Ipostaze ale feminității: Gala Dalí
https://www.ziarulmetropolis.ro/ipostaze-ale-feminitatii-gala-dali/

De Ziua Internaţională a Femeii, vă propunem o întâlnire cu una dintre cele mai celebre muze ale tuturor timpurilor: Gala Dalí.

Un articol de Alina Vîlcan|7 Martie 2018

Despre rusoaica ieșită din comun care a inspirat atâția și atâția artiști ai timpului său, s-au scris nenumărate pagini. În aceste zile, ne atrage atenția romanul „Gala-Dalí, o amețitoare biografie ficționalizată semnată de scriitoarea și jurnalista Carmen Domingo, propusă de editura Humanitas.

Elena Ivanovna Diakonova, născută la Kazan, în Rusia, în 1894, avea să devină soția poetului suprarealist Paul Éluard și mai apoi soția și muza pictorului Salvador Dalí. Gala Dalí nu este o femeie obișnuită, iată de ce biografia sa continuă să capteze interesul și azi, ca și legendara poveste de dragoste cu marele Dali. Am selectat 11 fragmente din romanul „Gala-Dalí”, cât tot atâtea ipostaze ale feminității.

Gala și oglinzile

Gala își dedicase întreaga viață încercării de a scăpa de trecut și de a trăi prezentul, iar acum se agăța exact de contrariu, apărând prezentul în fața oricărei alte perioade. Nu era imposibil să intervii asupra timpului, pentru ea nimic nu era cu neputință… odată ce își punea ceva în minte. De aceea, soluția era să elimine oglinzile înainte ca trecerea anilor să-i pătrundă spiritul și prezentul din castelul său să se întoarcă împotriva ei. Era mai eficient să oprească timpul decât să-l șteargă, nu încăpea îndoială. Oglinzile erau o închisoare temporară, iar ea, încă de copilă, luptase doar pentru a fi liberă. De ce le-ar fi vrut? Portretele, fotografiile din anii trecuți ar fi arătat ceea ce aștepta, ceea ce își amintea și cunoștea, ceea ce simțea ca fiind al său, ceea ce o înfățișa pe adevărata Gala, cea care fusese cândva.

Gala care călătorea, Gala care făcea sugestii, Gala care lua hotărâri, Gala care stabilea obligații, Gala care negocia cele mai favorabile tranzacții, Gala care făcea dragoste fără să obosească… Gala care se simțea stăpână pe destinul ei și îl stăpânea pe al multor altora.

Gala Dali

Gala și cărțile

Dintotdeauna, cărțile fuseseră singura companie de care avea nevoie. Crescuse în mijlocul lor, trăise înconjurată de poeți, pictori, profesori care erau prieteni cu părinții ei… Izolată de fetele și de băieții de vârsta ei, Gala se bucura de compania persoanelor mai în vârstă, care dădeau mai puține bătăi de cap, știau ce vor… La aceste întâlniri, se așeza într-un colț al salonului pentru a asculta conversații pe care nu le înțelegea întotdeauna, dar care- i făceau mare plăcere și care-i deschideau mintea către alte lumi, la care începuse să viseze şi unde spera că avea să ajungă cândva. Încă de pe-atunci, în casa familiei ei, Gala începuse să citească foiletoane, să cunoască Europa, să-i admire cultura și să viseze la fetele model care locuiau pe undeva prin Franța. Nişte tinere care își etalau cârlionții și ascultau poeziile recitate de mamele lor, în timp ce suspinau de oful de a-și găsi un soț care să le facă fericite pentru tot restul vieţii. Fete care niciodată nu aveau să fie ca ea, dar care își trăiau viața într- un loc în care i-ar fi plăcut și ei să trăiască.

Gala și începutul libertății

Avea puțin peste optsprezece ani când a pornit în călătorie și, cu toate că, pe vremea când se afla acasă, visase adeseori să plece din Rusia, acum era pentru prima dată când se simțea liberă cu adevărat. În zori, abia coborâtă dintr- un tren care venea de la Moscova, după o lungă călătorie în care traversase Europa, faptul de a se așeza în încăperea care adăpostea cafeneaua micuță din gara din Zürich i se păru un lux. Înainte de a-i trece pragul, își strânse cu o mână etola lungă și neagră de astrahan, pentru a nu lăsa frigul să pătrundă, își întoarse capul la stânga și la dreapta, pentru a se asigura că nu o vede nimeni și intră în local cu pas semeț.

Gala și Parisul

Gala a ajuns la Paris în august 1916 cu un cufăr plin de romane rusești grele, hainele cele mai elegante, ceva bani pe care i-i dăduse tatăl ei vitreg și fără nici cea mai vagă idee cum să găsească o casă sau să-și caute de lucru. Dar avea convingerea că energia ei și dorința de a trăi noi experiențe aveau să suprime toate obstacolele chiar înainte de a se ciocni de ele.

Cu toate acestea, era singură.

În gara Saint-Lazare a întâmpinat-o un cer acoperit de nori și o umezeală care depășea cu mult ceea ce-și imaginase, însă primirea cenușie și rece nu reuși să o descurajeze.

Gala și celălalt Paris

Între timp, iar ea știa bine asta, în jurul ei exista un alt Paris. Un Paris pe care ea tânjea să îl cunoască, dar la care încă nu avea acces și pe care, deocamdată, numai cărțile anticipaseră că avea să îl cunoască și să facă parte din viața ei. Aceleași cărți o anunțaseră că în viața ei avea să pătrundă creaţia și că forţa ei de seducție înnăscută avea să compenseze lipsa de experiență și să o apropie de genii. Dar pentru moment nu găsea ceea ce căuta. În repetate rânduri dădea peste un Paris în care intelectualii, artiștii se uneau pentru a se implica în conflictul pe care-l trăia Europa, luptau împotriva nemților, își petreceau timpul instalând rețele de camuflaj pentru marile tunuri, conduceau ambulanțe transportându-i pe bolnavii care soseau de pe front, colaborau cu armata croind uniforme, sau scriau comunicate înflăcărate către soldații care se aflau în linia întâi. Un Paris în care, prin ziare, citeai anecdote despre bărbați care luptau împotriva barbarilor, alternând cu anunțuri privitoare la dispozitive capabile să transforme apa mocirloasă din tranșee în apă potabilă. Dar nu era acesta Parisul pe care îl căuta Gala.

Ea voia Parisul noilor curente în modă și artă, cel al boemei, cel al petrecerilor exclusiviste, cel al artiștilor care ieşeau din tipare, al literaților care gândeau cu voce tare, al creatorilor veniți din toate părțile lumii… Știa că există, deși nu reușea să întâlnească acest grup al creatorilor de frumusețe. Dar avea să-l întâlnească, avea să aștepte ca acest oraș să pătrundă în ea, să o cucerească, să-i primească botezul și să-l boteze, să lase energia să-i țâșnească năvalnic din picioare, pentru a se întoarce înnoită.

Atunci, abia atunci, frumusețea avea să se apropie de ea fără ca ea să trebuiască nici măcar să meargă s-o caute.

Gala și Salvador

Acea fată îi rămase pe retină până când, mai târziu, într-o zi în care ningea zdravăn în Figueres, văzuse în depărtare o fetiță rusoaică care alerga pe străzile orașului, ca și cum s-ar fi rătăcit. Salvador voise să se apropie ca să stea de vorbă cu ea, dar nu fusese capabil să-și învingă rușinea și să o salute și simțise aceeași teamă pe care o simțea acum gândindu-se la Gala. Soarta i-o scosese din nou în cale pe acea fetiță. Salvador era sigur că acea amintire îi revenise în memorie pentru că era vorba despre aceeași fată care se odihnea acum sub fereastra lui. Era ea, Gala, acea copilă care îi dispăruse de sub ochi pentru a reapărea acum, era sigur de asta. Acea femeie în toată firea avea cu zece ani mai mult decât Salvador. Ceea ce, departe de a fi o problemă, reprezenta un avantaj pentru pictor, pentru că ei avea să îi permită să ia toate acele hotărâri pe care, oricât de simple ar fi fost, el nu era în stare să le ducă la bun sfârșit. Era limpede că experiența ei de viață îi situa la poli opuşi, iar asta i se părea lui Salvador o șansă.

Mai mult, la cei douăzeci și cinci de ani ai săi, era încă virgin, ceea ce după toate aparențele părea un neajuns, numai că intuise imediat că Gala era singura care l-ar fi putut înțelege și i-ar fi rămas alături. Dar în acea clipă, în acea dimineață, bărbatul chipeș, subțire ca o trestie, cu un trup tot numai fibră care, fără a fi slab, părea atletic, era înfricoșat. Până-ntr-atât, încât de mai multe ori încercă să-și schimbe înfățișarea, să-și pieptene cu grijă părul negru, să lase ca pielea lui netedă și bronzată să-i dea aerul unui tânăr atrăgător, ca să ascundă că era, de fapt, un băiat temător și sfios, neobișnuit să aibă de-a face cu femeile.

Gala și îngrijorarea lui Dalí

În acea iarnă, la Paris, în timp ce Gala se afla în sala de operație, Dalí străbătea străzile frenetic, dezorientat, speriat… Era cu putință să moară? Avea să-l lase singur? Salvador își construise întreaga viață în jurul Galei, reușind să depășească multe temeri grație limpezimii ei ferme, convingerii ei că destinul amândurora, împreună, avea să fie sublim și, deodată, totul se prăbușea. Ajunsese chiar să creadă că Gala era talismanul lui împotriva morții. Și dacă ea murea în timpul operației? Toată acea catedrală de încredere, construită cu atâta grijă, s-ar fi dărâmat. Depindea de ea în toate privințele: mâncarea, cumpărăturile, biletele de tren, vânzarea tablourilor lui, ba chiar alegerea hainelor pe care le purta. Dalí nu se putu hotărî s-o viziteze la spital; posibilitatea ca Gala să moară îl teroriza prea mult.

Gala nu doar că supraviețui operației, ba chiar, ieșind din spital, se simți mult mai bine decât înainte. Totuși, la scurtă vreme după aceea a fost programată pentru o a doua intervenție, care nu avea un pronostic la fel de bun. Fusese găsită o a doua tumoare, de data aceasta pe uter, și nu exista altă posibilitate decât să i se facă o intervenție chirurgicală destul de agresivă. În acel moment, Salvador avea douăzeci și șase de ani, iar Gala cu zece ani mai mult și știa deja că niciodată nu avea să mai poată fi mamă.

Gala și Salvador Dali, 1961

Gala și New Yorkul

În comparație cu extraordinarele veşminte ale femeilor frumoase de la New York, veșmintele Galei și ale lui Dalí păreau destul de năstruşnice. El purta un pieptar de sticlă lipit de diafragmă, care includea un sutien femeiesc. Pe Gala, Dalí o îmbrăcase ca pe un „cadavru minunat“, pornind de la jocul suprarealist de salon cu același nume. Purta o rochie de celofan roșu și o bluză verde strânsă pe corp, o păpușă cocoțată pe cap, ca un bebeluș, cu furnici și cu capul vârât într- un homar fluorescent, înzestrat cu aripi negre, și mâinile acoperite de mănuși albe… Nu s-ar fi zis că acest lucru avea să suscite vreo controversă. Dar în acel moment, întregul New York aștepta cu sufletul la gură sentința judecătorească pentru Bruno Hauptmann, cel care îl răpise și asasinase pe bebelușul lui Charles Lindbergh. Un ziarist francez care se afla la New York și care încerca să dea lovitura sugeră că bebelușul Galei părea să fie pruncul ucis, ceea ce provocă imediat agitație. Astfel, în puținele săptămâni petrecute la New York, Dalí și Gala obținuseră mai multă publicitate și bani decât le-ar fi fost cu putință la Paris.

Gala și extravaganțele domestice

Interiorul casei era opera Galei. Obiecte rustice de mobilier catalan pe o podea de chirpici, buchete enorme de flori uscate atârnând la ferestre sau spânzurate pe pereții albi; un ochi disecat aștepta la picioarele scării înguste; un uriaș șarpe fals era gata să-și împrăștie veninul la fel de fals asupra celui care s-ar fi apropiat. Nimic nu era prea mare sau prea exagerat pentru ei. În dormitorul lui Salvador și al Galei erau două paturi separate de fier forjat, pictate în negru și auriu. Lipită de acea casă mare se afla o încăpere rotundă, un spațiu semisferic cu pereții dați cu var, împodobit de jur împrejur cu băncuțe acoperite de perne groase de mătase. Acolo Gala se retrăgea în singurătate, lăsându-l pe Dalí în curtea interioară, cu publicul lui.

Gala și grija pentru Dali

Pentru Salvador continua să fie mai ușor să o accepte pe Gala drept mamă spirituală decât ca soție. De aceea, ea lua în continuare hotărâri pentru el, îi alegea pastilele pe care le înghițea în fiecare dimineață și avea nevoie să angajeze pe cineva care să o ajute. Și nu trecu mult până să găsească un tânăr catalan a cărui sarcină era să pregătească pânzele și să deseneze pentru el, după indicațiile lui, figurile din planul al doilea, cărora el urma să le dea mai târziu contururile definitive. Idealul Renașterii îl inspirase pe Dalí. Geniile de pe vremea aceea își făceau compozițiile numai pe jumătate, iar el avea să facă același lucru alături de cineva care – singura condiție pe care o punea – să fie dispus să învețe de la el.

Gala și bătrânețea

Gala și Salvador erau în continuare împreună, dar rusoaica se arăta tot mai irascibilă. Răbdarea, ca și elasticitatea pielii, începea să se piardă odată cu vârsta. Anii treceau și asta o supăra mai mult decât și-ar fi imaginat, erau momente în care se gândea chiar să fugă, să plece departe de Salvador. A nu-l vedea echivala cu a nu se gândi la trecerea timpului, în vreme ce a-l avea aproape îi amintea de asta în fiecare clipă. Certurile dintre ei deveneau tot mai dese, cu toate că, aproape neîntârziat, ajungeau la o împăcare efemeră. Doar călătoriile erau capabile să șteargă angoasele – cea a bătrâneții, care devenea tot mai înfricoșătoare, sau cea a morții.

Ea voia Parisul noilor curente în modă și artă, cel al boemei, cel al petrecerilor exclusiviste, cel al artiștilor care ieşeau din tipare, al literaților care gândeau cu voce tare, al creatorilor veniți din toate părțile lumii…

Fragmente din romanul Gala-Dalí de Carmen Domingo, editura Humanitas Fiction, 2017.

18
/10
/18

Walk & Shoot a reprezentat în ultimii doi ani o alternativă unică pe piața din București la workshopuri și ateliere de fotografie. Fiind gândit de o echipă cu experiență în organizare de evenimente culturale, dar aflată în afara zonei de fotografie, și în colaborare cu fotografi cunoscuți și respectați la noi, Walk & Shoot reușise să iasă din tiparul „hai să învâțăm despre diafragmă, iso și timp de expunere în timp ce stăm cu toții într-o cameră și ne uităm la un ecran de proiecție”.

12
/10
/18

Timp de o lună, 28 de artiști angajați social și politic, 8 regizori de film, 16 cercetători în arte vizuale și discipline conexe vor participa la proiectul "Mad(e) In Romania", aflat la intersecția dintre artă, politică și dialog. Mihai Șora, Caterina Preda, Ileana Pintilie, Dan Perjovschi, Ion Barbu, Claudiu Cobilanschi, Mircea Toma sunt o parte din cei care vin la Timișoara pentru a spune cum arată arta care ține cetățenii treji și le face vocea auzită. "Mad(e) In Romania" va avea loc în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie

08
/10
/18

„Monumente în mișcare – patrimoniu dispărut” 2018, proiect produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, își propune promovarea patrimoniului istoric al Brașovului dispărut, prin producția și plasarea în spațiul public a două sculpturi de mari dimensiuni, contemporane, temporare și neintruzive, prin organizarea de module educaționale pentru tineri și printr-o expoziție documentară outdoor dedicată publicului larg.

06
/10
/18

Au mai rămas două săptămâni până la începutul Festivalului Național de Teatru, ediția a 28-a, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

Page 1 of 4312345...102030...Last »