-->

„Iron Eagle II”, în ianuarie la Warner TV
https://www.ziarulmetropolis.ro/iron-eagle-ii-in-ianuarie-la-warner-tv/

Filmul de acţiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2022

Producția Canada – Israel din 1988 are în centru o inedită acțiune comună a Statelor Unite cu Uniunea Sovietică asupra unei baze nucleare a unei națiuni proscrise care vrea să ia lumea ostatică.

Este nevoie de un fel de erou, o mână de renegați și de o echipă de ruși pentru a organiza una dintre cele mai puternice forțe armate.
Cum este de așteptat, din film nu lipsesc efectele speciale, dar nici romantismul, umorul și suspansul.

Din distribuție fac parte Louis Gossett Jr., Mark Humphrey, Stuart Margolin, Alan Scarfe, Maury Chaykin și Sharon Hacohen.
Scris de Sidney J. Furie și Kevin Alyn Elders, filmul lansat după doi ani de la „Iron Eagle”, tot cu Louis Gossett Jr. în rol principal, este inspirat de Operațiunea Opera, nume dat unui atac aerian surpriză al forțelor israeliene asupra reactorului nuclear de lângă Bagdad (Irak), în iunie 1981.

„Iron Eagle II” a primit trei nominalizări la Genie Awards, pentru cel mai bun actor în rol secundar (Maury Chaykin), cel mai bun montaj de sunet și cel mai bun sunet.

Warner Bros. Discovery (NASDAQ: WBD) este o companie globală, lider în domeniul media și al divertismentului, care produce și distribuie cel mai popular și complet portofoliu de conținut și branduri din lume, prin televiziune, film și streaming. Disponibilă în peste 220 de țări și teritorii și în 50 de limbi, Warner Bros. Discovery inspiră, informează și distrează publicul din întreaga lume prin intermediul mărcilor și produselor sale emblematice, printre care: Warner Bros: Discovery Channel, discovery+, CNN, DC, Eurosport, HBO, HBO Max, HGTV, Food Network, Investigation Discovery, TLC, TNT, TBS, truTV, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel, Warner Bros. Pictures, New Line Cinema, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și altele.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.

25
/11
/25

Institutul Cultural Român de la Londra se alătură Festivalului de Film Românesc din Regatul Unit, un demers care reafirmă vizibilitatea cinematografiei românești în spațiul cultural britanic. Ediția de anul acesta se va desfășura între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, într-un cadru simbolic, apropiat Zilei Naționale a României. Ediția de la Londra și Colchester onorează moștenirea culturală lăsată de inițiatoarea festivalului, Ramona Mitrică.

25
/11
/25

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

31
/10
/25

O Românie săracă, gri, needucată, cu oameni triști, chinuiți, lipsiți de perspective, o Românie întunecată, cu case dărăpănate și camere urâte și reci, o Românie pe care, deși e absolut reală, ne place mai degrabă s-o ignorăm, să ne prefacem că nu există...

23
/10
/25

De 16 ani, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmele care au impresionat pe Croazetă — acelea care te fac să gândești, să simți și, uneori, să-ți schimbi felul în care privești lumea.

21
/10
/25

Ambasada Peru în România și Institutul Cervantes din București organizează o serie de patru proiecții de filme peruane – o proiecție pe săptămână, joia, începând cu 23 octombrie. Evenimentul se înscrie în demersul de promovare a culturii și artei peruane, care a debutat cu expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, expoziție deschisă până pe 13 decembrie, la Institutul Cervantes din București.