Începe Săptămâna Haferland 2019, festivalul care animează satele săsești
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-saptamana-haferland-2019-festivalul-care-animeaza-satele-sasesti/

Peste 6000 de turişti sunt aşteptaţi să facă parte din comunitatea saşilor la Săptămâna Haferland 2019, cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săseşti din Transilvania, care se va desfăşura în perioada imediat următoare, între 25 şi 29 iulie 2019.

Un articol de Petre Ivan|23 Iulie 2019

Cea de-a șaptea ediție a Săptămânii Haferland va include localitățile Archita, Viscri, Homorod, Saschiz, Rupea, Criț, Bunești, Roadeș, Meșendorf și Cloașterf, iar zeci de activități interesante au fost incluse în programul celor cinci zile de festival, precum: vizite documentare la casele vechi din zona, brunch-uri, ateliere de olărit și pictură, diverse expoziții, concerte în bisericile fortificate, proiecții de film și, bineînțeles, tradiționalul bal săsesc care va avea loc în ziua dedicată satului Criț.

Ziua dedicată satului Criț, mai exact 27 iulie, este totodată și ziua principală a festivalului, în care cei peste 1500 turiști așteptați se vor putea bucura de concertul de orgă și de PlaCello – concert ICon Arts susținut de Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Ella Bokor și Bogdan Postolache în biserica fortificată din localitate, de ateliere interactive, de o proiecție de film, precum și de activități pentru cei mici. Turiștii interesați de arta și cultura din Haferland vor avea ocazia să vadă o expoziție după picturile unui cunoscut pictor de origine săsească, Hans Schuster, o expoziție a lăzilor de zestre săsești, dar și o expoziție cu fotografii ale comunităților de demult din Haferland.

Mai mult, turiștii prezenți la Criț, pe 27 iulie, vor avea ocazia să participe la exercițiul artistic interactiv Parte din Haferland. Întrucât Fii parte din comunitate!, sloganul din acest an al festivalului Săptămâna Haferland, este un îndemn prin care toți cei interesați sunt invitați să descopere frumusețea regiunii, tradițiile locale, dar și noile inițiative din zonă, aceștia se pot alătura comunității sașilor și pot deveni ambasadorii acestei culturi. Astfel, în cadrul festivalului, turiștii prezenți vor putea contribui, alături de un creator popular, la pictura unor litere din lemn care vor forma cuvântul HAFERLAND și care vor simboliza efortul comun pentru revitalizarea regiunii, dar și deschiderea comunității săsești către toți cei interesați să descopere tradițiile și obiceiurile din zonă. În urma participării la pictura comună, fiecare contributor va primi o diplomă de apartenență la comunitatea locală, prin care devine, simbolic, parte din comunitate.

Săptămâna Haferland 2019 este cu atât mai specială cu cât co-organizatorul festivalului, Fundația Tabaluga, împlinește 10 ani de activitate pe plan local, în Roadeș, iar inițiatorul fundației, Peter Maffay, împlinește anul acesta 70 de ani și 50 de ani de la începerea carierei. Ziua dedicată satului Roadeș are loc în data de 28 iulie și așteaptă turiștii cu un program artistic pentru cei mici și cei mari, un concert al corului de copii Cantus Mundi, dansuri folclorice și diverse ateliere pentru toate vârstele.

Săptămâna Haferland este un eveniment foarte important pentru comunitatea sașilor și nu numai: este momentul în care comunitatea locală se implică pentru a le oferi oaspeților cea mai frumoasă experiență, iar turiștii care au participat până acum s-au declarat încântați de tot ce au văzut aici. În acest an, vrem să punem mai mult accentul pe arta săsească, cea care a făcut posibilă ca sașii să-și păstreze identitatea intactă de-a lungul timpului. Așa că îi invităm pe toți cei pasionați de călătorii nu doar să ne viziteze, ci și să facă parte din comunitatea celor care iubesc satele săsești și arta din zonă, a declarat Michael Schmidt, președintele fundației cu același nume și unul dintre inițiatorii festivalului.

Festivalul Săptămâna Haferland a devenit un eveniment de amploare în Transilvania, care atrage, de la an la an, tot mai mulți vizitatori, unii ajunși în această regiune idilică pentru prima oară, alții care au participat la edițiile anterioare și tocmai pentru că au fost încântați de ce au văzut s-au hotărât să revină, dar și sași întorși acasă din diferite colțuri ale lumii. Așadar, Săptămâna Haferland nu este un festival cu circuit închis, ba dimpotrivă. Sunt cinci zile de sărbătoare și activități, în care încercăm să aducem mai aproape arta și tradițiile săsești de toți cei care vor să experimenteze aceste lucruri într-un mod cât mai autentic, la sași acasă. Ne-am pregătit intens pentru ca această ediție să fie una specială, centrată pe ideea de comunitate, unită în jurul moștenirii culturale locale, a adăugat Veronica Schmidt, Vicepreședintele Fundației Michael Schmidt.

Săptămâna Haferland aniversează a șaptea ediţie în acest an şi a devenit un renume în regiunea noastră, reflectând viața multi-culturală și implicarea populației locale. Viaţa comunităţii dincolo de toate granițele etnice este motorul dezvoltării sustenabile a satelor noastre. Aceasta este ceea ce numeroşi vizitatori de pretutindeni trăiesc atunci când călătoresc în regiunea noastră frumoasă, a menționat Peter Maffay, președintele Fundației Tabaluga.

Numărul turiștilor prezenți la festival a crescut în fiecare an, însumând 20.000 de participanți pe parcursul celor șase ediții de până acum. Totodată, datorită vizibilității festivalului și a inițiativelor de promovare din zonă, turiștii au vizitat regiunea Haferland și în alte perioade ale anului.

Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt și Fundația Tabaluga, împreună cu Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația ADEPT, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, Asociația Nowero Rupea și Primăria Rupea și-au propus să promoveze nu doar satele săsești, ci și comunitatea și pe cei care duc mai departe tradițiile săsești.

Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

Ediția din acest an a festivalului este organizată cu susținerea sponsorilor Rompetrol, PENNY Market, Transferoviar Grup, Automobile Bavaria Group, MHS Truck & Bus Group, AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburești, Ursus, Schaeffler România, Mikim, Brenntag, Bavaria Mobility, Addinol și a partenerilor Muzeul ASTRA Sibiu, Asociația Sașilor din Germania, Cantus Mundi, Colinele Transilvaniei și ICon Arts. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Județean Brașov și de Ministerul Culturii și Identității Naționale. 

Despre Fundația Michael Schmidt

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea orgii bisericii din Criț, finanțarea filmului Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, redată circuitului turistic sub denumirea de Casa Kraus, editarea volumelor Povestea sașilor din Transilvania spusă chiar de ei și Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași în limba română și germană, parteneriate culturale cu manifestări de renume precum SoNoRo Conac și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Începând din 2017, fundația acordă o atenție specială copiilor din comunitățile în care își desfășoară activitatea prin înființarea unui program de sprijin educațional care este menit să prevină abandonul școlar și să susțină performanța pe termen lung.

22
/08
/19

Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, care va avea loc între 4 - 8 septembrie, prezintă filme și performance-uri în premieră la București: Midnight Specials - cine(dans)concert cu Karpov not Kasparov, o selecție de filme pentru adolescenți curatoriate de Super! Festivalul de Filme Făcute de Adolescenți,  Emotional Bodies si cele mai bune filme din cadrul FIVER.

22
/08
/19

CRONICĂ DE FILM Nu e o întâmplare că regizorul lui „Poliţist, adjectiv”, unul dintre filmele emblematice ale Noului Cinema Românesc, oferă cel mai neaşteptat lungmetraj al ultimilor ani, care poate aduce o schimbare de direcţie. „La Gomera” este o reconfirmare: Corneliu Porumboiu rămâne cel mai inventiv, surprinzător şi autoreflexiv cineast român.

22
/08
/19

În anii ’80 mureai de frică sau mureai de râs... AREST, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Andrei Cohn, va avea premiera în cinematografele din România pe 20 septembrie. Filmul îi are în distribuție pe Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu, alături de András Hatházi, Liviu Pintilieasa, Sorin Cociș și Marian Alexoaia.

22
/08
/19

Sâmbătă, 31 august 2019, de Ziua Limbii Române, de la orele 16:00 la 19:00, Radio România Cultural difuzează a XI-a ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, un eveniment înregistrat sâmbătă, 18 mai 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) și al TNCP (Târgul Național al Cărții de Poezie).

21
/08
/19

"Încep azi cu Șerban Savu, clujean. Un tip care mie-mi aduce aminte, specialiștii or să-mi dea în cap pentru ce spun :), de Bruegel cel Bătrân. Dar eu sunt doar un amator de artă, atât. Deci fără pretenții de specialist, fără să cred că ceea ce zic e mai mult decât un exercițiu acceptabil de subiectivitate." - Lucian Dan Teodorovici

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

21
/08
/19

HISTORY prezintă una dintre cele mai importante perioade ale istoriei României în două filme documentar, ce vor fi difuzate pe 23 august: „Regele care l-a păcălit pe Hitler” de la ora 21:00, și în premieră, „Maria, Inima României”, de la ora 22:00. Producțiile prezintă viața celor mai puternici și iubiți monarhi din țara noastră, Regele Mihai I al României și Regina Maria.

20
/08
/19

Joe Dassin, în două ipostaze diferite: o fotografie rară în care autorul melodiilor “Aux Champs-Elysées”, „La vie se chante, la vie se pleure”, „Si tu penses à moi”, “L’Été Indien” sau “Et si tu n’existais pas” apare cu o țigară în colțul gurii (foto stânga) și alta în care cântăreţul şi compozitorul francez cântă la chitară în emisiunea L'invité du dimanche, în toamna anului 1969 (foto dreapta).

19
/08
/19

Moştenitorii lui J.D. Salinger au anunţat, după ani în care au refuzat ca opera scriitorului să fie digitizată, că puţinele scrieri ale sale vor fi publicate în format ebook pentru prima dată. Autorul romanului "De veghe în lanul de secară", care a murit în 2010 la vârsta de 91 de ani, prefera experienţa lecturii unei cărţi în format fizic și ura internetul. 

19
/08
/19

Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câștigat premiul special al juriului secțiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, care s-a încheiat sâmbătă. Premio speciale della giuria CINÉ+ constă într-o campanie de promovare în valoare de 25.000 de franci elvețieni acordați de canalul francez de televiziune pentru lansarea filmului câștigător în cinematografele din Franța.

Page 1 of 81812345...102030...Last »