Jurassic World, filmul care a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari în timp record
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurassic-world-filmul-care-a-depasit-pragul-incasarilor-de-1-miliard-de-dolari-in-timp-record/

„Jurassic World”, produs de studiourile Universal, a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid – în 13 zile – încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Precedentul record fusese stabilit de cel mai recent film din franciza „Furios şi iute”, produs tot de Universal, care depăşise pragul încasărilor de 1 miliard de dolari după 17 zile de la lansare, în luna aprilie.

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2015

„Jurassic World” îi are în rolurile principale pe actorii Chris Pratt şi Bryce Dallas Howard şi este regizat de cineastul Colin Trevorrow.

Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar parcul de distracţii imaginat de vizionarul John Hammond este acum perfect funcţional, informează site-ul cinemagia.ro. Milioane de turişti au venit anual pe Isla Nublar, plătind preţuri piperate pentru a vedea cu ochii lor dinozaurii readuşi la viaţă de tehnologii revoluţionare, dar în ultima vreme numărul vizitatorilor a scăzut.

Pentru a creşte vânzările, Corporaţia Patel comandă realizarea unui nou dinozaur. Comportamentul acestuia îi va uimi pe angajaţii parcului, iar natura va profita curând de ocazie pentru a arăta din nou că nu poate fi controlată de om.

Filmul „Jurassic World” a depăşit pragu psihologic de 1 miliard de dolari la finalul proiecţiilor de luni, la 13 zile după lansarea sa oficială în cinematografe.

Filmul stabilise deja un nou record mondial, în primul său weekend de proiecţii, devenind primul film din lume care a depăşit pragul încasărilor de o jumătate de miliard de dolari în weekendul de debut.

Foto: Jurassic World – cinemagia

06
/03
/13

Ilinca Goia împlineşte astăzi 44 de ani şi 20 de ani de carieră. Şi în fiecare zi îşi împlineşte visul de a fi pe scenă, chiar dacă joacă în teatrul instituţionalizat, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Metropolis sau într-un teatru-cafenea din Centrul Vechi