Jean-Paul Belmondo şi Jacqueline Bisset, la Telecinemateca
https://www.ziarulmetropolis.ro/jean-paul-belmondo-si-jacqueline-bisset-la-telecinemateca/

În această seară, de la ora 20:10, la TVR 2 este difuzată comedia „Magnificul” (Le Magnifique) din 1973, regizată de Philippe De Broca. În rolurile principale, Jean-Paul Belmondo şi Jacqueline Bisset.

Un articol de Petre Ivan|25 februarie 2015

Jean-Paul Belmondo şi Jacqueline Bisset, la Telecinemateca / François Merlin (Jean-Paul Belmondo), scriitor de romane de spionaj, trăieşte prea frecvent în lumea cărţilor lui, închipuindu-se în pielea eroului său Bob Saint Clar, agent secret cu performanţe uluitoare şi cu mare trecere la femei.

Mai mult decât atât, şi cei din jur devin personaje de roman: studenta Christine (Jacqueline Bisset), vecina lui François, devine marea seducătoare Tatiana, iar editorul cel afurisit se transformă în şef al serviciilor secrete. Rătăcit în lumea ficţiunii, autorul se trezeşte că viaţa reală începe să-i scape de sub control.

Filmul lui De Broca este considerat o parodie la franciza filmelor James Bond, iar pe parcursul filmului se vor regăsi numeroase scene de acţiune preluate şi exagerate de De Broca, încercând astfel să arate „eroismul exagerat” din ecranizările romanelor lui Ian Fleming.

Jean-Paul Belmondo – actorul principal al peliculei – este văzut drept unul dintre actorii proeminenţi ai Noului Val din Franţa anilor 60. De-a lungul carierei sale, el a jucat în multe filme regizate de Jean-Luc Godard, însă odată cu trecerea anilor a preferat să interpreteze roluri în comedii sau filme de acţiune.

Colaborarea lui cu De Broca a început în 1962, cu pelicula „Cartouche”, o comedie de epocă, unde Belmondo îl interpretează pe legendarul Cartouche, un hoţ francez care fura de la bogaţi şi dădea săracilor.

Foto:  Jean-Paul Belmondo şi Jacqueline Bisset, Magnificul – cinemagia

06
/03
/13

Ilinca Goia împlineşte astăzi 44 de ani şi 20 de ani de carieră. Şi în fiecare zi îşi împlineşte visul de a fi pe scenă, chiar dacă joacă în teatrul instituţionalizat, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Metropolis sau într-un teatru-cafenea din Centrul Vechi