James Horner, celebrul compozitor de muzică de film, a murit într-un accident de avion
https://www.ziarulmetropolis.ro/james-horner-celebrul-compozitor-de-muzica-de-film-a-murit-intr-un-accident-de-avion/

Compozitorul american James Horner (61 de ani), creatorul coloanei sonore pentru filmele „Braveheart”, „Titanic”, ” A Beautiful Mind”, „Troy”, „Apollo 13”, sau „Legends of the fall”, a murit într-un accident de avion, în statul american California,

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2015

Iniţial, James Horner fusese dat dispărut, după ce s-a pierdut contactul cu avionul său privat, care s-a prăbuşit în sudul statului California, luni dimineaţă, potrivit avocatului acestuia.

Avocatul Jay Cooper a confirmat faptul că un avion care s-a prăbuşit în Parcul naţional Los Padres, din nordul oraşului Los Angeles, aparţinea clientului său James Horner, însă nu a putut să spună dacă acesta se afla la bord.

„Este un pilot experimentat, dar nu ştiu nimic mai mult”, a declarat Cooper pentru Reuters.

Autorităţile locale au anunţat că accidentul a avut loc luni, la ora 9.30, şi că nu au găsit supravieţuitori.

Căpitanul Mike Lindbery, de la Departamentul de pompieri din districtul Ventura, a spus că s-au găsit rămăşiţele unei singure persoane.

Decesul compozitorului american a fost confirmat ulterior de asistenta sa personală, Sylvia Patrycja, pe reţeaua de socializare Facebook.

James Horner

James Horner

Cauza accidentului nu este deocamdată cunoscută.

De altfel, actorul şi regizorul Ron Howard a scris, luni, pe platforma de socializare Twitter: „Strălucitorul compozitor James Horner, prieten şi colaborator la şapte filme, a murit tragic într-un accident de avion. Mă doare sufletul pentru cei apropiaţi lui”.

James Horner a fost nominalizat de zece ori la premiile Oscar şi a primit două astfel de trofee, în 1997, pentru cel mai bun cântec şi cea mai bună coloană sonoră din filmul „Titanic”, de James Cameron.

Pentru muzica din acelaşi film a primit şi două premii Globul de Aur, precum şi două premii Grammy. De asemenea, a primit numeroase nominalizări la premii Grammy, BAFTA şi trofee din partea diverselor asociaţii de compozitori internaţionale, pentru muzica unor filme precum „Avatar” (2009), de James Cameron, „Inimă neînfricată/ Braveheart” (2009), de Mel Gibson, „Aliens – misiune de pedeapsă/ Aliens” (1986), de James Cameron, „Legendele toamnei/ Legends of the fall” (1994), de Edward Zwick, „Uimitorul Om Păianjen/ The Amazing Spiderman” (2012), de Marc Webb, „Masca lui Zorro/ The Mask of Zorro” (1998), de Martin Campbell.

Printre piesele care au depăşit graniţele filmelor în care au apărut se numără „My Heart Will Go On” („Titanic”), „I See You” (Avatar) şi „I Want To Spend My Lifetime Loving You” („The Mask of Zorro”).

Foto: James Horner – cinemagia

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.