică, director executiv al Fundaţiei Agenţia Împreună.

Pelicula franceză „Geronimo” de Tony Gatlif va deschide evenimentul, la Cinema Elvira Popescu. Filmul spune povestea unei tinere educatoare sociale, care încearcă să aplaneze tensiunile dintre tinerii din cartierul St. Pierre.

Programul este completat cu filmele „Aferim!”, de Radu Jude, la Spaţiul Public European, „Camaron” (Spania), de Jaime Chavarri, la Institutul Cervantes, „Păpuşa” (Polonia), de Krzysztof Krauze şi Joanna Kos-Krauze, la Cinema Union, precum şi documentarele „Taraf, trei povestiri şi o baladă” (Portugalia) de Luciana Fina şi Olga Ramos, la Cinema Union, „Ceilalţi europeni în sunetul risipit” (Germania) de Yvonne Andra şi Wolfgang Andra, la Cinema Union, „Ideea idei” (Cehia), de Tomas Kudrna, la Centrul Ceh, „Tăcere întreruptă” (Olanda), de Bob Entrop, la Cinema Union, „Romii, aici şi acum” (Spania) de Angel Navarro, la Institutul Cervantes Bucureşti, „Opre Roma!” (Italia) de Paolo Bonfanti, la Cinema Union, „Taikon” (Suedia) de Gellert Tamas şi Lawen Mohtadi, la Cinema Union.

Filmul „Scrisori nescrise” de Pavel Brăila şi Angelika Herta, producţie AlteArte (Austria), va fi prezentat în încheierea evenimentului, pe 22 aprilie, la Cinema Union. Producţia „Talking Letters” portretizează limba romani ca pe un exemplu extraordinar de supravieţuire în pofida vicisitudinilor sociale, economice, politice şi educaţionale.

Accesul la proiecţiile de la Centrul Ceh, Spaţiul Public European şi Institutul Cervantes este liber, în limita locurilor.

Foto: European Film Week of the Invisible Roma – facebook

22
/04
/21

Pe lângă retrospectiva amplă Ulrike Ottinger, ediția a 14-a a festivalului One World România va cuprinde două focusuri pe colective cinematografice care s-au luptat cu armele specifice mediului pentru a sprijini cauza feministă, ambele învârtindu-se în jurul personalității lui Delphine Seyrig: Focus Delphine Seyrig și Focus Centrul Simone de Beauvoir.

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

20
/04
/21

Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.

19
/04
/21

87 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești.

16
/04
/21

Competiția ediției de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din selecția de anul acesta, ce vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesioniști din industria internațională de film, și celălalt din liceeni din toată țara. Premiul Juriului Internațional este în valoare de 1000 euro și va fi oferit regizorului câștigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.

13
/04
/21

Editura Trei, Târgul de Cariere și Cărturești vă invită joi, 15 aprilie, la ora 19.00, la evenimentul de lansare volumului „Învățăm împărtășind”, coordonat de Gabriela Hum. Vor vorbi: Călin Grigorovici, Răzvan Goga, Zamfira Stan, Mónika Pál și Gabriela Hum Moderator: Victor Popescu Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook Cărturești, Târgul de […]

13
/04
/21

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.