Johnny Depp va concerta, în premieră, în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/johnny-depp-va-concerta-in-premiera-in-romania/

The Hollywood Vampires, grupul care a făcut senzaţie la Premiile Grammy 2016, format din actorul Johnny Depp, rockerul Alice Cooper şi chitaristul trupei Aerosmith, Joe Perry, va cânta, în premieră în România, pe 6 iunie.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2016

Fanii lui Johnny Depp vor putea să îl vadă pe acesta în carne şi oase, deşi nu în calitate de actor, ci doar ca… „superstar” de muzică rock. Concertul lui Johnny Depp &  Co va avea loc  la Bucureşti, la Romexpo.

The Hollywood Vampires, formaţia în care s-au perindat nume grele ale rock-ului, a fost înfiinţat de către legendarul Alice Cooper în 1970.

Grupul The Hollywood Vampires, în această componenţă, a fost înfiinţat în 2015, când Alice Cooper i-a cooptat pe Johnny Depp şi Joe Perry (Aerosmith) pentru a susţine un concert la Festivalul Rock în Rio, din Brazilia.

După succesul răsunător, aceştia au decis să pornească un turneu începând cu data de 24 mai 2016.

Alice Cooper a hotarat ca noul super-grup să poarte acelaşi nume, The Hollywood Vampires, cu trupa înfiinţată de el în anii 1970 alături de alţi rockeri celebri, mari consumatori de alcool la acea vreme, precum John Lennon, Ringo Starr, Bernie Taupiun, Harry Nilsson, Micky Dolenz şi Keith Moon.

Actorul Johnny Depp este şi un chitarist foarte talentat, care a cântat şi a înregistrat mai multe piese alături de muzicieni şi trupe rock de prim rang, precum Oasis, Bob Dylan şi Marilyn Manson. A colaborat şi cu Ryan Adams, cu care a lansat în februarie 2015 un nou single, intitulat „No Shadow”.

Biletele se pot achiziţiona în aceste zile, la toate categoriile, la pret promotional, in reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.

Foto: Johnny Depp, The Hollywood Vampires – facebook

17
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

14
/08
/15

Pianistul Daniel Ciobanu va concerta, în data de 14 august, pe scena Bisericii St James, o foarte frecventată adresă muzicală situată pe celebrul bulevard londonez Piccadilly, în debutul unei serii de recitaluri pe care Institutul Cultural Român din Londra o va organiza aici în următoarele luni în colaborare cu mai mulți promotori britanici.

14
/08
/15

Patru discuri cu muzică clasică, apărute pe parcursul acestei veri, așteaptă să fie descoperite și de publicul românesc: printre numele prezente pe copertele lor figurează și muzicieni care au fost de-a lungul timpului invitați în Festivalul Enescu, unii dintre ei, protagoniști chiar anul acesta.

12
/08
/15

În Ţara Făgăraşului, în mijlocul naturii, pe o pârtie de schi desprinsă parcă dintr-o poveste şi înconjurată de pădure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania ( 20-23 august).

12
/08
/15

Numele sopranei Valentina Naforniţa, noua vedetă a Operei de Stat din Viena, se regăseşte anul acesta în selecţia oficială a Festivalului de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume dedicate artelor (teatru, dans, muzică şi literatură).

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

10
/08
/15

Marți, 18 august, de la ora 20.30, are loc un concert din cadrul seriei SoNoRo Conac, la Muzeul Național "George Enescu" din București. Din program: Bach, Mozart, Enescu. Evenimentul cultural este și unul caritabil, pentru că fondurile strânse îi voi ajuta pe copii din județul Mureș.