„Jucăria nouă”, o comedie franțuzească cu Daniel Auteuil și Jamel Debbouze, din 19 mai în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/jucaria-noua-o-comedie-frantuzeasca-cu-daniel-auteuil-si-jamel-debbouze-din-19-mai-in-cinema/

„Jucăria nouă/ Le nouveau jouet”, o comedie hilară şi emoţionantă, în care un băiat învaţă că există lucruri pe care nici o sumă de bani nu le poate cumpăra, va avea premiera în cinema pe 19 mai, distribuit de Independenţa Film.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2023

Cu Daniel Auteuil, câștigător al premiului César, și popularul comediat Jamel Debbouze, în rolurile principale, Jucăria nouă/ Le nouveau jouet este inspirat de comedia clasică din 1976, Le Jouet, regizată de Francis Veber.

Sami (Jamel Debbouze) trăiește fericit într-un cartier din suburbiile Parisului alături de soția sa, care așteaptă un copil. Pentru a asigura nevoile viitoarei familii, Sami se angajează ca paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Etienne (Daniel Auteuil), cel mai bogat om din Franța. De ziua fiului său, Alexandre (Simon Faliu), Philippe inaugurează raionul de jucării al magazinului și îi spune acestuia că poate lua orice își dorește. Alexandre îl alege pe Sami drept noua sa jucărie.

„Producătorul Richard Grandpierre a fost cel care mi-a propus să mă ocup de acest proiect. Inițial, l-am întrebat dacă a înnebunit (râde), înainte de a vedea filmul original, alături de soția mea, co-scenarist. Apoi, am înțeles atunci că există un alt punct de vedere de oferit asupra acestui subiect. Acum, ca adult, am văzut în cu totul alt fel acest film față de cum l-am perceput când eram copil. Filmul original al lui Francis Veber este pentru mine cel mai puternic și nebun film al său. Și mi-am dat seamă că temele filmului – diviziunea socială, copilul-rege și întrebarea dacă banii pot face totul – actuale la acea vreme, azi stau cu atât mai mult în picioare. Îndepărtându-ne puțin de asprimea originalul, din care rezidă puterea lui, am încercat să adăugăm mai multă umanitate și să dezvoltăm tema paternității.”, spune regizorul și scenaristul filmului, James Huth.

Daniel Auteuil (Caché, La Belle Époque), apreciatul star francez, deținător al unui premiu la Cannes (Le huitième jour) și al două trofee César (Jean de Florette, La fille sur le pont), este cel care l-a recomandat și contactat pe Jamel Debbouze (Amélie, Asterix & Obelix: Mission Cleopatra) pentru rolul lui Sami: „Locuim la 10 minute unul de celălalt în Paris, Avignon și Corsica și ar fi trebuit de mult timp să facem ceva împreună”.

Simon Faliu, tânărul actor ce îl interpretează pe Alexandre, are 14 ani și a fost ales în urma unui casting, pe când avea 12 ani, din 150 de copii: „Practic, personajul principal este copilul. El este cheia filmului. Pariul filmului era să avem un puști detestabil la început, dar care ulterior să ne facă să-l plăcem. Dar, pentru asta trebuia să găsim un copil de 12 ani, care să aibă maturitatea și talentul necesare (…). Am văzut 150 de copii și, dintre ei, Simon Faliu era, de departe, cel care avea capacitatea necesară pentru a exprima emoțiile personajului. Are capacitatea de a juca în două chei: Voldemort și Harry Potter.”, a mai adăugat James Huth.

„Jucăria nouă/ Le nouveau jouet” are premiera în cinema pe 19 mai, distribuit de Independența Film. Aici programul proiecțiilor.

02
/12
/24

Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie un spectacol dedicat întregii familii, care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor. Artiștii vor împleti timp de aproape 100 de minute tâlcurile poveștilor narate live cu acordurile muzicii clasice adusă la viață prin intermediul pianului Steinway.

29
/11
/24

Printre evenimentele artistice speciale, dedicate întregii familii, în luna sărbătorilor de iarnă se regăsește în oferta culturală a Bucureștiului și „Poveste de decembrie”. Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie două reprezentații ale unui spectacol care împletește poveștile cu muzica clasică și care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor.

26
/11
/24

Pe 1 Decembrie, la ora 16.00, la Muzeul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București se va deschide o nouă expoziție dedicată lui Édouard de Max (1869-1924), actor român de renume internațional și societar al prestigioasei Comedii Franceze.

22
/11
/24

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal. 

22
/11
/24

Pentru prima dată în România, Marele Gatsby ajunge pe scena din București într-un spectacol de teatru imersiv, regizat de Andrei Huțuleac, unul dintre cei mai apreciați regizori din noua generație. Spectacolul recreează fastul și atmosfera electrizantă a anilor ’20, aducând în fața publicului o experiență teatrală unică, unde granițele dintre spectator și actor dispar, iar invitații devin parte din poveste.