În chestiunea nuvelisticii domnului Radu Paraschivescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-chestiunea-nuvelisticii-domnului-radu-paraschivescu/

Cartea de povestiri „Aştept să crăpi (de astăzi, în prime time)”, de Radu Paraschivescu, a fost publicată la prestigioasa editură Humanitas, în anul 2016.

Un articol de Andrei Crăciun|4 ianuarie 2017

Este 1 ianuarie 2017. Cine credea că vom ajunge până aici? Dar iată că am ajuns, și, așa cum foarte bine spun fotbaliștii, viața merge mai departe. Mă aflu într-o gară din orașul baroc Lecce, tocmai în tocul Cizmei italiene. Este splendid. Sunt fericit să mă aflu aici, cum se spune la toate recepțiile, deși acolo rareori e adevărat.

Am de așteptat, două ore, un tren către Bari, unde am de gând să trăiesc pentru o vreme. E timpul pentru prima lectură a anului. Am în geantă un Llosa, un Bukowski și un Paraschivescu. Încep cu al nostru.

Aștept să crăpi” este un volum care cuprinde cinci povestiri. Ele se citesc ușor, ceea ce denotă că sunt scrise cu talent.

Prima dintre ele ne dezvăluie și misterul coperții (pe care tronează o găină cu căști în urechi, iar firul căștilor ne duce spre coperta a treia, către fotografia autorului). În acest text un grup de țărani români, de-ai noștri, trăiesc marea trecere către Uniunea Europeană și regulile ei de civilizație (asomarea găinilor, printre altele). Numele personajelor se înscriu într-un registru comic, pentru care Radu Paraschivescu este – și nu spun nicio noutate – excepțional înzestrat. Povestirea asta cu găinile mai e cum mai e.

A doua, însă, după gustul meu, bate spre capodoperă în genul ei. Un invitat la emisiuni în direct (splendidă relatarea emisiunii cu un sfânt părinte de la o televiziune cu profil religios) începe să amețească și se mai prăbușește, foarte omenește, prin platouri, ceea ce, firește, sporește admirabil ratingul celor care se folosesc de slăbiciunea sa trupească. Este atât de frumoasă această poveste încât îți dorești să fie, la bază, adevărată.

Boschetara, ca Mina a lui Celentano

Iau o pauză. Pe scaunul din fața mea tocmai s-a așezat o boschetară. Este îmbrăcată în toate culorile, ca Mina pe coperta ultimului său album, un splendid duet cu Celentano, cel adevărat. Machiajul îi este pronunțat, ca la clovni, iar sprâncelene i-au fost arse, probabil într-un accident stradal. Boschetara nu zice nimic. Mănâncă, tăcând, dintr-o pungă de pufuleți. Posedă o dentiție relativă.

Mă întorc la carte, unde Radu Paraschivescu își răsfață cititorii cu povestea unui post de televiziune care dă drumul unei emisiuni în care sunt așteptate să crape tot felul de personalități din țara noastră (aici, decupajul din realitate este pronunțat și admirabil). Concurența răspunde năprasnic: o emisiune care să îi ducă pe cei îndrituiți la groapă de-a dreptul (vă sună cunoscut?).

astept-sa-crapi-humanitasRidic, din nou, privirea către realitate. A plecat boschetara. Acum, pe locul ei, șade un gras cu fes pe cap care sforăie îmbietor. Noaptea s-a strecurat deja la malul Adriaticii. Îl înțeleg și pe gras.

Din nou, însă, la Radu Paraschivescu, la carte! Urmează o povestire cu naționala de fotbal a Nigeriei, invitată la București pentru o încleștare cu tăntălăii din Carpați, ceea ce bineînțeles că a născut un haos plin de humor. Verdict: harfă.

Dar uite că s-a trezit și grasul, a plecat pe drumul lui, presărat cu vise. Acum, în fața mea a luat loc un bărbat între două vârste, fără fes. Arată ca un cal foarte mirat. Îl las să se mire și citesc înainte.

Ultima povestire este cea care face, cumva, pace cu țara noastră (numai nenorociri până aici!). Este povestirea invaziei noastre în Regatul Marii Britanii (dacă vă mai amintiți că i-am invadat) cu un singur cetățean. Dar ce zic eu – un cetățean! Un băcăuan! Radu Paraschivescu își imaginează, sprjinindu-se pe cele cunoscute, această descindere. Sunt cele mai tandre rânduri din carte.

Tușele de melancolie

Umorul lasă loc aici unor tușe de melancolie la care, de asemenea, Radu Paraschivescu este – și nu spun din nou nicio noutate – admirabil înzestrat.

Mi-a plăcut îndeosebi acest fragment (în care băcăuanul nostru se vindecă oarecum de România și se îndrăgostește, pe bună dreptate, de continentul londonez): „Londra asta în care se schimba vremea din oră în oră, Londra bețivanilor și bețivanelor, Londra autobuzelor etajate și a mersului pe stânga, Londra ceainăriilor în care intrai ca într-un alt secol, Londra tabloidelor agresive și mincinoase, Londra concertelor rock și a fotomodelelor flashy, Londra puburilor unde se vedeau meciuri cu mintea înecată în bere, Londra parcurilor unde îți venea să te tăvălești prin iarbă, Londra metroului unde mirosea a de toate, Londra plimbărilor pe malurile Tamisei, ei bine, Londra asta i se vârâse bine de tot pe sub piele”. Consider că e destul de clar.

Nu vreau să spun că „Aștept să crăpi” este cea mai bună carte a lui Radu Paraschivescu. Nu este și nici nu cred că și-a propus să fie. Am și obiecții la unele aspecte din povestiri, dar pe acestea aș prefera să i le dezvălui, față către față, autorului. Preferabil chiar aici, în Itaia, a doua noastră țară.

A venit trenul. Plec la Bari și, uite!, parcă iau cu mine toată România, cu găinile și absurdul și televiziunile mizerabile și mondenele prezentatoare, degrabă prestatoare de sex oral (ah, Salomeea Chitic!), și fotbalul vorbit (excelent discursul selecționerului, nea Vio, discurs viguros, puternic) și muncitorii noștri fără frontiere.

Dacă are vreo superputere noua carte a lui Radu Paraschivescu (și are!), aceasta este: rămâne cu tine, ca un dor.

A venit trenul. Plec la Bari și, uite!, parcă iau cu mine toată România, cu găinile și absurdul și televiziunile mizerabile și mondenele prezentatoare

18
/10
/21

Din 15 octombrie, a intrat în librării „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” de Suleika Jaouad, volum publicat în limba română de Editura Humanitas, în colecția „Memorii/Jurnale” (traducere de Ines Simionescu, Anca Lăcătuş şi Andreea Niţă). La 22 de ani, autorea primea un diagnostic înfricoșător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Aceasta este povestea ei!

16
/10
/21

După ce a publicat jurnalul lui Dostoievski și o parte din scrisorile lui Cehov, Editura Polirom a tipărit recent o a doua ediție a scrierilor extraliterare ale lui Bulgakov, sub titlul „Corespondență. Jurnale”, în traducerea semnată de Ana-Maria Berzuleanu și cu prefața lui Ion Vartic.

11
/10
/21

Editura Humanitas vă invită marți, 12 octombrie, ora 19.30, online&live, la o discuție despre acest volum la care vor participa Alexandru Stermin, Carmen Strungaru, etolog, și Ciprian Mihali, profesor de filosofie contemporană la Universitatea Babes Bolyai. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural. Partener: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

11
/10
/21

Vaclav Smil nu are telefon mobil, apare rar în public și crede că doar „Cifrele nu mint”. Un adevărat maestru al interpretărilor statistice, Vaclav Smil este un artist care descrie lumea prin intermediul cifrelor. „Aștept fiecare nouă carte a lui Smil așa cum așteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”, spunea Bill Gates despre omul de știință de origine cehă.

08
/10
/21

Romanul „Ereditate” (Editura Trei, 2021), semnat de tânărul scriitor francez Miguel Bonnefoy, a fost recompensat cu Premiul Librarilor în acest an în Franța și desemnat alegerea României la Premiul Goncourt 2020. „Un roman magic", după cum sublinia publicația Le Figaro.

08
/10
/21

„Big Sur”, „capodopera lui Kerouac”, după cum o numea scriitorul și criticul american Richard Meltzer, recent apărută în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Vlad Pojoga, este cartea pe care v-o propunem pentru acest sfârșit de săptămână.

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.