Pe 1 decembrie 2021, de Ziua Naţională a României, s-a deschis o expoziţie retrospectivă dedicată pictorului Theodor Pallady (1871-1956). Ea îşi aşteaptă vizitatorii până pe 3 aprilie 2022.
Un articol de Liliana Matei|3 ianuarie 2022
Sub genericul „Pallady 150” Muzeul Național de Artă al României deschide patru expoziții dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea pictorului Theodor Pallady (1871-1956), unul dintre cei mai importanți artiști români. Expozițiile își propun să prezinte aspecte inedite ale creației sale legate de lucrările aflate în patrimoniul MNAR.
La sediul central din fostul Palat Regal va avea loc expoziția „Jurnal intim” care va ilustra, prin prisma unor însemnări pe care artistul le-a realizat de-a lungul anilor, citate în expoziție, reprezentarea corpului feminin în ipostaze intimiste. Este exclusiv un demers curatorial, al cărui scop este acela de releva complexitatea operei palladiene, prin corelarea scrierilor și lucrărilor artistului.
Titlul expoziției, „Jurnal intim”, este desprins dintr-o mărturisire făcută de Pallady lui Nicolae Tonitza: „Pictura mea e jurnalul existenței cotidiene. Un jurnal intim, în care se desfășoară, fără menajamente pentru mine sau pentru alții, fără panaș și morgă – direct și rapid – pulsul vieții mele, cu variațiile lui fatale, de la un an la altul, de la un ceas la altul…”.
Tot prin prisma paginilor de jurnal, relația sa de prietenie cu Henri Matisse va fi ilustrată cu lucrări ale artistului francez, inclusiv din seria „La Blouse Roumaine”.
Sensul expoziției este, pe de o parte, acela de reconfigura un capitol important din creația lui Theodor Pallady, ilustrat cu lucrări în cea mai mare parte neexpuse de la retrospectiva din anul 1971 și, pe de altă parte, de a releva pasiunea senzuală ca element generator al operei de artă.
La Muzeul Colecțiilor de Artă se va deschide expoziția „Din opera grafică a lui Theodor Pallady” care va conține și celebrul său autoportret, devenit însemnul general al acestor expoziții. Selecția integrează peste o sută de lucrări de grafică realizate în tehnici diferite: creion, acuarelă, guașă, peniță, gravură, abordând o serie extinsă de subiecte: peisaje, nuduri, naturi statice, portrete sau compoziții, din diferite perioade de creație.
Expoziția urmărește o structurare cronologică, astfel dintre lucrările timpurii ale artistului sunt prezente câteva compoziții alegorice din perioada 1896-1900 și o suită de impresii din Moldova din perioada 1906-1916, care sunt urmate de peisajele din Franța, în special din „Parisul său”, dar şi din Dobrogea sau București, unde a revenit anual cu participări la expoziții.
O altă categorie de lucrări de grafică semnate de Theodor Pallady integrate în expoziție o reprezintă schițele rapide precum și nudurile feminine realizate în atelier sau în interioare pariziene, datate 1920-1940.
„Zambaccian despre Pallady” și „Parisul lui Pallady” sunt două expoziții care documentează relația artistului cu doi colecționari de referință, K. H. Zambaccian și Gheorghe Răut, și care sunt deschise la Muzeul Zambaccian și la Casa Melik.
Expoziția prezintă o selecție din lucrările lui Theodor Pallady (1871-1956) care au ca subiect imagini ale Parisului unde artistul a locuit cu intermitențe din anul 1890. O parte dintre acestea provin din donația pe care Gheorghe Răut a făcut-o statului român în anul 1968, cuprinzând cele 1200 de piese aflate în apartamentul său parizian, inclusiv 800 de desene ale prietenului său Pallady, cu condiția ca acestea să fie expuse în Casa Melik din București.
Prietenia lui Răut cu Pallady a început la Paris în 1924, cei doi fiind vecini în imobilul de secol XVII din Place Dauphine nr. 12, unde artistul ocupa mansarda cu două camere, iar bancherul restul imobilului. Pallady a locuit aici până în 1940, când s-a întors definitiv în țară.
Expoziția își propune să schițeze un portret caracterial al lui Theodor Pallady prin intermediul unor extrase dintr-un articol despre artist pe care colecționarul Krikor H. Zambaccian l-a publicat în volumul „Însemnările unui amator de artă”.
Demersul curatorial propune un exercițiu de alăturare a tablourilor, la care se face referire, cu o serie de autoportrete realizate de Pallady la vârsta maturității; mereu în linii tăioase și tonuri decise, în consonanță cu caracterul pe care textul prietenului său îl descrie, direct sau indirect.
Aceste expoziții subliniază și importanța colecționarilor în biografia artiștilor, transmiterea operei lor către posteritate datorându-li-se într-o mare măsură.
