Ioana Uricaru, primul regizor român nominalizat la Independent Spirit Awards, categoria „Someone to Watch”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-uricaru-primul-regizor-roman-nominalizat-la-independent-spirit-awards-categoria-someone-to-watch/

Ioana Uricaru, regizoarea filmului Lemonade este primul regizor român nominalizat în categoria „Someone to Watch” la Independent Spirit Awards, cele mai importante premii pentru filme independente în Statele Unite, pentru regia filmului său de debut, Lemonade, turnat integral în America de Nord. Lemonade va rula la Cinemateca Eforie pe 9 şi 11 decembrie 

Un articol de Petre Ivan|6 decembrie 2018

„Independent Spirit Awards sunt cele mai importante premii americane dedicate filmului independent și e extraordinar de important pentru Lemonade să fie remarcat într-un peisaj foarte aglomerat, printre sute de producții care au premieră în fiecare an. Una dintre temele filmului este puterea și responsabilitatea S.U.A. în lume, prin povestea unei românce, și îmi doream foarte mult ca această poveste să fie văzută în țara despre care vorbește. Știam însă că Lemonade nu e eligibil decât pentru o singură categorie a ISA, așa că nu aveam prea mari speranțe – dar iată că a reușit cumva să impresioneze. Sper să fie doar începutul unei prezențe mai solide pe ecranele americane.” declară Ioana Uricaru.

Înființat în 1994, premiul „Someone to Watch” se acordă unui cineast cu o viziune deosebită, care nu a primit încă o recunoaștere adecvată. Ioana Uricaru se alătură unor regizori precum Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu și Cristian Mungiu (producătorul filmului Lemonade), care au fost nominalizați la Independent Spirit Awards pentru Cel mai bun film internațional cu Moartea domnului Lăzărescu, A fost sau n-a fost și respectiv 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.

Ioana Uricaru

Ioana Uricaru by Annette Hornischer

Premiile vor fi anunțate pe 23 februarie 2019, cu o zi înaintea decernării premiilor Oscar. De-a lungul timpului, premiile au devenit un prevestitor al Oscarurilor, patru din filmele câștigătoare în ultimi cinci ani fiind premiate și pentru Cel mai bun film la Oscar.

De la lansare și până în prezent, Lemonade a făcut senzație în circuitul festivalier, ajungând la mai mult de 40 de selecții, cele mai recente fiind AFI Fest în Los Angeles, Festivalul European de Film de la Sevilia și Festivalul Internațional de Film de la Stockholm. Un film care a atras și atenția distribuitorilor încă de la premiera sa mondială la Berlinală în februarie, „thriller-ul captivant” despre visul american a fost vândut spre distribuție în 12 țări și a primit deja opt premii în festivaluri internaționale, printre care premiul pentru regie la Sarajevo Film Festival și, mai recent, premiul Golden Scale pentru Cel mai bun film de la Festivalul de Film International Crime & Punishment din Turcia.

Filmul va rula la Cinemateca Eforie pe 9 și 11 decembrie. Alte proiecții vor fi anunțate în curând pe pagina de Facebook Voodoo Films, Lemonade cât și pe www.voodoofilms.ro

Filmul este inspirat de un articol de presă şi spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală plecată din România, care se vede nevoită să se confrunte cu nepotrivirea dintre visul american şi realitatea de pe teren. Lemonade, care a fost descris după premiera de la Berlin drept unul dramatic, cu accente de thriller, a atras mulţi distribuitori din toată lumea, fiind achiziţionat în Franţa, Canada, China, Germania, Grecia, ţări din fosta Iugoslavie şi Israel, printre altele.

Rolul Marei, protagonista din film, este jucat de Mălina Manovici („Bacalaureat”, regia Cristian Mungiu). Distribuţia este completată de actori canadieni şi români: Steve Bacic („The 6th Day”, „X-Men 2”, „Andromeda”), Dylan Scott Smith („The Mummy”, „Star Wars: Battlefront II”, „300”), Milan Hurduc şi Ruxandra Maniu – câştigătoarea marelui premiu al Galei Tânărului Actor HOP „Ştefan Iordache”.

Ioana Uricaru a absolvit cursurile Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti şi deține un doctorat in studii critice la Universitatea din South California, Los Angeles. Din 2015, locuiește în Statele Unite, unde are o carieră didactică universitară. Înaintea debutului în lungmetraj cu Lemonade a co-regizat filmul colectiv episodic Amintiri din Epoca de Aur şi a realizat filme de scurt metraj.

Filmul Lemonade este o coproducţie internaţională România (Mobra Films)/ Canada (Peripheria)/ Germania (42film)/ Suedia (Filmgate Films, Film i Väst).

LEMONADE, 2018, 88 min., România-Canada-Germania-Suedia. Regia: Ioana Uricaru. Scenariul: Ioana Uricaru, Tatiana Ionascu. Producător Executiv: Tudor Reu. Scenografia: Sylvain Lemaitre. Montaj: Mircea Olteanu. Muzică: Olivier Alary. Costume: Jenn Pocobene și Dana Paparuz. Asistent regie: Michel Marrec. Script supervisor: Silvia Popescu. Production manager: Patricia Bergeron. Producător: Cristian Mungiu. Co-producători: Yanick Létourneau, Eike Goreczka, Christoph Kukula, Sean Wheelan, Tomas Eskilsson. Cu: Mălina Manovici, Dylan Scott Smith, Steve Bacic, Milan Hurduc, Ruxandra Maniu. Produs de Mobra Film, Peripheria, 42film, FilmGate, Film i Väst. Distribuit în România de Voodoo Films.

Foto: LEMONADE – facebook

28
/03
/14

Următorul pas al caravenei filmelor documentare, Docuart, are loc sâmbătă, 29 martie, la Casa de Cultură ,,Mihai Ursachi” din Copou, Iași.

27
/03
/14

Gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica de marți, 8 aprilie, ora 20.00, de la Cinema Studio, aduce în România, în premieră, Diplomatie, în regia lui Volker Schlöndorff. În închidere, pe 13 aprilie, va fi proiectată superproducția regizată de Feng Xiaogang - supranumit „Spielberg al Chinei”, Back to 1942, cu Adrien Brody și Tim Robbins.

25
/03
/14

Noul său film, (pseudo)documentarul „Al doilea joc“, împinge obsesiile cineastului Corneliu Porumboiu spre o zonă extremă, aproape autodistructivă (judecat prin prisma legăturii cu publicul).

24
/03
/14

În anul în care se împlinesc 90 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai talentaţi cineaşti ai lumii, Sergei Paradjanov, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica aduce în premieră, la Bucureşti, filmul biografic Paradjanov, propunerea Ucrainei la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin”.

24
/03
/14

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc în perioada 26 martie – 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR - Studioul Horia Bernea, sala Elvira Popescu și Institutul Cervantes. Programul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti.

21
/03
/14

Al doilea joc, filmul experiment al regizorului Corneliu Porumboiu, va intra în cinematografe din 4 aprilie. Pelicula prezintă meciul de fotbal dintre Dinamo şi Steaua din iarna anului 1988, arbitrat de Adrian Porumboiu, tatăl regizorului. Cei doi, tată şi fiu, revăd meciul 25 de ani mai târziu şi îl comentează din faţa televizorului.

21
/03
/14

Două filme-eveniment vor marca deschiderea și închiderea celei de-a 13-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania 2014 (TIFF 2014). Pe 30 mai, gala de deschidere aduce Philomena, de Stephen Frears, iar ]n ultima zi de TIFF, pe 8 iunie, va rula cel mai așteptat film al anului, Boyhood - Ursul de Argint pentru regie la Berlin.

21
/03
/14

Nu sunt premiile BAFTA, Cesar sau Goya, asumate ca modele, însă Premiile Gopo îşi au rostul lor, în ciuda numeroaselor probleme din firava industrie românească de film. Ziarul Metropolis şi-a desemnat favoriţii pentru cea de-a 8-a ediţie a Galei, care va avea loc luni.

20
/03
/14

Pentru cariera sa impresionantă, regizorul și directorul de imagine Nicolae Margineanu va fi omagiat în 2014 cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate. Alături de el și de Radu Beligan (Premiul pentru Întreaga Carieră), organizatorii Galei Premiilor Gopo vor acorda și un Premiu Special, proiecționistei Elena Ciocan.

19
/03
/14

Tinerii cineaști români vor avea, pentru prima dată, o competiție dedicată lor, la Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediție a Competiției naționale, 14 scurtmetraje românești dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecționate de criticii Irina Trocan și Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul Publicului pentru film românesc. Secțiunea este prezentată de HBO România.