Istoricul și filosoful Neagu Djuvara a încetat din viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoricul-si-filosoful-neagu-djuvara-a-incetat-din-viata/

Neagu Djuvara s-a stins din viaţă joi, 25 ianuarie 2018, la vârsta de 101 ani.

Un articol de Liliana Matei|25 ianuarie 2018

Istoricul Neagu Djuvara s-a stins din viaţă joi la vârsta de 101 ani, transmite site-ul stiri.tvr.ro, preluat de Mediafax. Potrivit presei, acesta ar fi murit la spital.

Istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara a fost una dintre cele mai îndrăgite personalităţi culturale ale României, apreciat pentru spiritul său, pentru eleganţa şi pentru erudiţia sa.

S-a născut la Bucureşti, într-o familie aristocrată de origine aromână. Tatăl său, Marcel Djuvara, şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădişteanu, mama sa, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni.

Neagu Djuvara şi-a făcut studiile la Paris, licenţiat în litere la Sorbona şi doctor în drept – Paris, 1940. A luat parte la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie – noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa, mai precizează Mediafax.

În 1961, a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey.

Între timp, şi-a reluat studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, a obţinut doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei. Mai târziu, a obţinut şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.).

Din 1984, a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după Revoluţia din decembrie 1989, când s-a întors în ţară. Din 1991, a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.

A scris, printre altele: „Le droit roumain en matière de nationalité”, Paris, 1940 (teză de doctorat); „Démétrius Cantemir, philosophe de l’Histoire”, în Revue des études roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974, pp. 65-90; „Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations”, Mouton, Paris-Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză); în româneşte, „Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor”, Humanitas, 1999; „Les «grands boïars» ont-ils constitué dans les principautés roumaines une véritable oligarchie institutionnelle et héréditaire?” în Südost-Forschungen, Band XLVI, München, 1987, pp. 1-56; „Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle”, Publications Orientalistes de France, 1989; în româneşte, „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne”, Humanitas, ed. a VI-a, 2008; „Les Aroumains” (operă colectivă), Publications Langues’O, Paris, 1989; în româneşte, „Aromânii – istorie, limbă, destin”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996; „Sur un passage controversé de Kékauménos. De l’origine des Valaques de Grèce”, în Revue roumaine d’histoire, vol. XXX, 1-2, Bucureşti, 1991; „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; „Cum s-a născut poporul român”, Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”, Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul”, Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; „Însemnările lui Gheorghe Milescu”, roman, Humanitas, 2004; „Amintiri din pribegie”, Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; versiune franceză: „Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil” (1948-1990), L’Harmattan, Paris, 2004; „Există istorie adevărată?”, Humanitas, ed. a III-a, 2008.

Este binecunoscută activitatea de istoric, diplomat, filosof, jurnalist şi romancier a lui Neagu Djuvara, însă este mai puţin cunoscută pasiunea sa pentru sport. A practicat schi, echitaţie, tenis, sărituri cu schiurile, nataţie, salt cu paraşuta, schi nautic şi planorism.

Istoricul Neagu Djuvara a primit, în octombrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, mai precizează agenția de știri.

 

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.

21
/12
/16

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.

13
/12
/16

Iubitorii de carte sunt așteptați miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea ediției în limba română a romanului Cinci Colțuri, de Mario Vargas Llosa, apărut în traducerea lui Marin Malaicu-Hondrari, în seria de autor dedicată celebrului scriitor peruvian, deținător al Premiului Nobel pentru Literatură.

12
/12
/16

100 de ani. Atât se împlinesc anul acesta de la plecarea spre Moscova, în 1916, a primului transport din Tezaurul României. Astăzi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu trei zile înainte ca un secol întreg să fi trecut de atunci, Editura Humanitas lansează „Tezaurul României de la Moscova, Inventarul unei istorii de o sută de ani”, o carte importantă, cea mai amplă publicată până acum pe acest subiect.

09
/12
/16

Revista România literară a desemnat cel mai recent volum al lui Mircea Mihăieş, “Ulysses, 732. Romanul romanului” (Polirom), drept „Cartea anului 2016” . Din juriu au făcut parte Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Daniel-Cristea Enache, Gabriel Dimisianu, Angelo Mitchievici, Sorin Lavric şi Simona Vasilache.

09
/12
/16

Scumpe domnule Blecher, sunt mulți ani deja de când vreau să vă scriu și mă rețin. N-am îndrăznit, chiar dacă, pe de o parte, vă consider frate. Păstrez acasă un os devorat de un morb, chiar dacă alt nume a purtat boala mea.

06
/12
/16

Iubitorii de carte sunt invitați în această seară (5 decembrie), de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea romanului “Inocenţii” de Ioana Pârvulescu. Alături de autoare vor fi prezenţi: Adriana Bittel, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

06
/12
/16

Vineri, 9 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc o întîlnire cu John Simenon, fiul celebrului și îndrăgitului creator al lui Maigret, Georges Simenon.

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm